TANSTAAFL.
După cum știți sau nu, în funcție de câtă literatură anarho-științifico-fantastică ați consumat, „TANSTAAFL” este un acronim care înseamnă „Nu există un lucru precum prânz gratis” (There Ain’t No Such Thing As A Free Lunch”). Dar, în timp ce TANSTAAF a fost făcut celebru de romanul clasic al lui Robert Heinlein, „Luna e o doamnă crudă”, în esență este doar o reformulare a înțelepciunii de veacuri, care spune că nimic din ce este vândut ca „gratis” nu este, de fapt, gratis.
Așa că atunci când o anumită idee de „prânz gratis” este avansată de către o bandă de tâlhari, compusă din tirani și milionari – de la laureatul Nobel și ațâțător de război Barack Obama, la eugenistul înverșunat Bill Gates, și de la fondatorul Facebook Mark Zuckerborg, la escrocul în serie Elon Musk – poate că vreți să vă întrebați care este costul real al acestei mane cerești.
Dar la care idee de „prânz gratis” mă refer mai exact? Desigur, la venitul minim garantat (UBI – „universal basic income”)
Pentru cei care nu au auzit până acum de UBI, este vorba de un program prin care fiecare* cetățean primește bani periodic de la guvern, fără niciun fel de alte obligații de îndeplinit* (*mai multe despre asteriscuri vom vorbi imediat). Ideea este încurajată de organizații ca Basic Income Earth Network (BIEN) ca un mijloc de a promova „libertatea și egalitatea, eficiența și comunitatea, proprietatea comună asupra pământului și împărțirea egală a beneficiilor rezultate din progresul tehnologic, flexibilitatea pieței muncii și demnitatea săracilor, lupta împotriva condițiilor inumane de muncă, împotriva deșertificării rurale și împotriva inegalităților regionale, viabilitatea cooperativelor și promovarea educației adulților, autonomia față de șefi, soți și birocrați.”
Cu alte cuvinte: Prânzul gratis este gata pentru toată lumea!
Deși ideea UBI a tot fost vehiculată în ultimele decade, nu a prins cu adevărat până când lumea a început să se teamă de ascensiunea roboților și de automizarea care va lăsa mase de oameni furioși și fără muncă. Astăzi, însă, este cel mai la modă subiect de dezbatere pentru tehnocrații și tirani de toate felurile, de la transhumaniști pur sânge, cum sunt cei de la futurism.com, la plutocrații răsfățați de la World Economic Forum. Și, după cum vă vor spune BIEN și preopinenții ideii de venit minim garantat, acesta nu este doar un concept. Astfel de programe deja sunt încercate peste tot în lume!
… Mă rog, nu venit minim garantat universal. Acesta nu a fost încercat încă. Dar studii la scară mică, în care sunt implicați mii de oameni, sunt realizate în Finlanda, Kenya, Brazilia. Un program de tip UBI este propus în acest moment în Chicago (cu binecuvântarea lui Obomber, desigur).
Dar poate sunteți un pic sceptici în legătură cu un program guvernamental prin care un elicopter va arunca „fără condiții” bani tuturor și, astfel, va rezolva problema sărăciei și a șomajului. Dacă așa stau lucrurile, primiți un fursec. Propunerea este o escrocherie din orice punct de vedere ai privi-o, fiind avansată de analfabeți economic care cred cu adevărat că au descoperit secretul eradicării sărăciei. „Dați-le tuturor bani gratis!” Oh, bineînțeles! Cum de nu m-am gândit la asta?
Acum poate vă gândiți că există niște nuanțe aici care îmi scapă. „Haide, James. Bineînțeles că apărătorii UBI nu susțin ca fiecare să primească anual 12.000 de dolari, iar astfel toți vor ieși din sărăcie, nu? Adică, știu despre inflație, nu-i așa?”, veți replica.
Nu, nu înțelegeți. Tocmai asta este ceea ce propun. Mergeți mai departe și ascultați. Este exact nivelul de înțelegere economică pe care îl aveam când discutam aceste idei cu prietenii în școala elementară. Într-adevăr, dacă 12.000 de dolari anual ar rezolva problema sărăciei, de ce să ne oprim aici? Să dăm fiecăruia un milion de dolari anual și toți vor fi milionari! Minunat!
Dar acesta nu este un argument economic. Dacă ar fi doar un caz de intenții bune, dar fanteziste, pe banii guvernului, ar fi un lucru. Dar este mult mai rău decât atât. Este încă o situație prin care eugeniștii și tehnocrații folosesc bunele intenții și naivitatea maselor pentru a bate mai bine următoarele lanțuri cu care îi vor lega pe oameni.
Mai țineți minte asteriscurile din descrierea UBI de mai sus: „fiecare* cetățean primește bani periodic de la guvern fără niciun fel de alte obligații de îndeplinit*”. Haideți să analizăm un pic, bine?
Va primi fiecare cetățean acești bani? Da, desigur…Adică, cei care au un cont bancar, în care statul să depună bani, desigur. Cine nu are un cont bancar în zilele noastre?
Ei bine, majoritatea celor mai săraci oameni de pe planetă nu au. În cazul acesta, vor trebui să își facă un cont! Și ca să facem să meargă lucrurile mai repede, de ce să nu creăm un program guvernamental prin care să facem obligatorie identificarea biometrică, care poate fi legată direct de contul bancar și de registrul fiscal al cetățeanului?
Sună fantezist? Deja s-a pus în practică în India. Se cheamă programul Aadhaar și a înregistrat 1,2 miliarde de indieni în cea mai mare bază de date biometrică din lume (cu doar câteva sincope minore pe traseu)
Când a discutat despre Ubi anul trecut la Davos, Amitabh Kant – CEO-ul principalului think tank guvernamental indian – s-a lăudat că Aadhaar ar face implementarea UBI în India o joacă de copii. Acum, dacă restul țărilor în curs de dezvoltare ar încerca să ia exemplul Indiei, să-și scaneze biometric cetățenii și să le introducă datele în registre atunci, i-am putea scoate și din sărăcie!
Ceea ce ne duce la următorul asterisc. Ați reținut sintagma „fără alte obligații de îndeplinit”. Ideea este că fiecare individ primește banii automat. Fără formulare de îndeplinit, fără obstacole peste care să treci, fără birocrație, fără excepții.
…Cu excepția. Ei bine, înțelegeți că s-ar putea să fie o excepție ici, colo, nu? Nu veți vrea să primească venit minim garantat un criminal, nu? Sau un terorist. Sau cineva care ar putea folosi banii ca să submineze statul.
Gândiți-vă cum ar putea fi implementat UBI în China, de pildă. O țară în care o rețea de control biometric în creștere se ramifică peste un stat al supravegherii cvasitotale. O țară în care fiecare cetățean primește un scor social care recompensează „bunii cetățeni”, iar acel scor este folosit deja pentru a hotărî dacă respectivei persoană ar trebui să i se permită să călătorească cu trenul sau avionul în gloriosul paradis socialist al Republicii Populare.
Credeți că ar fi posibil ca președintele pe viață Xi și prietenii lui apropiați de la ChiCom să lege cumva venitul garantat de scorul social? Există cumva vreo posibilitate ca cei care nu fac temenele în fața partidului să fie penalizați pentru gândire incorectă și lăsați fără UBI?
„Dar asta se întâmplă în China comunistă. Așa ceva nu s-ar putea întâmpla pe tărâmul oamenilor liberi!”
Sunteți siguri? Atunci de ce participanții la discuțiile despre UBI, din cadrul Forumului Economic Mondial, vorbeau despre legarea acestui program de „responsabilități civice” precum înrolarea, vaccinarea obligatorie și votul obligatoriu? Ce se întâmplă cu acei tovarăși săraci, care nu doresc să cadă la picioarele guvernului și să legitimeze prin vot șarada statului? Vom fi lăsați și noi pe dinafara acestui glorios experiment socialist? (Dezvăluire: Da. Da, vom fi lăsați pe dinafară.)
Aceasta este logica prânzului „gratis”. Este complet și în întregime gratis!…Cât timp ești dispus să plătești.
Avocații UBI vor susține că toți cei care nu cred în această poveste sunt adepți ai status quo sau libertarieni fără inimă care doresc moartea săracilor (atunci de ce erau atât Hayek, cât și Friedman în favoarea venitului minim garantat?). Dar acesta este un argument de tip om de paie.
Sărăcia și șomajul sunt probleme serioase, dar originea acestor probleme nu rezidă în absența „banilor” creați de bănci și transferați electronic în conturile oamenilor în fiecare lună. Ele sunt cauzate de erodarea instituțiilor civile non-guvernamentale care, pe vremuri, se îngrijeau, în cadrul comunității, de săraci și bolnavi, de ascensiunea mentalității statului bunăstării, în care doar guvernul poate ajuta săracii. Ele sunt cauzate de banksterii care creează datoria care subîntinde întregul sistem monetar, de politicienii care cultivă dependența publică de stat, de amicii lor corporatiști care slăbesc atenția oamenilor pentru a le vinde mizeriile lor săracilor și năpăstuiților, tehnocraților care sunt nespuși de fericiți să administreze sistemul pentru stăpânii lor și naivilor cu inimă bună care cred că mai mult stat este răspunsul la problemele pe care statul le-a creat.
Și soluția? Soluția este la noi. Cum a fost întotdeauna și cum va fi întotdeauna. Și implică evitarea sistemului monetar cu bani falși, a tehnocraților care administrează sistemul și a marionetelor politice care joacă piesa pentru păpușarii bancheri.
Din nefericire, nu este o sarcină ușoară. Este nevoie de eforturile sârguincioase ale indivizilor dedicați și preocupați să construiască alternative la status quo, la fel cum, pentru organizarea acestui coșmar oligarhic, condus de bancheri, a fost nevoie de multe generații. Și, în timpul acesta, mulți vor fi atrași de cântecul de sirenă al escrocilor care oferă soluția lor rapidă și ușoară: bani gratis care pică din cer. (…)
TANSTAAFL!