E un pic deconcertant să vezi că iei o decizie despre care crezi că e o dovadă de nonconformism, doar ca să descoperi că toată lumea face exact același lucru ca și tine. Când mi-am anulat abonamentul la Netflix la începutul acestui an credeam că sunt nemaipomenit de original. La câteva zile a apărut știrea că nu sunt singur. Poate că stăteam cu toții acolo, milioane de oameni, oftând în timp ce butonam prin meniul acela infinit – fiecare dintre noi fiind visul unui creativ, fiecare dintre noi un individ generic – gândindu-ne: „asta poate că prinde la mase, dar nu găsesc nimic pentru gustul meu foarte rafinat!”
Netflix are probleme mari, în primele trei luni ale anului pierzând 200.000 de abonați, și se estimează că în următoarele trei luni vor pierde alte două milioane. La fel ca în multe alte domenii, vinovată pare a fi întoarcerea la normalitate, deoarece oamenii nu mai stau atât în casă.
Și cu toate astea… Dacă ceea ce am trăit eu nu este experiența originală pe care o credeam eu, atunci problema principală cu Netflix sunt tocmai filmele sau ceea ce se numește astăzi „conținut”. Astăzi există (și asta e adevărat pentru toate canalele online nu doar pentru Netflix) o abundență de seriale împovărător de lente, slab luminate, superficial frumoase, dar plictisitoare, cu o acțiune care poate fi condensată în 50 de minute dar este înfățișată în 10 episoade pe sezon. Pe lângă asta sunt tot felul de încercări chinuite la profunzime și semnificație, în special în genuri – SF, groază, comedie – prețuite în trecut pentru frivolitatea lor spumoasă. Mai presus de toate, sunt dozele mari de comentarii sociale și politice predictibile – fiecare dintre ele înțesate cu aceleași texte progresiste zgrunțuroase.
Rămâi cu câteva bucățele de mâncare și o tonă de reziduuri. Nici măcar nu te face supărat – e lipsit de viață. Am văzut oameni care se înnebuneau după un serial Netflix fără să-și amintească nimic din serial la o săptămână după.
Netflix a început să dea afară oameni și chiar foarte mulți – 450 de persoane ultima oară, adică 4% din angajați. CEO-ul Netflix le-a trimis recent un memo angajaților în care le reamintea că vor trebui inevitabil să lucreze la seriale pe care s-ar putea să le găsească inacceptabile. Asta a dus cum era previzibil la reacții de tipul „fiți justițiari, fiți falimentari” („go woke, go broke”), dar cred că sunt premature aceste exclamații.
Progresiștii vor avea întotdeauna mai mulți bani și mai multă influență, și serios vorbind, sunt atât de mulți în industria creativă! A cere industriei tv să fie în zilele noastre mai puțin ortodoxă înseamnă a cere imposibilul, indiferent de cât de mulți telespectatori închid ecranele. Am așteptat de 10 ani ca realitatea să demanteleze perspectiva justițiarilor sociali asupra culturii pop, și au fost multe speranțe înșelate, iar asta s-ar putea să fie încă una.
Problema mai largă depășește rețelele de televiziune. Problema sunt așa-zișii creativi care au opinii și își exprimă acele opinii. Problema este că toți au aceeași opinie: șablonul de la departamentul de HR și campusul californian. Pentru un scenarist sau actor de comedie mai tânăr ar fi sinucigaș profesional și de negândit să discute așa cum o face Ricky Gervais sau Dave Chappelle. Sunt atâtea subiecte fierbinți care ar putea fi puncte de plecare pentru un creativ – BLM, agenda verde, transgenderism – și vă garantez că nu veți găsi un film critic despre asta în următorii 30 de ani.
Cum poți crea o cultură populară într-o societate în care elitele sunt complet rupte de audiențe? Răspunsul este că nu poți. Tot ce poți face este să livrezi tone de meniu și să speri că o mică parte va rezona cumva cu oamenii