Fără plictiseală: ce pot face copiii scăpați de școala instituționalizată

Nu contenește să mă uimească mulțimea lucrurilor bune care au apărut după pandemie, în special în ceea ce privește sistemul de educație. Da, încercarea de a trece în online a fost un dezastru, dar mai e și o altă perspectivă, aceea în care blestemul s-a transformat în binecuvântare.

Caden Fritz este un tânăr din Minnesota care se pregătește să meargă la universitate, dar în urmă cu câțiva ani nu era altceva decât un școlar plictisit în pandemie. Pentru a scăpa de plictiseală, Fritz a început o afacere iar acum conduce o companie cu 50 de angajați, majoritatea colegi de liceu.

Afacerea nu l-a lecuit doar de plictis, dar l-a învățat și câteva lecții de viață importante, inclusiv cum să te descurci într-un proces sau cum să-ți construiești credibilitatea.

Povestea lui e remarcabilă dacă ne gândim că mulți tineri au probleme cu elemente de bază ale maturizării, cum ar fi achiziționarea unei mașini, găsirea unui loc de muncă sau chiar spălatul hainelor.

„Copiii care stau mult la școală se plictisesc repede. Învață să fie dependenți de alți indivizi sau obiecte cum ar fi televizorul, computerul sau celularul. Școlile îi învață în mod reflexiv să fie obedienți, să fie angajați și consumatori”, mai degrabă decât să devină „lideri și exploratori”, scrie John Taylor Gatto.

Înainte de pandemie, când aproape mai toți elevii din America erau instituționalizați în școli, zi după zi, era normal să meargă cu turma. Când erau plictisiți, venea cineva care îi liniștea, le făcea tema sau le dădea un obiect electronic. Dar când a venit pandemia, chingile plictiselii din școala tradițională au dispărut. Copiii ca Fritz trebuiau să-și creeze o lume nouă pentru ei înșiși.

Poate că Fritz era unul dintre acei copii mai ambițioși, dar cine știe? Fără să existe pandemia care să-l forțeze să iasă din școala instituționalizată, el ar fi putut fi doar un alt copil care nu face altceva decât să încălzească un scaun și să se comporte exact așa cum i se spune. Ce putem face pentru a ajuta astfel de copii să scape și să-și elibereze creativitatea?

Potrivit lui Gatto, primul lucru care trebuie făcut este „să ne dăm seama ce sunt de fapt școlile: laboratoare de experimente pe mințile tinere, centre de dresaj pentru obiceiuri și atitudini dorite de societate”. Contrar a ceea ce cred mulți  „educația obligatorie îi ajută doar accidental pe copii, scopul real este de a-i transforma în servitori”. Din fericire, pandemia i-a făcut pe mulți părinți să vadă elementele distrugătoare de suflet din educația instituționalizată, iar acum ei caută alternative pentru copiii lor.

O dată ce părinții își scot copiii din sistem, Gatto îi încurajează să-i ajute să-și „dezvolte o viață interioară astfel încât să nu fie niciodată plictisiți”. Lucrul acesta se face „prin a-i determina să se apuce de materiale serioase, lecturi de adulți în istorie, literatură, filosofie, muzică, artă, economie, teologie – toate acele lucruri pe care profesorii știu foarte bine cum să le evite”. Astfel, ar trebui să-i încurajăm pe copii să citească acele cărți dincolo de nivelul clasei lor, să-și urmeze interesele și chiar să deschidă o afacere, ca Fritz, astfel încât să experimenteze bucuria și ceea ce are de oferit viața.

Mai mult, în opinia lui Gatto, copiii ar trebui „provocați… cu singurătate din plin, astfel încât să învețe să se bucure de propria companie, să aibă dialoguri interioare.” Cu alte cuvinte, au nevoie de timp să gândească, să viseze, să se lupte cu probleme și idei, să-și facă planuri mari. Dar nu pot face acest lucru dacă programul le e plin de ore nesfârșite de fotbal, dans, cluburi de științe, etc.

A face acești pași înseamnă ca tinerii se maturizează mai repede. Caden Fritz e doar un exemplu recent. Gatto ne oferă câteva ilustrări istorice:

„Dacă David Farragut  putea conduce un vas de război britanic ca elev, dacă Thomas Edison putea publica un ziar la 12 ani, dacă Ben Franklin putea să fie ucenic al unui tipograf la aceeași vârstă (iar apoi să studieze ceva ce l-ar da gata pe un senior de la Yale din zilele noastre) atunci nu există limite la ce pot face copiii noștri.”

Pandemia ne-a oferit o oportunitate de aur de a-i scăpa pe copii din sistemul educațional birocratic. Să profităm de această oportunitate și să-i privim cum preiau responsabilități și se luptă cu provocări despre care nu i-am crezut capabili că le pot înfrunta.