Vom râde zilei de mâine

Anul trecut am observat că de fiecare dată când Twitter mă anunță că o știre urmează a fi controlată pentru a vedea dacă e reală, adevărul este exact pe dos decât spune Twitter. Același lucru e valabil pentru multe alte canale social media și ziare. La fel precum gunoiul din mijlocul verii, miasma propagandei se simte de la sute de metri.

Încă o astfel de știre făcea valuri ieri pe Twitter. Și am râs.

Nu mă înțelegeți greșit. Și mie îmi vine să mă îngrijorez sau să-mi smulg părul din cap când văd asemenea minciuni și propagandă. Ca mulți dintre voi, mi-e la îndemână să disper sau să mă descurajez, întrebându-mă cum să descopăr adevărul sau chiar cum să găsesc o fărâmă de adevăr într-o lume copleșită de minciuni.
Dar faptul că involuntar am râs când am văzut ultimul buletin de știri al Pravda americană mi-a dat speranță, deoarece îmi arată că nu mă înec în deznădejde.

Anthony Esolen explică minunat acest lucru într-un eseu recent. În opinia sa, statul nu garantează indivizilor pacea și libertatea. În loc de așa ceva, el caută să-i învrăjbească pe oameni și să-i țină într-o stare continuă de dependență și frică, deoarece o astfel de stare reprezintă sănătatea statului.

„Libertatea duhovnicească, pacea interioară a omului cu Dumnezeu și creația sa, nu sunt în interesul statului, pentru că statul crește prin boală.” Aceia dintre noi care trăiesc în acest stat tot mai hipertrofiat suntem pacienți, ținuți „într-o fierbere și neliniște constantă, încercând în van să ne eliberăm de ulcerații”. Fierbere și neliniște …. cum ar fi de pildă îngrijorarea cu privire la ce să credem, sau la ultima criză de pe agendă – fie ea Covid, alegeri, războaie sau zvonuri de războaie.

Doamne ferește ca în astfel de vremuri grele să ne întoarcem la Dumnezeu sau la structurile tradiționale ale familiei, bisericii și comunității. Nu, „chemăm în ajutor statul. Devenim infectați și infestați de stat.  Așadar, noi, oamenii bolnavi, devenim proprii noștri șarlatani.”, spune Esolen.

Esolen descrie cum arată acest stat bolnav și cum ne afectează:

„Fenomenul acesta lucrează în multe și tulburătoare feluri. Ne îngrijorăm obsesiv de alegeri – le urmărim și investim bani, iar pentru asta deschidem o poartă de intrare celor mai ambițioși, mai răi și mai proști dintre noi. Avem motive de îngrijorare? Sigur că da. Statul are grijă de asta. Progresiștii au grijă de asta. Toți oamenii iremediabil distruși interior au grijă de asta.

Dar toată această îngrijorare  nostră e sănătatea statului. Fie că o să câștige tabăra noastră, fie că o să piardă, îngrijorarea e sănătatea statului. Dar dacă diagnosticele statului sunt pline de minciuni și contradicții? Cu atât mai rău pentru tine, dragul meu, căci ne bulversează mințile prin controlul limbajului cu care încercăm să gândim.”

Sunt mulți oameni buni pe lumea asta care încearcă să trăiască o viață așa cum trebuie, dar care au un defect major: se îngrijorează. Își spun că le pasă prea tare de problemele lumii și doresc să vadă cum dispar acele probleme, iar lumea să devină un loc mai bun. Știu asta, pentru că eu sunt adesea unul din acei oameni îngrijorați. Dar uneori râd, fără efort, eliberată de păienjenișul fricii, mulțumită unor trenduri prostești de pe Twitter. Și datorită eseului lui Esolen, îmi dau seama acum că îngrijorarea e doar o capcană, prin care suntem vârâți și mai tare în vârtejul crescând al statului.

Dacă vrem cu adevărat să schimbăm cultura noastră, trebuie să nu ne mai îngrijorăm. Vom „râde zilei de mine”, concentrându-ne nu pe problemele lumii și pe felul în care ne consumă, ci pe „pacea interioară care vine din legătura naturală a omului cu Dumnezeu și creația sa”. Acea pace, susține Esolen, nu poate fi atinsă de stat. Și face să dispară îngrijorarea.