Acum toată problema este să le mențină interesul pentru citit și când cresc mai mari. Dar asta s-ar putea să fie mai greu decât pare.
Potrivit unei cercetări Pew din 2021, 23% dintre adulții americani nu citiseră în anul care trecuse nicio carte. Acea statistică s-a îmbunătățit un pic în anul următor, când un sondaj Gallup arăta că doar 17% dintre americani nu au citit o carte. Cu toate acestea, sondajul arăta, de asemenea, că numărul mediu de cărți citite de americani a scăzut dramatic între 2016 și 2021 (anul 2016 cel mai probabil marchează începutul răspândirii în masă a smartphonurilor – nota CM.)
Având în vedere performanțele slabe din școlile americane, nu ar trebui să ne surprindă acest fapt. O statistică oficială arată că mai bine de două treimi din elevii care ajung la liceu nu pot citi cum trebuie. Dacă elevii americani nu învață să citească așa cum trebuie când sunt tineri, de ce ne-am aștepta atunci să citească la maturitate?
Astfel de probleme sunt neliniștitoare nu doar pentru starea educației, ci și pentru starea țării în care vor trăi acești copii.
Bineînțeles că vor apărea apeluri pentru mai multă finanțare. Dar aceste apeluri nu sunt altceva decât un alt pas în direcția cercului vicios numit educație publică. Jurnalistul Malcolm Muggeridge a explicat acest ciclu într-un eseu intitulat „Mare dorință de sinucidere a liberalismului”:
„A existat, îmi pare, ceva constitutiv în filosofia liberală, după care s-a întâmplat exact opusul a ceea ce se dorea. Să luăm de pildă educația. Educația a fost marea șarlatanie a progresului, pe baza presupoziției că educând oamenii aceștia vor deveni din ce în ce mai buni, mai obiectivi și mai inteligenți. În fapt, cu cât se cheltuiesc mai mulți bani pe educație, crește analfabetismul. Și nu aș fi surprins de loc dacă nu am sfârși ca toate veniturile unei țări să fie cheltuite pe educație, iar acea țară să devină aproape complet analfabetă. E un scenariu foarte plauzibil.”
Muggeridge are cel mai probail dreptate când spune că finanțarea educației va crește în pofida rezultatelor lamentabile, dar tocmai acele rezultate ar trebui să ne dea de gândit. Nu e oare posibil ca prăbușirea educației să fie de fapt … scopul? Gânditorul Albert Jay Nock credea acest lucru.
„Sistemul nostru a fost gândit cu credința sinceră că educația elementară universal va crea cetățeni inteligenți, dar este evident că nu a creat nimic de genul acesta”, scrie Nock. După ce elevii ajung la vârsta liceului, educația nu mai poate fi dezvoltată, dar ea poate „reglementa inteligent fiecăruia”. Însă sistemul nostru de educație nu reglementează un nivel academic înalt, ci unul slab. „Sistemul de educația nu a făcut nimic pentru a ridica nivelul general de inteligență, dar a reușit în a-i face pe cetățeni mai ușor de influențat”, scria Nock descriind sistemul de educație ca făcându-i pe copii să accepte „ca adevărat orice citește în manuale și orice îi spune profesorului”. Ceea ce îl face să se închine la „spiritul autoritarist sau gregar pe care astăzi îl vedem cel mai bine dezvoltat în cititorul obișnuit de ziare (Nock a scris în perioada interbelică, astăzi probabil echivalentul cititorului de ziare din acele timpuri ar fi omul care se uită în social media – notă CM)”. El nu are nicio nevoie, niciun interes pentru a-și îmbogăți mintea prin cărți, fie scrise de autori cu același punct de vedere ca al lui fie de la autori care susțin lucruri diferite.
Așadar, avem o populație care nici nu citește nici nu gândește ci pur și simplu face ceea ce autoritățile și organele media îi spun să facă. Dar chiar și într-o astfel de situație, ne rămâne speranța. Există un segment din populația de vârstă școlară care primește o educație care dezvoltă o dragoste pentru citit dincolo de manualele puse în fața ei. Această populație este educată acasă, iar ultima oară când am verificat reprezenta 10% din populație. Acești elevi au profesori care doresc să-i învețe, să se dezvolte și să-și îmbunătățească mintea astfel încât să nu fie nici rotițe ale sistemului, ci lideri.
Desigur, nu toți părinții sunt în situația de a-și educa acasă copii, dar asta nu înseamnă că acești copii sunt condamnați la o viață mecanică, de slujbași ai statului. Părinții care le dau cărți bune și serioase copiilor – nu maculatură – care le citesc cu voce tare, care îi conduc cu blândețe, prin întrebări și discuții despre lucrurile pe care le-au citit, spre probleme mai importante – ei bine, acești părinți îi vor imuniza pe copii în fața influențelor proaste. Și cu cât vor fi mai mulți astfel de copii cu atât mai bine ne va fi tuturor.
Editura Contra Mundum a lansat o colecție de cărți în colecția „Educație clasică” adresate celor care doresc să iasă din chingile învățământului public.