Ce ar spune Dostoievski despre smartphone?

„Nu știu cum să-mi fac prieteni fără telefon”, mi-a spus vara trecută un adolescent, atunci când am încercat să interzic ecranele la un seminar.

M-a surprins argumentul său, dar l-am întâlnit apoi adeseori la tineri care se plâng că nu au un smartphone sau că nu sunt lăsați să-l folosească la școală.

Am priceput. Viața unui adolescent este un pic ciudată iar telefoanele îi ajută să scape de această ciudățenie. Dar în timp ce ecranele ușurează unele situații sociale, efectele lor cumulate s-ar putea să fie cu mult mai puțin agreabile. Timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor a fost asociat cu un nivel mai ridicat de depresie iar social media are un impact negativ asupra sănătății mentale cu o tendință de a spori sentimentul de izolare socială, ceea ce este ironic dacă stăm să ne gândim.

Această răspândire a depresiei a fost observată cu mulți ani înainte de Jean Twenge, profesoară la Universitatea din San Diego. Într-un articol pentru „The Atlantic” ea scria: „Apariția smartphonurilor și a tabletelor a fost urmată de studii privind efectele negative ale timpului petrecut în fața ecranelor. Dar consecințele acestor instrumente nu au fost apreciate în întregime și merg cu mult dincolo de îngrijorările obișnuite despre deficitul de atenție. Apariția smartphonurilor a schimbat radical fiecare aspect al vieții tinerilor, de la natura interacțiunilor sociale până la sănătatea lor mentală”.

Proliferarea tehnologiei digitale a creat un paradox interesant: dezvoltarea unor instrumente care au fost concepute să-i apropie pe oameni a coincis cu rate tot mai ridicate de izolare, cu aproape jumătate dintre americani înregistrând sentimente de singurătate. „Gen Z”, generația care a crescut înconjurată de o cultură a comunicațiilor tehnologice s-a descurcat cel mai prost.

Se pare, totuși, că paradoxul dintre singurătate și conexiuni mai facile nu este ceva nou. Feodor Dostoievski a observat o tendință similară în zilele sale. În „Frații Karamazov”, Starețul Zosima descrie însingurarea oamenilor din societatea rusă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. „Suntem asigurați că lumea devine din ce în ce mai unită, că se formează o comuniune frățească, prin scurtarea distanțelor, prin transmiterea gândurilor prin aer.” Nu-i credeți, spune el. Potrivit lui Dostoievski, aparenta facilitare a legăturilor din Rusia vremii sale era doar o pojghiță îndărătul căreia se afla singurătatea și izolarea profundă a societății. Un alt personaj  din carte explică: „Astăzi, fiecare om tinde să se înstrăineze cât mai mult de cei din preajmă, căutând în sine tot ce-i poate da viața din plin, și, cu toate strădaniile lui, nu numai că nu izbutește să priceapă sensul adevărat al vieții, dar până la urmă ajunge la un fel de sinucidere. În loc să se cunoască pe sine și să deslușească rostul său pe lume, rămâne un izolat. În veacul nostru, societatea se fărâmițează, fiecare om se retrage în sine ca într-o vizuină, se însingurează, se ferește de ceilalți și-și ascunde avutul, ca până la urmă să se înstrăineze cu totul de ei și să-i îndepărteze din preajma lui.”

Chiar și cu inovațiile menite să-i apropie pe oameni, ei s-au retras în ei înșiși, „fiecare căutând să se retragă în sine ca într-o vizuină”. Dar dacă așa stăteau lucrurile în vremea lui Dostoievski, cu atât mai rău arată ele astăzi.

Digitalizarea crescândă conduce adesea la relații sociale tot mai rare. Cercetătorul Chris Allen a observat că „deși ne dorim contacte umane, alternativele digitale sunt mai ușor de accesat decât cunoștințele de zi cu zi. Aceasta a condus la faptul că tot mai multe aspecte ale vieții noastre au devenit digitalizate, ceea ce, pe cale de consecință, a redus oportunitățile noastre pentru contact social zilnic.”

De aici nu rezultă că tehnologia este rea, sau că nu i-a ajutat pe oameni să comunice de la distanță. Dar este important să avem în vedere că legăturile digitale nu sunt un înlocuitor pentru investiția reală în viețile altor oameni. Pentru Dostoievski însingurarea la care asista în vremea sa era „nenaturală” și „groaznică”, văzând în acest fenomen un pas spre distrugerea individului și a societății. Pe măsură ce astăzi crește această izolare, poate că a venit timpul să luăm în serios avertismentul său și să încetăm a ne mai îndepărta unul de altul.