Avantajele predării istoriei acasă

Zilele trecut am fost la cină la un prieten și am stat de vorbă cu fetița lui de 12 ani care merge la o școală publică. Am întrebat-o dacă îi place și ea mi-a răspuns că o urăște – nu îi displace, ci o urăște.

I-am spus că știu de ce urăște școala – pentru că e plictisitoare. „Da, e plictisitoare”, mi-a spus. După care eu am adăugat: „și probabil că nici nu înveți mare lucru”.

Ea a vrut să știe ce vreau să spun. Așa că am întrebat-o care sunt primele trei războaie purtate de SUA. Pe primul l-a nimerit, iar apoi singurul război la care se mai putea gândi era Războiul Civil, dar nu avea habar când a avut loc.

I-am spus că al doilea războiu a fost purtat contra piraților berberi care răpeau american. Invazia americană în Tripoli a pus capăt acelui război. Fetița habar nu avea de acest lucru. Problema e că majoritatea americanilor nu au auzit de el. Dar imnul Pușcașilor Marini are un vers ce face referire la acest lucru.

Al treilea război a fost cel din 1812. Nici de acesta nu auzise. Nu auzise de Bătălia din  New Orleans, de arderea Washingtonului de către englezi, de Andrew Jackson, sau de faptul că eroul acelui război avea să ajungă al șaptelea președinte al Americii.

„Dar știu totul despre Revoluția Industrială”, mi-a spus ea. În realitate studiase despre sistemul de fabrici din New England și despre cum erau exploatate fetele tineri de către patroni tineri și bogați.

Așadar, deja la 12 ani îndoctrinată cu ideea că patronii sunt exploatatori. Pe scurt, la școală făceau „studii sociale”, nu istorie. Scopul era de a-i îndoctrina pe copii cu o viziune a istoriei în care capitalismul era răul.

Acesta nu e un caz izolat. Celebrele „Standarde de Istorie Națională”, realizate pentru școlile publice, încurajează tocmai acest tip de ignoranță selectivă. Firul lor comun: ignorarea sau „demitizarea” evenimentelor și oamenilor care au avut impulsuri nobile și care au făcut istoria. Se accentuează la nesfârșit „problemele” trecutului pentru a face ca absența noastră de libertate din prezent să pară nu doar scuzabilă, ci și lăudabilă.

Dacă îți educi acasă copilul, ai libertatea de a-l învăța pe copil istoria ca istorie, și nu doar ca „studii sociale” propagandiste. Istoria e un domeniu fascinant și poate fi studiat în multe feluri: cronologic, prin citirea biografiilor și autobiografiilor, prin studii unitare, prin atenția fixată asupra unor anumite perioade și evenimente. De pildă, Războiul de Secesiune prezintă interes din multe motive. S-au scris mii de cărți despre aproape fiecare aspect al războiului. Sunt inclusiv asociații care organizează simulări ale luptelor, cu uniforme și arme aidoma celor din trecut.

Fiecare american ar trebui să cunoască istoria de bază a țării sale pentru a-și ști identitatea și moștenirea. Avem o istorie atât de remarcabilă, plină de oameni mari și minunați, astfel încât un părinte trebuie să se asigura că al său copil înțelege ce înseamnă să fii american.

Avem o responsabilitate de a le preda generațiilor viitoare filosofia Părinților Fondatori, care au sacrificat atât de mult pentru ca noi să ne bucurăm de libertate. Doar cunoscându-ne istorie putem fi siguri că societatea noastră liberă va continua să existe în deceniile următoare.

Bineînțeles că e o tragedie că milioane de tineri americani nu vor învăța niciodată istoria în școlile publice, care și-au trădat menirea. Dar în opinia mea școlile publice nu au fost niciodată compatibile cu principiile unei societăți libera în care părinții trebuie să poarte responsabilitatea educării copiilor (…)

Editura Contra Mundum a publicat trei manuale de istorie pentru predare acasă, ultimul dintre ele fiind „Istoria Românilor” de P.P. Panaitescu.