Poate tehnologia să salveze lumea?

Timpul nu așteaptă pe nimeni. Doar un nebun crede că poate da timpul înapoi și doar un idiot crede că poate comanda valurilor. În ceea ce privește ultima instanță, se spune că regele Canute a pus să i se așeze tronul pe plajă și le-a ordonat valurilor să se oprească înainte de a ajunge la el. S-a udat la picioare și a fost nevoit să se retragă, cu tron cu tot, din fața puterii inexorabile a mării.

E cumva ironic că regele Canute și-a dobândit această reputație de aroganță și ignoranță, când e mai probabil să fi făcut un experiment (potrivit unei legende de secol XII) pentru a expune prostia și lingușeala curtenilor. Când valul i-a atins picioare, în pofida ordinului regal, el a rostit câteva vorbe neprețuite pentru aceia care își pun nădejdea în conducătorii acestei lumi. „Să știe toți oamenii cât de goală și neînsemnată este puterea regilor, pentru că nu este nimic vrednic de acest nume, cu excepția Celui căruia i se supun cerurile, pământul și mările prin legi veșnice”. Se spune că după acest moment și-a agățat coroana pe o cruce și nu a mai purtat-o vreodată „pentru slava lui Dumnezeu, Împăratul atotputernic.”

Regele Canute poate fi văzut ca un spirit înrudit cu Regele Lear, cel liniștit și convertit, cel care se referă la curtenii lingușitori drept „fluturași poleiți” și „oameni de rând care ascultă ce se întâmplă pe la curte”. Shakespeare ne arată cum Lear nu reușește să ajungă la adevărata înțelepciune, care nu poate fi despărțită de smerenie, până când nu este obligat, prin suferință, să vadă nerozia „înțelepciunii” lumești. Doar atunci când este deposedat de toată puterea lumească atinge o eliberare de grijile lumești.

În ochii lumii, înțelepciunea și nelumescul lui Lear nu reprezintă altceva decât nebunie. Pentru oamenii lumești, adevărata înțelepciune este inseparabilă de mândrie și de căutarea puterii și a controlului. Nu este detașarea de lucrurile acestei lumi, ci de atașarea de ele. Este despre împuternicire și abilitatea de a controla destinul.

Și astfel ajungem la problema tehnologiei. Pentru oamenii lumești, tehnologia este mijlocul prin care atingem împuternicirea și controlul. Tehnologia furnizează mijloacele prin care putem controla viitorul. Cu cât ne punem mai mult speranța în tehnologie, cu atât mai mult suntem capabili să rezolvăm problemele pe care ni le rezervă viitorul. Credința în Dumnezeu a fost înlocuită cu credința în „știința” scientistă și în puterea tehnologică prin care ne este oferit controlul viitorului.

E adevărat că tehnologia are putere. Nu avem vreo îndoială în privința asta. Pare chiar că are puterea să facă timpul să stea pentru om, în pofida înțelepciunii tradiționale. Ne-a făcut să trăim mai mult, prelungind viața. Pentru moment se admite că moartea poate fi doar întârziată nu și negată, iar timpul poate fi doar prelungit pentru puțin, nu mult. Cu toate acestea, e doar o chestiune de timp până când tehnologia va spulbera și puterea timpului însuși. Adevărații credincioși în omnipotența tehnologică cred că moartea însăși va fi într-o zi înfrântă, iar omul va dobândi în sfârșit nemurirea. Va fi o vreme când tehnologia însăși va distruge timpul și puterea pe care o are asupra omului.

Nimic din asta nu e ceva nou. Alchimiștii medievali, în căutarea lor a pietrei filosofale și a elixirului vieții, erau obsedați de descoperirea unor noi căi pentru a realiza împuternicirea prin victoria asupra morții și transformarea metalelor în aur. Industria farmaceutică din zilele noastre, stimulată de tehnologie, și-a propus să transforme metalele în aur prin căutarea elixirului vieții. Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel. Și tocmai aici este cheia.

Unele lucruri nu se schimbă, pentru că transcend timpul însuși. Sunt veșnice. Aceste lucruri veșnice sunt adevărurile care înfrâng timpul, deși în alt sens decât cel pe care îl au în vedere închinătorii la tehnologie. Ele înfrâng timpul biruind asupra duhului timpului, a zeitegeistului, a spiritului vremurilor. Aceia care își pun nădejdea în adevărurile veșnice și nu în tehnologia temporală, nu sunt victimele modelor intelectuale și ale timpului. Ei știu că mândria nu duce la împuternicire, ci la autoiluzionare, care mai departe conduce la autodistrugere; sau ca să vorbim ca pe vremuri, mândria precede căderea.

Când puterea tehnologiei slujește puterii mândriei, nu poate urma decât o singură consecință. Pentru cei care au ochi să vadă, totul e clar. Tehnologia a fost intens folosită pentru crearea armelor de distrugere în masă. Aceia care au căutat puterea asupra altora prin folosirea tehnologiei au dezlănțuit un blitzkrieg asupra civililor nevinovați prin bombardarea orașelor din mașini zburătoare. De la bombe am progresat la Bombă. Avem puterea apocalipsei în mâinile noastre. Apoi avem tehnologia de a dezvolta gaze otrăvitoare. A fost folosită contra soldaților din Primul Război Mondial și a civililor în următorul Război. Apoi, sunt bombele biologice, inventate în laboratoare, mai mortale decât ultima molimă. Avem în eprubete puterea de a omorî milioane de oameni.

Nimic din toate acestea nu va clinti credința oarbă a „progresiștilor” tehnofili, deoarece nu există oameni mai orbi decât aceia care nu vor să vadă.

Cât îi privește pe cei care văd, vom învăța lecții pe care timpul ni le dă prin istorie, tradiție, legendă și grai. Vom învăța de la regele Canute că nicio putere lumească nu poate învinge puterea universului sau voința Celui care conduce universul. Vom învăța de la regele Lear că trebuie să ne eliberăm de voința de putere, știind că suntem oameni muritori și orice putere lumească am avea ea ne este împrumutată. Viețile noastre nu ne aparțin. Le datorăm Dătătorului de Viață.  Moartea nu poate fi înșelată, și nici Domnul Vieții care are putere asupra morții însăși.

Și vom învăța, de asemenea, de la Regele Midas că aceia care prețuiesc puterea asupra vieții și a dragostei sunt sortiți să transforme pâinea în aur mort, înlocuind cultura vieții prin cultura morții. Vom mai învăța de la Regele Midas că această cultură a morții nu este doar mortală ci suicidară. Nu are un viitor.

Astfel ajungem la regele Alfred, un rege înțelept și nobil care a apărat și salvat creștinătatea de hoardele păgâne care se închinau la putere. Depășit numeric și înarmat cu puțin mai mult decât speranță, regele Alfred a învins. Știa că timpul și valul nu așteaptă pe nimeni, dar știa și că valul trebuie să se întoarcă. „Valul înalt!” , a strigat regele Alfred. „Valul cel mare și întoarcerea!”

Joseph Pearce a prefațat pentru Editura Contra Mundum volumul de eseuri „Dacă Dumnezeu nu ar exista” de G.K. Chesterton