GRETA, AYATOLLAHUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Sărmana Greta Thunberg! Ea este pentru ipocrizie și mulțumirea de sine exact ce a fost Mozart pentru muzică, cu alte cuvinte un copil minune. Totuși, spre deosebire de Mozart, ea este un copil extraordinar de neatrăgător, dar nu din cauza înzestrărilor fizice deficitare, ci din cauza puritanismului ei lipsit de umor și sumbru care i s-a întipărit pe față astfel încât să fie observat de toată lumea. A reușit să adauge o nouă viziune a iadului pe lângă cele multe care mă bântuie, și anume aceea a unei veșnicii în care o aud fără întrerupere cum îmi ține lecții.

Se spune că suferă de o boală psihică, dar dacă lucrurile stau astfel sau nu, prezența sa respingătoare (de care desigur că ea nu este conștientă) nu reprezintă cu adevărat vina ei. Adulții sunt cei care au transformat-o într-o vedetă. Ei sunt cei care au făcut din ea Ayatollahul Thunberg, Khomeini-ul schimbărilor climatice.

În zilele când a îmbătrâni era ceva excepțional, implicând aproape un soi de virtute personală, bătrânii erau cei cărora li se acorda respect și erau priviți ca fiind depozitarii înțelepciunii. Dar pe măsură ce bătrânii au început să-i depășească numeric pe tineri, aceștia din urmă au început să devină prețuiți pentru aceste calități. Prețuim ceea ce este rar. Nu doar că micuța Greta aparține unei minorități, dar ea face parte dintr-o minoritate a minorităților, deoarece nimeni nu poate nega că este articulată, indiferent cât de monotone, programate sau lipsite de spontaneitate sunt frazele ei.

Adolescența în particular este privită acum drept culmea existenței umane, orice altceva reprezentând declin iar Greta respiră un aer de adolescență permanentă. Încă nu m-am decis dacă vremurile noastre sunt primele de adolescență geriatrică sau de geriatrie adolescentă, dar observ destul de des în jurul meu oameni de 70 sau 80 de ani care încearcă să se îmbrace și să se comporte ca și cum ar avea în continuare 18 sau 19 ani. Ideea că noi nu am îmbătrânit este desigur lipsită de sens, deși nu este doar atât: este în același timp tristă și superficială, pentru că presupune că viața de după adolescență nu are merite și, mai mult, că nu ai învățat nimic între timp, că cel mai bun lucru la care poți spera este ca înțelepciunea și cunoașterea atinse la vârsta de 18 ani să se mențină la același nivel ridicat și de atunci încolo. 

Respectul exagerat de care se bucură sentințele micuței Greta în lume, sau cel puțin în Europa, va fi, sper, o curiozitate pentru generațiile care vor veni (dacă vor mai veni). S-a adresat nu doar mulțimilor, ci parlamentelor, unde i s-a acordat un statut mixt, de guru și de animal de circ – guru deoarece a afirmat principalele doctrine ale unei înțelepciuni puternice, animal de circ deoarece este atât de tânără și evoluează neașteptat de bine.

Bineînțeles că lipsa de haz a micuței Greta (posibil un simptom al presupusei sale boli psihice) este departe de a fi un handicap, în fapt e cel mai mare avantaj al ei, deoarece în lumea modernă, unde onorabilitatea trece drept seriozitate iar veselia drept frivolitate, simțul umorului nu doar că foarte probabil nu va înflori, ci în fapt va fi chiar respins. Din fericire, micuța Greta nu trebuie să se îngrijoreze că va face glume care să supere pe cineva deoarece însăși ideea de glumă îi pare străină. Nu fac decât să speculez aici, pentru că nu am întâlnit-o, dar bănuiesc că e una din acele persoane care rămân nedumerite când oamenii râd, precum sunt surzii care îi privesc pe oamenii care se delectează cu muzică (…)

Hamlet credea că toate împrejurările îi sunt potrivnice. Greta Thunberg ar putea spune exact opusul (dacă și-ar lua răgazul vreodată să se gândească la ascensiunea sa fulminantă spre celebritate). Cum conspiră împrejurările pentru ea! Îi încurajează pe oameni să-i învinovățească pe alții, face apel la nemulțumiri, este complet lipsită de umor și din acest motiv este considerată a fi serioasă. Din acest motiv este considerată o eroină – dacă este permis femininul – a vremurilor noastre.

Fără îndoială că lumea o va mesteca într-o zi și o va scuipa. La urma urmelor, este o ființă plictisitoare iar oamenii plictisitori, oricât de corecte ar fi opiniile lor, își pierd rapid din atractivitatea lor într-o lume hămesită după fenomene noi. Puțini copii minune rămân minuni în vreun fel în care să facă lumea să le acorde puțina atenție pe care o are. Sper din tot sufletul ca micuța Greta să-și accepte căderea din panteonul celebrității așa cum se cuvine.

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” apărut la Editura Contra Mundum.