Farmecul șerpilor

09/11/2022    |   de Theodore Dalrymple

Ofemeie din statul american Indiana a fost găsită moartă, asfixiată de un șarpe – un piton – încolăcit în jurul ei. Moartea a fost atât de groaznică încât e mai bine să te ferești de detalii.

În Anglia, cu doi ani în urmă, un tânăr a fost descoperit strangulat de animalul său de companie, tot un piton, ascuns sub scaunul de lângă, de parcă ar fi încercat să-și decline responsabilitatea sau să urmărească mulțumit ceea ce a realizat (nu-ți poți da niciodată seama cu un șarpe). Ambii pitoni ucigași aveau aproape doi metri și jumătate, cu o treime mai puțin decât lungimea lor maximă.

Am luat contact prima oară cu subcultura acestor animale de companie cu mai bine de 40 de ani în urmă, când am avut un pacient care ținea un șarpe boa în apartament, iar șarpele crescuse atât de mare încât pacientului îi era frică să se mai întoarcă acasă. Susținea că acest șarpe a fost animalul de companie perfect pentru el deoarece slujba sa nu-i permitea să stea prea mult acasă, iar șarpele putea fi lăsat de capul său, odată ce îi lăsai mâncare pentru mai multe săptămâni.

Mi s-a părut o explicație nu întru totul satisfăcătoare a motivului pentru care ții un șarpe, deoarece un șarpe nu este ca un cățel care se bucură când te întorci acasă și te vede. Nu-ți arată niciun fel de afecțiune, învață foarte puține lucruri și, în ceea ce privește relația propriu-zisă cu el, este mai mult un obiect mișcător decât o ființă vie. Are sângele rece în mai multe feluri decât se poate spune.

Acum 40 de ani părea ceva extraordinar ca cineva să țină un șarpe boa, dar acum, doar în Marea Britanie, există mai mult de 2 milioane de șerpi aflați în captivitate, pitonii fiind cei mai populari. Din când în când apar pe străzi, fie evadând după ce au făcut o baie de soare, fie abandonați de proprietarii care s-au speriat.

Devenind curios în urmă cu ceva ani în legătură cu fenomenul șerpilor ca animale de companie, am vizitat un magazin de animale specializat în reptile și, de asemenea, un centru de salvare a reptilelor, care avea două ambulanțe pentru a scăpa șerpii cu probleme.

Ținerea șerpilor în casă a crescut pari passu cu proporția oamenilor tatuați, deși desigur că o corelație statistică nu reprezintă cauzalitate în nicio direcție. Cu toate acestea, m-a izbit prezența foarte numeroasă în magazinele de reptile a oamenilor tatuați și cu cercei, veniți pentru a cumpăra blocuri de șoareci înghețați serviți ca hrană, probabil după ce erau decongelați, prietenilor reptilă. Fără îndoială că o mare parte din atracția ținerii unor astfel de reptile în casă este că mulți oameni sunt îngroziți de ele. Proprietarul unui astfel de magazin pe care l-am vizitat a fost descoperit după câtva timp mort, plutind într-un canal. Fusese omorât, dar ucigașul nu a fost prins vreodată. Se zvonea că a fost ucis de un rival care, la fel ca și el, importa ilegal specii rare protejate. Era un război de gherilă pe specii ilegale. Desigur că ilegalitatea unei specii conferea o atracție pentru un anumit gen de persoane.

Din punct de vedere personal, șerpii mi se par atât fascinanți, cât și respingători. Pentru mine sunt oribili și atrăgători în egală măsură. Înțeleg de ce pot fi obiectul unui studiu științific. În tinerețe, îmi plăcea să citesc povești cu anaconda gigant (..)

Totuși, de ce țin oamenii șerpi? Un expert britanic a explicat astfel: reptilele se potrivesc cu stilul de viață modern deoarece nu ne ocupă timpul și sunt mult mai ușor de întreținut decât alte animale de companie.

Acesta este probabil și parte din motivul pentru care avem atât de puțini copii: nu se potrivesc cu stilul nostru de viață modern. Suntem prea ocupați pentru câini, fără să mai vorbim de copii, care nu sunt deloc ușor întreținut și care nu doar că ne stânjenesc urcușul pe scara carierei, dar ne mai şi împiedică să ieșim în oraș seara. Și ce valoare mai înaltă poate exista decât ușurința și confortul? Nu ne irosim timpul nici măcar pentru a ne găti singuri mesele, deoarece ne ia din timpul de distracție.

Probabil că tocmai faptul de a nu putea avea o relație afectivă cu un șarpe reprezintă unul din motivele atracției șarpelui ca animal de companie. Poți, poate, să-ți iubești șarpele, dar șarpele nu te poate iubi și nici nu-și poate retrage iubirea. Îngrijirea unui șarpe, pe lângă faptul că nu îți consumă timpul, este pur mecanică. Cureți cușca, poate, și îi arunci niște mâncare și cam la asta se reduce toată implicarea ta. Dacă ai face la fel cu un câine, ar însemna să fii de-a dreptul neglijent sau chiar crud.

Căutăm să evităm implicarea emoțională deoarece ne obstrucționează libertatea – libertatea fiind un bufet infinit de mare de alegeri, în care o alegere nu o împiedică pe alta mai târziu. Această atitudine este perfect firească la tinerețe, când în mod natural omul dorește multe lucruri înainte de a se opri la ceva care limitează alegerea și creează obligație. Dar, după cum ne reamintește Ecleziastul: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit…” etc.

Este ceva cu care ne simțim din ce în ce mai mai nefamiliari. Un elev este numit astăzi un student, studenția nefiind ceva în care ajungi prin efortul depus ca elev, ci un fel de drept natural conferit la naștere. Suntem cu toții astăzi Harold Skimpole.

Acesta a fost un personaj din Casa Umbrelor care combina copilăria cu parazitismul calculat și cu lipsa de scrupule. „Nu cer decât să fiu liber. Fluturii sunt liberi, iar omenirea nu îi va nega cu siguranță lui Harold Skimpole ceea ce le oferă fluturilor”, spunea Skimpole.

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea”, apărut la Editura Contra Mundum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *