Tehnodistopia filmelor contemporante

Există un filon creativ care bântuie de un deceniu cinematografia, televiziunea și serviciile de streaming online. Deși are rădăcini mai vechi, astăzi a devenit principala trăsătură a industriei de entertainemnt, ceea ce o face atât constrângătoare cât și îngrijorătoare. Mă refer, desigur, la tehno-distopianism.

Ideea generală a acestui curent este de a folosi tehnologia pentru a evada dintr-o lume ruinată. Indiferent dacă în spatele acestei decăderi se află guvernul sau o corporație gigantică, realitatea devine insuportabilă sau indezirabilă. Drept urmare, oamenii încep să caute căi de a scăpa.

Un exemplu recent este filmul din 2018 „Ready Player One”, regizat de Steven Spielberg și având la bază cartea din 2011 cu același titlu. Acțiunea se desfășoară în 2045, când milioane de oameni încearcă să evadeze din lume într-o realitate virtuală numită OASIS (Ontologically Anthropocentric Sensory Immersive Simulation).

Lumea reală din film a fost subminată de încălzirea globală, stagnare economică și suprapopulare. Personajele stau în lumea reală doar cât să mănânce, pentru ca apoi să plonjeze din nou în OASIS. Realitatea virtuală reprezintă o viață ideală: oamenii își pot alege cum să arată, pot naviga printr-o mie de lumi, pot avea slujba la care au visat. În esență este o utopie. Doar că apare o problemă: nimic din toate acestea nu e real.

Totuși, „Ready Player One” reprezintă una dintre întruchipările mai optimiste ale tehno-utoptiei. În ultimii trei ani, genul a luat o turnură mult mai sinistră. Așa numitele evadări din cele mai recente producții conțin ceea ce ar putea fi numit distopii de rangul doi. O distopie de rangul doi prezintă o evadare către o lume care este la fel de rea sau poate chiar mai rea decât lumea din care ai evadat. Într-un sens, descrie o lume fără speranță. Dar în același timp arată inutilitatea evadării din realitate.

Un exemplu al acestui gen sinistru este „Severance”, un serial din 2022 produs de Apple TV+. Lumea reală din acest film pare suficient de normală. Nu există dezastre globale și nu se întrevăd amenințări iminente la orizont. Totuși, personajul principal, după ce își pierde soția, alege să urmeze o operație cunoscută ca scindare, care țintește să separe conștiința persoanei în două părți. Această procedură îi permită să uite de moartea soției în timp ce se află la servici și să uite de muncă în timp ce se află acasă. Poanta constă în aceea că operația este efectuată de angajatorul misterios, Lumon Industries.

Există multe teme interesante în „Severance”, dar principala dintre ele pare a fi despre cât de departe pot merge oamenii pentru a scăpa de durerea emoțională și de tragedie. Filmul pune o problemă morală: e mai bine să eviți durerea emoțională, uitând persoana iubită, sau e mai bine să suferi amintindu-ți de el?

Dar mai există un mesaj copleșitor în tehno distopii. Genul acesta de filme sugerează că există ceva în natura umană care ne face mai mult decât doritori să ne distrugem pe noi pentru a evita realitatea. Doar după ce am trecut prin realitatea alternativă ajungem să ne dăm seama că lumea reală, cu toate problemele și scăderile ei, este mult mai bună decât cea spre care am scăpat.

Există multe astfel de tehno-distopii, precum 1899, The Peripheral, Dark, and Westworld. Toate aceste filme și seriale explorează, într-un fel sau altul, natura sinistră a escapismului. Unele conțin judecăți morale, iar altele lasă problema suspendată.

Bineînțeles că niciuna dintre aceste producții nu ar fi doar entertainment dacă nu ar exista posibilitatea existenței unor astfel de tehnologii. Iar implementarea lor este la îndemână. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, după ce a schimbat numele companiei în Meta, a introdus ideea unei realități virtuale, care va fi cunoscută ca metaverse. Deși ideea se află în stadii preliminare, posibilitatea ca oamenii să aibă opțiune de a se retrage într-o lume virtuală este mai realistă ca niciodată.

Progresul tehno-distopianismului pune probleme serioase, pe care noi, ca specie, nu le-am mai întâlnit până acum. E lesne de imaginat o lume în care realitatea virtuală s-a dezvoltat până într-acolo încât lumi întregi sunt construite digital și ne cer cetățenia. Dacă avem în vedere traiectoria conflictelor naționale și internaționale e ușor de construit o piață pentru aceia care doresc să trăiască într-o lume complet diferită, chiar dacă digitală. Însă dacă tehno-distopianismul ne-a învățat ceva este că lumea digitală e adesea mai de coșmar decât ne-am fi putut imagina vreodată.