Cum se câștigă libertatea

Ce este libertatea și ce este samavolnicia? Libertatea este fondată pe o lege morală, în vreme ce samavolnicia este rezultatul jocului pasiunilor. Libertatea spune: „Așa trebuie, deci pot”. Samavolnicia zice: „Vreau, deci pot”. (Îmboldindu-i pe executanți, samavolnicul folosește de obicei prima formulă ca să obțină îndeplinirea dorințelor sale.) O variantă frecventă a samavolnicei se disimulează în cunoașterea științifică. Ea spune: „Eu știu precis ce trebuie , deci eu pot și o să-i oblig pe toți să facă tot ceea ce eu consider necesar”. Știința nu are nicio vină, chiar dacă a tras concluzii greșite. Nu Nietzsche a creat supraomul. El nu a făcut decât să încarneze ideea epocii sale. El a întrupat acele curente din gândirea europeană care au înțeles greșit ce este personalitatea, care s-au angajat pe calea individualismului și au ajuns direct la omul-Dumnezeu. În secolul nostru, în afară de știință mai există și o pseudo-știință. Poate că aproape toată filosofia a pornit pe acest drum, iar odată cu ea și diletanții filosofiei. Pseudoștiința își croiește drum peste tot, cu deosebită insistență în domeniile care au tangență cu societatea umană. Secolul al XIX-lea a fetișizat știința și teoriile pseudoștiințifice ajungând ușor la inimile oamenilor (…)

Libertatea este cu adevărat tragică. Omul liber are în fața sa mii de probleme, principala fiind dacă are sau nu dreptate apărându-și punctul de vedere fără să țină seama de opinia publică, dacă prin comportamentul său nu dă dovadă de trufie. Căci de multe ori i se întâmplă să meargă împotriva societății întotdeauna molipsită până la un anumit punct de arbitrar. Tragismul omului liber se observă mai cu seamă în epoci ca a noastră, când maladia arbitrariului cuprinde popoare întregi. Omul liber trebuie să știe, să vadă și să înțeleagă, ca să nu se abată din drum. El este mereu cu atenția încordată și nu pierde niciodată contactul cu realitatea, deși gloata conservatorilor are impresia că plutește cu capul în nori. El este constrâns să-și reprime instinctul de conservare ca să-și păstreze libertatea. Ea nu îți este servită pe tavă, pentru ea trebuie să plătești scump. Există un mare adevăr în viețile sfinților care s-au luptat întruna cu ispitele. În epoca noastră nu mai există sfinți, însă ispite – câte poftești. Misiunea omului liber este clară, pentru că el nu urmărește scopuri, ci caută un sens. Căutarea sensului este dificilă, pentru că apar necontenit miraje și nu se risipesc prea ușor. Omul liber își apără punctul de vedere fiindcă nu poate renunța la adevăr, dar și mirajele au aparență de adevăr (…)

Libertatea nu îți este adusă pe tavă, ea se obține prin luptă interioară, biruindu-te pe tine și biruind lumea prin atenție și durere permanentă. Totuși, chiar o parte incompletă de libertate îl deosebește net pe omul liber din mulțime. El are mersul drept și conștiința profundă a păcatului, aproape pierdută cu desăvârșire de către mulțimea din ziua de azi. Omul liber nu merge la vătaf și nu se lasă ispitit de „sobor”. El nu interpretează rolului, ci trăiește. Îi e greu să trăiască, în schimb e liber (…)

Mandelștam bănuia chiar de la începutul călătoriei corăbiei că „Pământul ne-a costat zece ceruri”. Știa el că noi pierdem nu doar cerurile, dar și pământul? Poate chiar presimțea ceva. Nu întâmplător spune în această poezie: „cel ce inimă are, o timpule, trebuie să audă cum corabia ta se duce la fund…”

În zorii unui secol nou și complet științific, care hotărâse să termine cu toate cultele, Mandelștam, dacă ar fi avut un public mai curățel, tot ar fi fost întâmpinat cu fluierături și huiduieli. Publicul select este receptiv la propagandă și întotdeauna pășește „înaintea progresului”. Secolul era novator și reacționa vehement la toate vechiturile: nu doar Dumnezeu, ci și poezia, gândirea, pasiunea, simpatia și mila au fost depuse cu mare grijă la arhivă.  Începea o viață „fără proști”. Dar numai la noi? Nu noi suntem inventatorii erei noi, însă aici s-au găsit politruci de ispravă și public receptiv și ei au știut să folosească  împrejurările istorice și starea de spirit generală.

Fragment din volumul „Fără speranță. Speranță abandonată” de Nadejda Mandelștam, apărut la editura Polirom, traducere de Nicolae Iliescu, Iași , 2020