Sudul nu s-a predat complet dominării culturale yankee, globaliste, atee, așa că se mai pot găsi în poporul nostrul urme ale respectului pentru cei adormiți: oamenii trag pe dreapta când trece un cortegiu funerar; transmit mai departe vorbe, instrumente, mobilă și alte suveniruri; sărbătoresc ziua eroilor confederați, etc.
Acest act neîntrerupt de amintire și evlavie față de generațiile trecute ajută un popor să rămână unit și să nu moară. Mark Atkins a exprimat excelent acest lucru într-un eseu recent:
„Suntem ceea ce suntem nu doar datorită experiențelor noastre, ci și datorită experiențelor părinților noștri, bunicilor noștri, stră stră străbunicilor noștri și tot așa până la cei uitați. La fel și popoarele pot fi văzute ca fiind un lanț, fiecare zală reprezentând o generație, fiecare semănând puternic cu cea de dinainte. Și la fel ca și indivizii, popoarele se întăresc precum cimentul și se schimbă încet. Și la fel ca și indivizii, popoarele sunt înclinate să adopte calea minimei rezistențe. Și la fel ca și în cazul indivizilor, asta conduce adesea la degradarea lor. Și la fel ca și indivizii, dacă popoarele nu dau piept cu această degradare, dacă nu se pocăiesc pentru ea și dacă nu-și schimbă felul de a fi, pot fi sigure că urmașii lor le vor blestema, asta dacă nu dispar și se evaporă cu totul din istorie.”
E vital pentru supraviețuirea Sudului să mențină aceste legături intergeneraționale, dar e nevoie de mai mult decât de o conștientizare intelectuală. Trebuie să fie ceva încarnat, trăit, practicat an de an. Există o zi, a doua marți după Paști, care adună laolaltă diversele curente ale amintirii individuale și colective a celor plecați la Domnul, și le unește într-o modalitate măiastră. Preotul ortodox Artemie Vladimirov descrie câteva din aspectele de bază ale acestei sărbători:
„Radonița (numele rusesc al sărbătorii echivalente la noi cu Paștele Blajinilor) este atunci când noi, potrivit vechii tradiții, rugându-ne și împărtășindu-ne cu Sfintele Taine ale lui Hristos, mergem la cimitir, la mormintele celor dragi nouă, să le îngrijim și să vedem margaretele înflorind prin iarbă, sau să plantăm lalele și narcise. Mental, ne pupăm de trei ori cu cei adormiți, primind în inimile noastre larg deschise, dimpreună cu răsuflarea primăverii, răspunsul lor: Adevărat a Înviat! (…) Dar astăzi, în această zi de sărbătoare, să ne aducem aminte că marii poeți ruși, în special Serghei Esenin, au un întreg ciclu de poezii pentru Radonița. Noi, când intrăm în umilele noastre cimitire rusești, stând un pic la umbra unei sălcii, putem să evadăm spre o lume de amintiri dragi inimii noastre. Toată lumea știe vorba latinească: despre morți numai de bine. Iar de Radonița, dragi prieteni, e musai să ne desprindem jumătate de oră din ghearele acestei lumi rapace, care învârte roțile progresului, furându-ne cu proiectele viitorului, pentru a ne odihni de la toată această alergătură și să contemplăm traseul de un mileniu al țării noastre, să ne întâlnim la nivel duhovnicesc cu cei care au creat de-a lungul timpului patria noastră. Să ne rugăm pentru prinți, mulți căzând victime propriei dihonii, și pentru cei care au căzut în bătălii (…), să ne rugăm pentru țăranii ruși care au căzut pradă celui mai sângeros genocid.”
Mai departe, părintele discută despre cum această sărbătoare a celor plecați la Domnul ține comunitatea unită. A ne împlini această datorie, a-i pomeni pe părinții Sudului, pe oamenii politici, pe soldați, exploratori, scriitori, pe profesori, pe cei care au căzut în timpul Reconstrucției, și așa mai departe, a ne ruga pentru ei, înseamnă a primi un dar foarte prețios: „renașterea morală a patriei”.
Dacă eșuăm în a ne cinsti înaintașii trecuți la Domnul vom deveni depravați și demonici:
„Astăzi, de Radonița, când dorim să vorbim de trecut și ne aducem aminte de strămoși și îi pomenim pe cei care au contribuit la formarea noastră duhovnicească, îmi vine în minte gândul lui Pușkin care spunea: „Măsura sălbăticiei unui popor corespunde cu măsura în care își uită înaintașii”. Astăzi, când intri în cimitirele noastre, inimile se întristează când vezi morminte prerevoluționare, cu cruci pe care nu se mai văd datele, mutilate de oameni fără Dumnezeu . De unde ura asta demonică pentru cei adormiți? Ce e cu ura asta irațională, luciferică? Explicația acestui fenomen îngrozitor se află desigur, în sensul mistic al unității dintre generații, iar a distruge această unitate, pentru a ne dezintegra și a ne separa unul de altul, epoca actuală de cea de dinaintea ei, reprezintă vechiul ideal al celui rău, duhul negării și al distrugerii. Creștinul înrădăcinat în trecut, creștinul care cinstește memoria strămoșilor săi, a regilor și reginelor, a prinților și soldaților care și-au dat viața pentru țară, nu va fi dislocat de vânturile schimbării. Un creștin nu va fi niciodată carne de tun pentru revoluții pseudodemocratice, nu va fi o jucărie în mâinile demagogilor care spală pe creier grupurile sociale, spoliindu-i de memoria istorică și folosindu-i pentru a distruge viața culturală a popoarelor rămase.”
Rod Dreher merge explicit în același sens:
„Potrivit lui Cicero, a nu ști ce s-a întâmplat înaintea ta, înseamnă să rămâi mereu copil. Asta, în opinia lui Kundera, explică de ce comuniștii depuneau atâta efort pentru a cuceri mințile copiilor. În Cartea Râsului și a Uitării, Kundera amintește despre un discurs al președintelui ceh Gustáv Husák care le spunea pionierilor să nu se uite niciodată înapoi, adică să nu lăsăm niciodată ca viitorul să se prăbușească sub apăsarea memoriei. O uitare a memoriei istorice – nu doar a memoriei comunismului, ci a trecutului nostru cultural – în Apus va avea un efect devastator asupra viitorului nostru. Nu doar că în cazul în care uităm răul comunismului suntem pe cale să repetăm tocmai acea formă de totalitarism. Tocmai actul uitării ne face vulnerabili la totalitarism în general.”
3 Comments
Inteleg ca in sudul SUA „americanii” sint doar rusi crestini ortodocsi.
Unde sint mexicanii, afro-americanii, chinezii ?
Înțelegi fix atât cât poți. Subiectul nu era unul etnic sau geografic, doar s-a sprijinit pe o astfel de exemplificare pentru a demonstra teza că cinstirea înaintașilor întărește unitatea între cei din prezent.
Sudul american are mult de invatat de la poporul nostru si perseverenta cu care pastreaza legaturile sale cu cei dinaintea lor. E un exemplu induiosator de curaj, intrepiditate si dedicare fata de mostenirea, care le da tuturor sudicilor incredere ca vor putea lupta impotriva unei domnii la care nici nu se gandesc.