Tehnopolis: o introducere

În 1959, Sir Charles Percy Snow publica The Two Cultures and the Scientific Revolution – acesta fiind titlul cărții și subiectul unei conferințe Rede pe care o susținuse în prealabilvla Universitatea Cambridge. Intenționase atunci să lămurească ceea ce considera a fi marea problemă a erei noastre – opoziția dintre artă și știință sau, mai exact, ostilitatea implacabilă dintre oamenii de litere (numiți uneori „umaniști”) și reprezentanții științelor naturii. Publicarea cărții a provocat un mic cutremur în lumea academică (să zicem, de 2,3 grade pe scara Richter), nu în ultimul rând datorită faptului că Snow s-a poziționat ferm în apărarea oamenilor de știință, dând umaniștilor numeroase motive și prilejuri de a riposta, fie ironic, fie amuzat, fie răutăcios. Dar controversa nu a durat mult, iar cartea a fost uitată. Și asta
dintr-un motiv simplu. Sir Charles a pus o întrebare greșită, a dat un răspuns greșit și, prin urmare, irelevant. Nu există nicio gâlceavă între umaniști și oamenii de știință – sau, cel puțin, nu una care să prezinte interes pentru majoritatea publicului.

Și totuși Snow are meritul considerabil de a fi observat că există două culturi, că ele se află într-o opoziție feroce una față de cealaltă și că e nevoie de o dezbatere amplă pe această temă. Dacă autorul ar fi fost atent mai puțin la nemulțumirile ezoterice ale celor ce viețuiesc în cluburile universitare și mai mult la viața celor care n-au călcat vreodată într-un asemenea club, ar fi văzut că diferendul nu este între umaniști și oamenii de știință, ci între tehnologie și restul lumii. Asta nu înseamnă că „restul lumii” a observat acest lucru. De fapt, majoritatea crede că tehnologia este un prieten fidel. Și există două motive pentru a crede asta. Primul – tehnologia este un prieten. Ne face viața mai ușoară, mai curată și mai îndelungată. Cine poate cere mai mult de la un prieten? Al doilea – din cauza relației sale lungi, intime și inevitabile cu cultura, tehnologia nu încurajează o examinare atentă a propriilor sale consecințe. Este genul de prieten care îți cere încredere și supunere – și mulți tind să i
le ofere pentru că darurile pe care le primesc sunt abundente. Dar, firește, acest prieten are o latură întunecată. Darurile sale au un preț semnificativ. Formulată în modul cel mai dramatic, acuzația la adresa lui este că dezvoltarea necontrolată a tehnologiei distruge resursele vitale ale umanității noastre. Creează o cultură fără bază morală și subminează anumite procese mentale și relații sociale care fac ca viața să merite a fi trăită. Trăgând linie, tehnologia ne este deopotrivă prieten și dușman.

Cartea de față încearcă să descrie când, cum și de ce a devenit tehnologia un dușman atât de periculos. Teza aceasta a fost susținută și înainte de autori erudiți și convingători – în vremurile noastre, de Lewis Mumford, Jacques Ellul, Herbert Read, Arnold Gehlen, Ivan Illich, ca să-i numim doar pe câțiva. Dezbaterea a fost întreruptă doar pentru puțin timp de observațiile irelevante ale lui Snow și a continuat până în prezent cu o anumită stringență, la care a contribuit și spectacolul preeminenței tehnologice oferit de America în Războiul din Irak. Nu afirm aici că acest război a fost nejustificat sau că tehnologia a fost folosită în mod impropriu, ci doar că succesul american poate fi o confirmare a ideii catastrofale că tehnologia ne va salva atât în vreme de pace, cât și în vreme de război.

Volumul „Tehnopolis” de Neil Postman, cu o prefață scrisă de Florentin Țuca, a apărut săptămâna trecută la Editura Contra Mundum.