Tennyson, prietenia între bărbați și interpretările LGBTQ

26/02/2024    |   de Walker Larson

A devenit o modă în mediile academice și în cultura pop a susține că personalități istorice despre care se știa că au fost heterosexuale erau în fapt homosexuale. A devenit atât de puternică această tendință încât apar tot mai multe cazuri, iar marii autori par în special vulnerabili în a se trezi cu identitatea sexuală remodelată de cercetătorii moderni.

Din cauza relativismului nesfârșit al interpretărilor literare, criticii și profesorii academici sunt gata să pună în cârca scriitorilor o mulțime imensă de pasiuni erotice și homosexuale prin „teoria queer”. E ceva de genul următor: „Peisajul furtunos din acest vers, plasat în apropierea descrierii cotului prietenului, revelează dorințele fizice sălbatice care-l sfâșie pe poet, care caută să le sublimeze în acord cu heteronormativitatea hegemonică a vremurilor”. Shakespeare e o țintă frecventă, dimpreună cu poetul victorian Alfred, lord Tennyson.

Recent, am scris un articol despre prietenia strânsă între Tennyson și unul dintre colegii săi, Arthur Hallam, și, deloc surprinzător, am descoperit că mulți oameni susțin că această prietenie era de fapt homosexuală. De pildă, într-un tur pentru școlari al Insulei Wight, Tennyson era prezentat ca o „personalitate istorică LGBT”, deși nu există nicio dovadă în sprijinul acestei idei. Organizatorii turului au susținut în apărarea lor că identitatea sexuală adevărată a lui Tennyson a fos „ascunsă de narativul heteronormativ”. Dar, bineînțeles, a spune că „nu avem nicio dovadă pentru afirmația noastră deoarece au fost mușamalizate dovezile” nu reprezintă un argument foarte convingător.

Așadar, există vreo dovadă în sprijinul acestei teorii? Nu prea.

Scriitorul britanic Garrett Jones a scris un întreg volum încercând să dovedească existența unei relații homosexuale între cei doi bărbați și într-un final a concluzionat, ezitant, că poate au avut o relație homosexuală activă, sau poate s-au mulțumit „pentru o pasiune  spirituală, mai mult sau mai puțin netrupească” (cunoscută și ca prietenie apropiată). În recenzia cărții, George Landow observă despre autor:

„Deși scrie foarte limpede, vrea cu disperare să creadă în homosexualitatea celor doi victorieni, astfel încât interpretează neconvingător toate textele și evenimentele importante din această relație ca și cum ar avea cheia de descifrare a lor, fără a menționa o dată explicații contrare. Cu alte cuvinte, nu e deloc convingător și argumentează prin aserțiuni, mai degrabă decât prin demonstrații.”

Cred că e un rezumat suficient de bun al felului în care este abordată astăzi identitatea pretins secretă a scriitorilor. Faptele sunt schilodite pentru a se potrivi teoriei.

În biografia din 2013 a lui Tennyson semnată de profesorul John Batchelor, este respinsă o legătură homosexuală între cei doi bărbați:

„Tennyson era evident foarte atașat de Hallam, dar niciodată vreunul dintre ei nu vedea în asta ceva sexual; inocența totală în care sunt preamărite sentimentele sale pentru prieten în poezia In Memoriam nu lasă loc de îndoieli. Pentru Tennyson această prietenie era ceva eroic și înnobilant.”

Într-un alt articol, Batchelor susține că Tennyson se temea de posibile interpretări homosexuale ale poemului său așa că l-a revizuit pentru a nu permite astfel de divagații (…)

Adevărul e că Tennyson și Hallam se bucurau de ceea ce noi numim „o prietenie romantică”, o relație deloc rară între bărbați de-a lungul istoriei, și care de regulă nu era sexuală. Prieteniile romantice implicau chiar și un grad de apropiere fizică pe care nu-l vedem astăzi în societatea americană, dar apropierea fizică nu trebuie să fie echivalată cu dorința sexuală.

Cei care susțin că Tennyson și Hallam erau homosexuali au nevoie să aducă în sprijin ceva mai mult decât câteva versuri pentru a-și susține cazul, având în vedere că Hallam era logodit cu sora lui Tennyson, Emily (despre care spunea că „o iubește la nebunie”), înainte de a muri prematur, în timp ce Tennyson s-a căsătorit și a avut copii.

Așadar, având în vedere că nu există dovezi tari care să arate că Tennyson era homosexual, ce se află la mijloc? De ce încearcă cercetătorii să-l facă pe Tennyson și pe mulți alți scriitori homosexuali? Există, desigur, scriitori evident homosexuali, cum a fost Oscar Wilde. De ce, atunci, încearcă să-i bage și pe alții în aceeași oală?

Cred că acest revizionism istoric are drept scop să promoveze ideea că homosexualitatea e comună și cele mai apreciate personalități istorice erau în fapt deviante sexuale.

Mai mult, acest fenomen se datorează parțial tendinței moderne de a vedea în orice sentiment pasionat o dorință sexuală.  Obsesia modernă legată de sexualitate eviscerează sufletul și inima, reducând ființele umane la organe sexuale și apetituri. Mintea modernă nu-și poate imagina posibilitatea dorințelor, afecțiunilor și emoțiilor pentru altă persoană fără a le însoți de satisfacerea dorințelor fizice.

Cel puțin în cazul bărbaților, noi nu mai înțelegem limbajul iubirii, credinței, loialității și tandreței fără homosexualitate, deși, în mai toată istoria, bărbații au avut relații non-sexuale unul cu altul, relații foarte profunde și loiale.

Conceptul nostru de iubire – în special între bărbați – a fost atât de diluat, atât de degradat, încât nu-l mai putem separa de pasiunea fizică. Nu distingem între tipuri de iubire, așa cum făceau grecii. Din cauza materialismului nostru atât de agresiv, poluăm cuvântul „iubire” până într-acolo încât nu mai înseamnă decât expresia de plăcere pe care ne-o dă ceva („iubesc înghețata”), iar în contextul relațiilor umane, nu ne gândim decât la plăcerea relației sexuale, adesea într-un sens total egoist. Ideea de iubirea jertfelnică, de grijă pentru alții, de milă, a fost pierdută.

Din acest motiv nu înțelegem poezia lui Tennyson – spre paguba noastră. Am putea învăța câteva lucruri de la Tennyson și Hallam despre construirea unei prietenii pe bază de iubire împărtășită pentru idei și artă, de angajament politic, și cel mai important, de loialitate față de binele celuilalt.

Tendința actuală de a vedea peste tot motive LGBTQ nu doar că promovează erori istorice, dar afectează prietenia între bărbați. Adevărul e că bărbații au nevoie de prietenii apropiate și loiale cu alți bărbați, dar mulți bărbați hetero nu-și construiesc astfel de legături din cauza asocierii cu homosexualitatea. În multe cazuri, bărbații nu știu să interacționeze unul cu altul la un nivel mai profund, așa cum făceau odată.

Nu e de mirare că bărbații sunt singuri. În unele cercuri, a vorbi despre altceva decât sport, jocuri video și corpuri de femei e considerat un gest nebărbătesc. E o pierdere tragică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *