De ce ar trebui să citim cu toții marea literatură?

Prima oară când am mers la o piesă de Shakespeare, la primele scene am fost, recunosc, destul de pierdut. Engleza lui Shakespeare este mult mai veche și stilul e mult mai formal decât al nostru, așa că uneori pare că e altă limbă. Îngrijorat că nu voi înțelege nimic din piesă, am început să simt cea mai înfricoșătoare senzație din epoca noastră a distracției imediate: plictiseala.

Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Precum un călător într-o țară străină, am început să prind fragmente de limbaj. Dimpreună cu acțiunea personajelor, am început să-mi dau seama ce se întâmplă. Nu înțelegeam totul, dar pe măsură ce piesa avansa, am realizat că pot înțelege intriga generală. Am devenit din ce în ce mai priceput în a urmări discursurile bogate ale personajelor și am înțeles cât de bogate – și adesea amuzante – sunt aceste discursuri. Cel mai important, a început să-mi pese de personaje și de ceea ce se întâmplă cu ele.

Povestesc asta ca o pildă. Cred că toată lumea nu e doar capabilă dar ar trebui să citească, să înțeleagă, să se bucure și să profite de marea literatură. Experiența mea la teatru ar trebui să fie un exemplu, cred, pentru un modern care are curajul de a se apropia prima oară de marea literatură. În educația și cultura de azi, clasicii sunt cumva neglijați. Drept consecință, puțini dintre noi au avut acces la operele lor, și dacă am avut, le-am privit printr-o grilă academică, opacă și inaccesibilă.

Cred însă că această impresie de inaccesibilitate e doar o iluzie. A merge la o piesă de Shakespeare ne arată ce se întâmplă dacă stăruim cu un text greu: o dată ce ne obișnuim cu limbajul și ritmul apare o schimbare. Povestea devine nu doar accesibilă, ci și captivantă. Și acesta e primul motiv pentru care toți ar trebui să citim marea literatură: deoarece e captivantă. Tuturor ne plac poveștile – chiar dacă nu suntem mari cititori. Dacă ați văzut un film sau ați citit doar benzi desenate și v-au plăcut, atunci vă plac poveștile. Și nimeni nu spune povești mai bine decât maeștrii: de la Dante la Dickens, de la Cervantes la Shakespeare, de la Tolkien la Tolstoi. S-ar putea să dureze un pic până te obișnuiești cu acești autori – ritmul lor e un pic mai încet decât romanul SF modern iar limbajul mai complex – dar răsplata e pe măsura provocării. Acești scriitori spun povești care te vor absorbi în totalitate. Creează personaje mai reale și mai vii decât orice erou de acțiune, povești de dragoste mai puternice și mai cu sens decât în orice roman adolescentin, și aventuri mai palpitante decât orice blockbuster. Operele lor au fost citite de generații, ceea ce arată că acești scriitori au nimerit ceva bine.

Al doilea motiv pentru care ar trebui să citești marea literatură este pentru că ai multe de învățat. Și ceea ce te învață, după cum afirmă Michael Larson în cartea sa „Durable Design” este ceva foarte interesant și important: despre natura umană.

Marii autori înțeleg ce înseamnă să fii om și ce motivează o persoană,  cum deciziile cuiva îi influențează pe cei din jurul său. Înțeleg cele mai profunde sentimente, cele mai puternice provocări, cele mai înalte bucuriile, cele mai bune și cele mai rele lucruri de care suntem capabili, și toate astea apar în cărțile lor. Larson ne reamintește că prin aceste opere de ficțiune învățăm aproape la prima mână despre complexitatea vieții umane. E o cunoaștere de care toți, fără excepție, ne putem folosi. Putem învăța să trăim bine din exemplele literare.

Uneori literatura ne furnizează ajutor sentimental și psihologic, ca și inspirație.  De pildă, dacă cineva a simțit durere pentru pierderea casei, a unui părinte, a unei iubiri neîmpărtășite, pentru a da doar câteva exemple, vom descoperi că nu suntem singuri: Ulise a plâns pentru Itaca, personajul principal din David Copperfield plânge moartea prematură a mamei iubite, iar dragostea înflăcărată a lui Orsino pentru Olivia e primită cu indiferență în „A douăsprezece noapte” a lui Shakespeare. Descoperim în literatură nenumărate personaje care trec prin aceleași probleme ca și noi, iar prin felul în care sunt povestite încercările înțelegem că ele sunt „parte din tărâmul uman al tristeții și bucuriei”, ca să folosim formula lui Wendell Berry. Și mai important simțim profund că aceste încercări pot fi suportate și ne pot schimba în bine (…)

Marile cărți sunt pentru toți, deoarece ne amuză, ne învață și ne inspiră. Ating teme pe care le cunoaștem. Și nu există nicio cerință specială pentru a citi și a înțelege marea literatură. Trebuie doar să fim oameni.