Crăciunul în literatura română

În urmă cu aproximativ doi ani, atunci când ne-am decis să publicăm volumul „Povestiri rusești de Crăciun”, una dintre criticile relativ inocente îndreptate spre editură a fost aceea că „avem și noi, românii, povestiri frumoase; de ce să le citim musai pe ale altora?!” Posibil să nu fi fost formulată întocmai la fel, dar ideea generală cam pe aici țintea.

Dincolo de replica la îndemână, dar nu neapărat facilă, că poveștile nu se exclud unele pe altele, ci mai degrabă se completează, am simțit cumva că există ceva temei în obiecția adusă.
Fără a avea nici pe departe o cunoaștere exhaustivă a literaturii române, am tot încercat să căutăm povestiri care să facă dreptate culturii locale. Iar întreprinderea nu a fost nici pe departe atât de ușoară, pe cât s-ar putea presupune la prima vedere. George Călinescu, de pildă, în monumentala sa „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” abia dacă menționează câteva povestiri de Crăciun, neglijabile ca valoare.

Există mai multe explicații pentru această stare de fapt. În primul rând, povestirea de Crăciun poate fi localizată cu precizie, ca gen literar, în descendența a doi autori anglo-saxoni, Washington Irving și Charles Dickens, ambii cu o influență minoră la noi. De altfel, nu e întâmplător că una dintre cele mai mișcătoare mărturii ale Crăciunului românesc, inclusă în cartea de față, provine de la Nicolae Steinhardt, unul dintre puținii admiratori declarați ai lui Dickens. Pe de altă parte, iradierea literară franceză romantică și post-romantică a fost copleșitoare la noi și acest lucru se reflectă în alegerea subiectelor, dar mai ales în perspectiva adoptată, aproape de fiecare dată excesiv de modernă.

În aceeași ordine de idei, în cultura română a existat, și probabil continuă să existe, o falie considerabilă între intelectualii marcanți, în special scriitori, și Biserică, după cum observa cu tristețe, printre alții, părintele Dumitru Stăniloae. Până și unii dintre romancierii sau poeții care frecventau cu interes și probabil cu evlavie cercuri isihaste ca Rugul Aprins nu credem că au reușit în beletristică să depășească o anumită tendință modernă, până într-acolo încât, pentru cineva neavizat, prezența lor în Biserică ar putea să pară o curiozitate.

Cu toate acestea, după cum sperăm să dovedim prin această carte, au fost destui scriitori români care nu au rămas insensibili la farmecul inefabil al Crăciunului și al sărbătorilor de iarnă. Din nou, nu e de mirare că mulți literați preocupați de subiect făceau totuși parte din Biserică, având căutări serioase care se reflectau, ce-i drept, marginal, și în creațiile lor. Exemplul cel mai ilustru e cel al lui Gala Galaction, care a fost și preot, nu doar scriitor, dar în aceeași categorie se pot încadra Alexandru Vlahuță, cu o casă memorială la Mănăstirea Agapia, sau Mihail Sadoveanu (din păcate, absent din acest volum din motive independente de noi) apropiat de Mănăstirea Neamț, fără a-l uita pe Nicolae Steinhardt călugărit la Rohia.
În același timp, atmosfera unică a Crăciunului românesc, cu toate tradițiile sale rurale – iar majoritatea intelectualilor proveneau tot de la sat – nu avea cum să nu-și pună amprenta asupra sensibilității artistice. Drept pentru care multe din poveștile românești de Crăciun reprezintă excelente peisaje pastorale care fixează memoria inegalabilă a sărbătorilor petrecute la țară. Rigoarea postului e foarte aproximativă, pregătirile culinare, zbenguiala copiilor și colindele par de multe ori că au întâietate în fața liturghiei, dar cu toate acestea răzbate adeseori dinspre Biserică o nostalgie a paradisului, după cum se vede mai cu seamă în amintirile lui Ioan Ianolide.

Dar înrâurirea ortodoxă nu se vede doar în mici simboluri de suprafață, ci se simte poate chiar mai puternic în acea dragoste compătimitoare care încearcă să acopere întreaga creație. Și din acest motiv apar peste tot copii necăjiți și obidiți. Însă iubirea creștinească se revarsă de Crăciun până și asupra marginalilor, cum e cazul unor foști ocnași, sau asupra unor necuvântătoare, ca în inedita povestire a lui Jean Bart.

Una peste alta, am gândit această carte ca pe o șansă de a privi literatura română prin lentile calibrate și moral, nu doar strict artistic, în același timp în care să le ofere cititorilor acea mireasmă bineplăcută a Crăciunului autentic românesc.

Cuvânt înainte la volumul „Povestiri românești de Crăciun”, apărut la editura Contra Mundum.