Despre testele HIV obligatorii

07/03/2018

de Contra Mundum

Propunerea recentă a managerului Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, doctorul Adrian Streinu-Cercel, ca testările pentru hepatită, HIV și SIDA să devină obligatorii și să se facă în decurs de maxim un an și jumătate, nu a stârnit din păcate vreo reacție negativă notabilă. Tocmai din acest motiv, credem că este un prilej de a le oferi cititorilor o colecție incompletă de opinii din partea unor laureați ai premiului Nobel, cercetători recunoscuți, medici și alți specialiști, cu privire la dezastrele aduse de testele HIV și de întreaga controversă din jurul subiectului. Cei interesați de subiect pot cerceta mai multe aici sau pot urmări prezentarea lui Peter Duesberg de la Bodrum pentru o introducere în dezbatere.

Departe de a fi o gafă fără premeditare, propunerea de testare obligatorie reprezintă o nouă încercare totalitară de a pune stăpânire pe viețile indivizilor în baza unei științe precare, a unor stimulente financiare și a unei filosofii odioase.

„Oamenii mă tot întreabă: vrei să spui că tu nu crezi că HIV produce SIDA? Și eu le spun: ce cred eu este irelevant! Nu am o dovadă științifică pentru asta. Pot să cred în Dumnezeu și El mi-ar putea spune într-un vis că HIV duce la SIDA. Dar nu mă pot duce în fața unor oameni de știință să le spun: Eu cred ca HIV produce SIDA pentru că mi-a spus Dumnezeu. Aș spune: am lucrări și experimente făcute care pot fi demonstrate și altora. Nu este ceea ce crede cineva, dovada experimentală contează. Iar acești oameni nu au așa ceva.”

„Unde este cercetarea care spune că HIV este cauza SIDA? Acum, în lume, sunt 10.000 de oameni specializați în HIV. Niciunul nu are vreun interes pentru ipoteza că HIV nu produce SIDA, pentru că dacă nu produce, expertiza lor este inutilă.”

„(SIDA) nu este mânia lui Dumnezeu sau mai știu eu ce altă absurditate. O parte din societatea noastră a făcut experimente cu stilul lor de viață și nu merge. S-au îmbolnăvit. Un alt segment din societatea noastră pluralistă, numiți-i doctori/oameni de știință refugiați din Războiul eșuat împotriva Cancerului, sau numiți-i șacali profesionali, au descoperit că merge. Că le merge lor. Încă fac plăți la noile BMW-uri din buzunarul tău.”

Dr. Kary Mullis, biochimist, câștigătorul premiului Nobel pentru chimie în 1993 pentru dezvoltarea reacției de polimerizare în lanț 

„Mulți americani folosesc amfetamine, medicamente pentru slăbit, cocaină și droguri recreaționale. Când faci asta timp de ani de zile, te îmbolnăvești. Mergi la doctor și îți va spune că trebuie să faci un test HIV. Testul iese pozitiv deoarece testele HIV reacționează cu anticorpii produși de folosirea drogurilor. Doctorul îți dă o rețetă cu AZT, un distrugător al lanțului de DNA, care, luat în doze mari, te termină în șase luni. Nu vorbesc despre folosirea singulară a unei pastile la o petrecere. Suntem construiți să înghițim o mulțime de gunoaie, dar nu suntem construiți pentru un gram de cocaină, inhalanți cu nitrit sau heroină pe zi, și suntem și mai puțin făcuți să înghițim AZT ”

„…Lucrul pe care toată lumea îl scapă din vedere este că toate acele lucrări originale pe care Gallo le-a scris despre HIV au fost dovedite ca frauduloase. Ei bine, atunci, aceasta aruncă o îndoială serioasă asupra întregii ipoteze privind HIV? Ipoteza HIV era bazată pe acele lucrări.”

„Uitați, același virus nu poate produce sarcomul Kaposi la homosexuali, pneumonia la recipienții de transplanturi, și „boala slăbitului” în Africa. Teoria HIV nu are sens.  Dar astăzi trăim într-un mediu științific totalitar. Trebuie să devii un contractor guvernamental pentru a face cercetare. Și dacă nu ești pe aceeași linie cu guvernul – cu HIV, cu Gallo – nu primești niciun ban. Majoritatea cercetătorilor sunt conformiști. Avem un milion de doctoranzi în această țară și nu pot fi toți Einstein. Majoritatea sunt doar soldați buni. Fac ce li se spune.”

Dr. Peter Duesberg, profesor de biologie moleculară, Universitatea din California, membru al Academiei Naționale de Știință, primul care a cartografiat structura retrovirușilor, câștigător de cinci ori al grantului oferit de National Insititute of Health pentru realizări deosebite. (Toate fondurile i s-au tăiat în momentul în care a început să conteste teoria HIV.)

„Acele blestemate teste (HIV) ar trebui să fie scoase în afara legii. În primul rând, în Africa de Sud reprezintă o condamnare la moarte. Oamenii se sinucid, sunt lapidați, li se ard casele, sunt omorâți. Doar pentru că au anticorpi la HIV. Sunt ostracizați, iar în anumite comunități rurale, ostracismul este echivalent cu moartea.  Deci, la început ești speriat de moarte. Apoi începi să iei medicamente anti-HIV care produc SIDA iar dacă le iei suficient de mult timp te vor ucide.”

„Ipoteza conform  căreia HIV produce SIDA reprezintă cea mai mare eroare medicală și științifică a secolului XX. Dovezile sunt covârșitoare că SIDA nu este contagioasă, nu se transmite sexual și nu este produsă de HIV. Doctorii care știu sau bănuiesc adevărul sunt prea stingheriți sau temători să admită că testele HIV sunt absurde și ar trebui scoase în afara legii, iar medicamentele anti-HIV rănesc și omoară oameni.”

„Jumătate din africani nu au sistem de canalizare. Apa de băut se amestecă cu reziduurile animale și umane. Au în mod constant infecții cu malarie și TBC,  ale căror simptome sunt diarea și pierderea greutății, exact aceleași criterii pe care UNAIDS și Organizația Mondială a Sănătății le folosesc pentru a diagnostica SIDA în Africa.  ”

Dr. David Rasnick, biochimist, Universitatea din California

„Testele HIV nu au niciun sens. O persoană poate ieși pozitivă deși nu este infectată cu HIV. Testele sunt interpretate diferit în țări diferite, ceea ce înseamnă că o persoană depistată pozitiv în Africa sau Thailanda poate ieși negativ când este testată în Australia. Nu există vreo justificare pentru faptul că majoritatea oamenilor nu au fost informați despre imprecizia majoră a testelor. Eroarea are consecințe catastrofice asupra a mii de oameni. Din moment ce oamenii ies pozitivi la teste care nu sunt specifice pentru HIV, vă rog să încetăm a-i mai eticheta pozitiv cu HIV”

Dr. Roberto Giraldo, specialist în medicină internă și boli infecțioase

„Așa zisele teste HIV nu sunt specifice. Rezultatele pozitive care pot apărea sunt înșelătoare și pot conduce la credința falsă în existența unei epidemii virale. Un test pozitiv – și asta se aplică în special pentru Africa – nu este semnul unei infecții virale. Aceste teste HIV sunt înșelătoare pentru că rezultatele pozitive dau iluzia că s-a dat un diagnostic precis”

„Și cu toate astea, exact aceste rezultate înșelătoare (ale testelor HIV) reprezintă baza pentru statisticile oficiale și care îi fac mai întâi pe experți, apoi pe oamenii de știință, medici, reporteri și în final publicul larg să creadă că Africa este devastată de o infecție virală tipică numită HIV/SIDA. Oamenii vorbesc de o epidemie de HIV/SIDA dar singurul lucru care are aparența unei epidemii este epidemia testelor, o epidemie artificială, promovată activ.”

„(Testele HIV) sunt de asemenea periculoase deoarece produc panică și stigmatizare, conduc la folosirea medicamentelor toxice anti-virale și mută atenția de la sursele reale ale deficienței sistemului imun. Bunul simț și rațiunea științifică ne dictează să le abandonăm.”

Dr. Marc Deru, medic, Visé, Belgium

„Nu le recomand oamenilor să facă vreodată testul. Motivul este că nu știu ce reprezintă aceste teste și cred că nimeni nu știe asta. Nu am văzut vreodată o dovadă despre ce ar trebui să arate aceste teste și anume prezența unui virus, prezența unui virus exogen. Aș dori cu adevărat să văd o informație la un microscop electronic dar se pare că nu există niciuna. Nu există niciuna, dacă ai făcut un protocol riguros de izolare. ”

Robert De Prato, medic militar, Portland, Oregon

„Am ajuns la concluzia că aceste teste HIV fac incomparabil mai mult rău decât bine, din cauza incredibilei lipse de specificitate și standardizare. Nu pot înghiți ideea că fiecare individ trebuie să facă un test HIV. Un rezultat negativ poate să nu fie corect (orice ar însemna asta), dar un rezultat pozitiv poate să creeze o catastrofă și un dezastru cumplit în viața unui om – totul din cauza unui virus care cel mai probabil nu face nimic. Nu cred că exagerez dacă spun că aceste teste ar trebui interzise pentru diagnostice”

„Victimele reale ale aceste mizerii sunt cei a căror viață a fost întoarsă cu fundul în sus de stigmatul unui diagnostic HIV…Oamenii și-au pierdut slujbele, le-a fost interzisă intrarea în Forțele Armate, le-a fost refuzată rezidența și chiar intrarea în anumite țări, au fost acuzați de asalt și crimă pentru sex consensual, copii au fost luați de la mamele lor și li s-au băgat pe gât medicamente toxice. Nu există precedent pentru acest tip de comportament, din moment ce totul este făcut în numele unei ipoteze complet nedemonstrate, fundamental greșită, pe baza unor teste indirecte foarte suspecte cu privire la presupusa existență a unui virus presupus mortal, un virus care nu a fost observat să facă ceva vreodată.”

„În unele cazuri, și asta s-ar putea să fie adevărat pentru (testele) HIV, majoritatea rezultatelor pozitive primite sunt false. Riști să ai mai multe atacuri de inimă din cauza falselor pozitive decât să identifici oameni care sunt într-adevăr pozitivi.”

Dr. Stuart Brody, profesor de psihologie medicală la Universitatea din Tubingen,Germania

„90% din testele pozitive în cadrul grupurilor cu risc scăzut sunt de fapt false. A eticheta fals ca purtători ai virusului pe cineva care aplică pentru licența de căsătorie, femeile însărcinate, asistenții medicali și pacienții admiși în spital, este cu siguranță iresponsabil și poate avea un impact psihologic și social enorm asupra indivizilor.”

Dr. Xin M. Tu, , Harvard University School of Public Health, profesor asociat la Departmentul de Biostatistică și Epidemiologie de la University of Pennsylvania 

„În pofida faptului că ni se spune că HIV este pe viață, avem aici dependenți de droguri care au renunțat, au început să ducă o viață mai sănătoasă iar testele lor au revenit la negativ. Iar celulele T4 s-au întors la normal. Și cel mai elocvent dintre toate este că după 20 de ani sunt în viață ca să spună aceste lucruri. Tragedia este că aceste teste HIV au fost introduse în absența totală a dovezii specificității lor. Aceasta este problema așa zisei științe SIDA. Încă un mister – ceea ce este considerat HIV pozitiv depinde de unde și de cine îți face testul. Așadar, dacă ești pozitiv în New York (sau Thailanda sau Africa)  nu trebuie decât să te urci în avion și să vii în Australia. S-ar putea să nu mai fii pozitiv.”

„Aș spune să nu vă faceți testul. Nu răspândiți testarea HIV”

Dr. Valendar Turner, Royal Perth Hospital, University of Western Australia

„Niciun test SIDA nu ar putea să funcționeze vreodată, deoarece HIV nu a fost niciodată izolat sau demonstrat că există. Aceasta este principala dificultate pe care o au toate testele HIV. Imposibilitatea de a izola o entitate virală și de a-i caracteriza fără ambiguitate proteinele constituente înseamnă că dovada pentru existența HIV folosind anticorpii este circulară. Anticorpii detectați sunt din alte cauze. De aceea este destul de ilogic să afirmi că un test pozitiv a apărut din cauza contactului cu virusul”

Dr. Stefan Lanka, virologist, University of Koblenz

„Este timpul să analizăm faptele din spatele rapoartelor apocaliptice care vin de la CDC, UNAIDS etc. Nimeni nu ar trebui să primească o sentință de condamnare la moarte pe baza rezultatelor unor teste nonspecifice și imprecise. „Media gay” trebuie să ia o „pauză de medicamente”, să nu mai facă reclamă la tratamentele retrovirale și să înceapă să se confrunte cu problemele reale. Iar cele 15 miliarde de dolari din bani publici donați de administrație pentru a lupta cu SIDA în Africa prin programe de abstinență și AZT, ar fi mai bine investiți în a le oferi oamenilor apă curată, să țină în frâu malaria și alte boli endemice.”

Alexei Trofimov, PhD, departamentul de radiație oncologică, Massachusetts General Hospital, Harvard Medical School

„Când intestinele sunt pline de microbi infecțioși, cel mai probabil vei face febră. Corpul tău încearcă să scape singur prin eliminarea bacteriei… Aceasta este diarea infecțioasă și este incredibil de frecventă în Africa. Diarea stoarce substanțele nutritive din corp. Slăbește sistemul imunitar. Când nu ai apă sigură, vei avea diaree cronică. Când ai diaree cronică, vei pierde cu siguranță din greutate. La acel moment, ai toate simptomele majore pentru a te califica, conform definiției africane (Bangui), pentru SIDA. Definiția Bangui pur și simplu redefinește simptomele sărăciei ca SIDA”

Dr. Christian Fiala, medic, specialist în obstetrică, ginecologie, Vienna, Austria.

„În opinia mea, dacă ieși pozitiv la un test HIV, trebuie să te relaxezi și să refuzi orice tratament dacă nu ai simptome. Dacă ai avut parte de „sex neprotejat” cândva, relaxează-te, deoarece transmisia la orice răspunde testul este sub 1/1000. Mulți oameni, copiii în special, devin în mod spontan negativi la HIV. Bineînțeles, refuzați să faceți testul dacă puteți iar dacă sunteți forțat, fiți gata să semnați o dare în judecată pentru invadarea intimității, din moment ce ratele de transmitere sunt atât de joase, încât neagă scuza de a invada spațiul privat din capul locului”

Joel Kauffman, docorat în chimie organică la MIT. Profesor emerit la University of the Sciences din Philadelphia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *