Lumea s-a sfârșit vinerea trecută

19/11/2026    |   de James Corbett

Sau cum a prezis știința sfârșitul lumii

SĂ ÎNCEPEM CU VESTEA CEA PROASTĂ

Stați jos? Perfect, pentru că am o veste proastă: lumea s-a sfârșit vinerea trecută.

Știu, e greu de acceptat. Dar acesta este adevărul. La urma urmei, există o lucrare științifică bine-cunoscută și citată pe scară largă, care demonstrează acest lucru. Iar tu ai încredere în ȘTIINȚĂ™, nu-i așa?

Cum adică? Nu crezi că vineri populația umană a atins infinitul, după care a dispărut într-o clipită, în urma unei imposibilități matematice?

O, cât de puțină credință ai!

Bine, atunci, dă-mi voie să-ți explic…

STUDIUL

Lucrarea științifică ce anunța sfârșitul lumii a fost publicată în revista Science, în noiembrie 1960. Mai exact, în volumul 132, numărul 3436, pentru cei interesați de detalii bibliografice.

Articolul poartă un titlu cât se poate de simplu: „Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie, anul Domnului 2026”. A fost semnat de Heinz von Foerster, Patricia M. Mora și Lawrence W. Amiot. O notă de subsol ne informează, cu o utilitate remarcabilă, că autorii făceau parte din colectivul Departamentului de Inginerie Electrică al Universității din Illinois, Urbana.

Așadar, ce aveau de spus acești cercetători din Midwest-ul american, încă din 1960, despre ceea ce s-ar fi întâmplat vinerea trecută, 13 noiembrie 2026?

Potrivit lor, „la această dată, populația umană se va apropia de infinit, dacă va continua să crească în același ritm ca în ultimele două milenii”.

Citind studiul, vei constata că argumentația cercetătorilor urmează un parcurs cât se poate de rezonabil.

Mai întâi, aceștia calculează rata de variație a unei anumite populații — o populație care trăiește într-o realitate imaginară, simplificată, în care toate elementele se comportă în mod identic — folosind formula, aparent incontestabilă:

dN/dt = γ₀N − θ₀N = a₀N,

unde a₀ = γ₀ − θ₀ poate fi definit drept productivitatea fiecărui element individual.

Apoi, autorii resping observația obișnuită potrivit căreia creșterea populației este limitată de intensificarea concurenței pentru resurse tot mai rare. Argumentul lor este că oamenii, fiind capabili să comunice și să se coordoneze între ei, nu participă la un joc competitiv, cu sumă aproape nulă, în care fiecare câștig al unuia presupune pierderea altuia. Dimpotrivă, omenirea participă la un joc teoretic cu doi actori: masa umană omogenizată, capabilă de comunicare, și natura însăși.

În cele din urmă, cercetătorii dezvoltă câteva ecuații fundamentale — reflectând, desigur, faptul că productivitatea populațiilor alcătuite din elemente capabile să comunice între ele este o funcție monoton crescătoare a numărului acestor elemente — și ajung la formula apocalipsei:

t₀ = t + (k/a₀)N^(1−1/k),

unde t₀ reprezintă momentul în care „N tinde către infinit, iar populația se autodistruge”.

După cum probabil intuiești deja, odată ce introduc noțiunea de „timp de pliere” (Δtρ), definită ca funcție liniară a timpului apocaliptic, cercetătorii pot construi următorul grafic al evoluției populației mondiale.

Graficul prezintă populația lumii N și densitatea populației n, exprimată în indivizi pe milă pătrată, pe baza valorilor observate, a calculelor rezultate din ecuația 11 și a proiecțiilor realizate de diferiți autori, toate raportate atât la timpul istoric t, cât și la timpul apocaliptic τ.

Ai reușit să urmărești totul? Desigur că da. De altfel, până în acest moment probabil că ai calculat deja rezultatele pe cont propriu. Dar, pentru confirmare, da: știința a stabilit că apocalipsa urma să aibă loc în anul 2026,87 ± 5,50.

Transpus în calendarul gregorian convențional, acest lucru înseamnă că sfârșitul lumii a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026.

Din păcate, curajoasa noastră echipă de cercetare nu s-a obosit să calculeze ora exactă la care, în acea zi de 13 noiembrie, populația umană a atins infinitul și apoi a dispărut. Au calculat însă, retrospectiv, momentul în care N = 1, adică data la care Adam cutreiera Pământul de unul singur.

Pentru consemnare, acel moment ar fi fost „cu aproximativ 200 de miliarde de ani în urmă” — o estimare care depășește doar cu un ordin de mărime cea mai rezonabilă estimare modernă a vârstei Universului. Nu e rău pentru o primă aproximație!

Oricum, cine mai are nevoie să știe ora exactă la care, vineri, rasa umană a încetat să existe? Din moment ce nu a mai rămas nimeni care să constate dacă apocalipsa a sosit la timp sau a întârziat câteva minute, problema momentului precis pare, în mare măsură, lipsită de importanță.

Îmi dau seama că s-ar putea formula un argument similar și în privința acestui editorial, având în vedere că va fi publicat abia pe 15 noiembrie 2026, când nu va mai exista nimeni care să-l citească. Dar sunt un om conștiincios și nu-mi place să ratez termenele de publicare, așa că am luat măsuri de precauție și am scris aceste rânduri marți, 10 noiembrie 2026.

Na, apocalipsă!

Pe scurt, suntem cu toții morți. ȘTIINȚA™ a vorbit!

REACȚIILE

„Ha, ha, foarte amuzant!”, vei spune. Și, trebuie să recunoaștem, cam aceasta este reacția celor mai mulți comentatori contemporani atunci când descoperă această curiozitate.

Să luăm, de exemplu, articolul publicat de The Independent, cu titlul: „Oamenii de știință din 1960 au prezis că vineri, 13 noiembrie 2026, va fi «Apocalipsa»”.

Articolul semnat de von Foerster și coautorii săi a atras atenția tocmai pentru că era o lucrare științifică obișnuită, învelită într-un titlu și într-o concluzie cu totul extraordinare. Importanța sa a persistat deoarece se baza ferm pe cercetare și argumentație. Să atragi atenția lumii asupra unei probleme serioase prin intermediul absurdului — iată o strategie eficientă.

Sau putem lua în considerare abordarea la fel de relaxată a publicației IFLScience:

„Un vechi articol științific a început să circule din nou pe internet, în mare parte datorită titlului său: «Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie, anul Domnului 2026». Așadar, este apocalipsa chiar atât de aproape? Deocamdată, nu ne-am apuca să ne spargem unii altora capetele pentru a ne ospăta cu conținutul lor gelatinos.”

Din fericire, însă, ne putem baza întotdeauna pe The Daily Fail pentru a rata complet esența lucrurilor și a trata subiectul cu seriozitatea caracteristică: „Un om de știință demontează studiul bizar din 1960 care susținea că «sfârșitul lumii» va avea loc pe 13 noiembrie 2026”.

Uf! Dacă n-ar fi existat Daily Mail și al său „expert care demontează teoria”, probabil că aș fi început să-mi fac griji.

Da, pentru cei care încă nu s-au prins, articolul original despre „apocalipsă” este, într-un fel, o glumă științifică. Autorii folosesc formule și calcule matematice autentice pentru a ajunge la o concluzie deliberat exagerată.

„Din fericire, nu este nevoie să forțăm teoria prin extrapolări excesive”, explică autorii la un moment dat, „deoarece — și aici pesimiștii s-au înșelat din nou — stră-strănepoții noștri nu vor muri de foame. Vor muri sufocați prin comprimare”.

Până și data extrem de precisă de 13 noiembrie 2026 era, într-un fel, o glumă internă. Se pare că 13 noiembrie era chiar ziua de naștere a autorului principal.

Singura întrebare cu adevărat interesantă este ce mesaj intenționau autorii să transmită prin această farsă. Iar aici reacțiile la articol devin cu adevărat fascinante…

RÂZÂND ÎN FAȚA MORȚII

La prima vedere, intenția autorilor pare evidentă. Încercau să atragă atenția asupra unei probleme serioase — „suprapopularea” — prin intermediul unui articol deliberat neserios, dar suficient de spectaculos pentru a capta atenția publicului. Nu-i așa?

Cercetătorii au mers chiar până acolo încât au explicat acest lucru în concluziile studiului:

„Întrucât tendințele actuale nu indică existența unor eforturi vizibile de reducere a duratei medii de viață, tₘ, a indivizilor umani — dimpotrivă, observăm o creștere constantă a acesteia — este evident că sistemul nostru de control al populației trebuie să reglementeze fertilitatea γ* și să o mențină la nivelul de 1/tₘ.

În prezent, acest lucru presupune reducerea ratei natalității la aproximativ jumătate din valoarea sa actuală sau, cu alte cuvinte, reducerea dimensiunii unei familii medii la puțin peste doi copii. Mâine, desigur, lucrurile vor deveni mai dificile, deoarece — după cum am văzut — diferența dintre rata natalității și cea a mortalității se mărește de la un minut la altul.”

După ce lansează bomba potrivit căreia „trebuie să reducem drastic rata natalității populației umane”, aspiranții la statutul de tehnocrați se grăbesc să formuleze singurul punct cu adevărat serios al întregului articol… înainte de a-și acoperi din nou urmele cu o altă glumă facilă:

„Printre soluțiile propuse pentru rezolvarea acestei probleme se numără legislația, impozitarea severă a familiilor care au mai mult de doi copii, eliminarea deducerilor fiscale și așa mai departe. Recent, călătoriile în spațiu au fost propuse drept alternativă. Din păcate, însă, acestor călători spațiali nu li se poate acorda un permis de reintrare pe Pământ.”

Ah, da. „Călători spațiali”. Ce poantă memorabilă!

În timp ce râdeai la această replică finală, probabil că nu ai observat ce propuneau, de fapt, acești ingineri electricieni drept posibile „soluții” la „problema” oamenilor care au „prea mulți” copii: „legislație, impozitarea severă a familiilor cu mai mult de doi copii, eliminarea deducerilor fiscale și așa mai departe”.

Apărut chiar în pragul isteriei suprapopulării din anii 1960, acest raport anticipa propunerile din ce în ce mai autoritare care aveau să fie lansate în lume sub pretextul rezolvării „problemei” suprapopulării.

De fapt, personaje precum Paul Ehrlich și John Holdren aveau să-și construiască adevărate cariere luând în serios acest articol aparent „glumeț”. Iar ei nu au făcut decât să pregătească terenul pentru punctul inevitabil în care avea să ajungă acest tren scăpat de sub control al nebuniei: amprentele de carbon și raționalizarea vieții.

Mai mult decât atât, Clubul de la Roma a preluat premisa și metodele articolului despre apocalipsă — inclusiv graficele și calculele prezentate cu maximă seriozitate — eliminând pur și simplu umorul și transformându-le în propria predicție apocaliptică, complet eronată, din controversatul raport Limitele creșterii, ale cărui concluzii au fost, la rândul lor, demontate.

Și mai surprinzător este faptul că acest articol clasic din Science a fost, după cum arată o analiză publicată în The Conversation, tratat cu seriozitate și citat fără nicio urmă de ironie de numeroși autori de manuale, academicieni și specialiști implicați în elaborarea politicilor publice, timp de zeci de ani după publicarea sa.

Din anii 1960 și până în anii 1980, ecuația apocalipsei a fost citată în mod regulat — de cele mai multe ori luată ad litteram — în manuale de genetică, ecologie și demografie.

A apărut și în contexte mult mai neobișnuite. În 1963, de pildă, în cadrul unei comisii parlamentare canadiene, un reprezentant al industriei chimice a invocat-o în mod explicit pentru a justifica necesitatea pesticidelor chimice, considerate indispensabile pentru hrănirea unei populații mondiale aflate în pragul unei explozii demografice.

În 1971, în cadrul unui proces desfășurat la Curtea Supremă a Statelor Unite, care a precedat decizia Roe v. Wade, aceeași teorie a fost invocată pentru a susține că guvernul nu avea motive întemeiate să favorizeze creșterea populației.

Ideea apocalipsei demografice a persistat și pentru că predicțiile sale privind evoluția populației s-au dovedit remarcabil de precise — cel puțin pentru o vreme. Ecuația fundamentală a studiului a generat proiecții mai bune decât cele ale majorității demografilor în anii 1970 și 1980.

Abia în jurul anului 1993 această precizie a început să se estompeze, iar populația globală a început să rămână în urma previziunilor. Motivul? Lumea a început să facă exact ceea ce recomandaseră von Foerster și colegii săi.

Astăzi, rata globală a natalității este puțin sub jumătatea valorii înregistrate în 1960.

Se pare că articolul despre apocalipsă a fost atât de amuzant, încât mulți dintre cei care l-au citit au uitat să râdă.

SFÂRȘITUL?

Așadar, ce ar trebui să înțelegem din acest studiu de caz despre absurdul științific?

Cred că am putea desprinde câteva lecții din această poveste.

Am putea sublinia faptul că „Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie, anul Domnului 2026” reprezintă un exemplu perfect al modului în care chiar și cele mai evident absurde teorii pot fi preluate și citate fără nicio urmă de ironie de către public, dacă poartă semnătura unui individ în halat alb, cu pixul în buzunarul de la piept, și sunt prezentate sub forma unor ecuații impresionante.

Cu alte cuvinte, studiul ar putea deveni un reper util atunci când vrem să le reamintim celor din jur că Fauci este departe de a fi singurul personaj din istorie care a folosit autoritatea științei în mod înșelător.

Cu cât le reamintim mai des acest lucru, cu atât vor fi mai puțin predispuși să cadă în capcana următoarei farse de tipul „Aveți încredere în ȘTIINȚĂ™” care le va ieși în cale.

Alternativ, am putea învăța ceva despre comunicare din această poveste. La urma urmei, dacă nu ar fi fost absurdul, exagerările și umorul acelui articol științific, probabil că nu am mai fi discutat despre el nici astăzi, la 66 de ani de la publicare.

Poate că am putea adopta o abordare similară, de tipul „să râdem în fața tiranilor”, pentru a atrage atenția publicului asupra unor subiecte precum tirania tehnocratică, manipularea monetară sau orice altceva despre care încercăm să provocăm o discuție publică.

Cât despre mine, eu desprind o cu totul altă concluzie din articolul despre apocalipsă.

Priviți din nou data prezisă pentru sfârșitul lumii: anul 2026,87 ± 5,50.

Asta înseamnă că nu suntem în siguranță până în 2032!

Mă duc să mă pregătesc pentru sfârșitul lumii.

Mult succes, fraierilor!

Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să susții o cultură sănătoasă, poți cumpăra și citi o carte.

James Corbett este autorul volumului „Reportaj. Eseuri despre Noua Ordine Mondială”, apărut la Editura Contra Mundum.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *