| General

Toleranță și Progres

de Joseph Sobran Nimic nu este mai obositor și mai lipsit de viață ca Ultima Modă în Gândire. De mai bine de un secol, am fost bombardați cu ea, prin apostoli avansați ai Progresului ca George Bernard Shaw, H.G. Wells, Sidney și Beatrice Webb, și Bertrand Russell, ca să-i numim doar pe acei câțiva ale căror nume încă au mai rămas cumva în minte. Ideile lor au fost aplicate cu rezultate dezastruoase dar crezul lor merge mai departe. Unul dintre părinți fondatori ai Ultimei Mode în Gândire este cercetătorul american al sexualității Alfred Kinsey, eroul unui nou film. Faimosul studiu al lui Kinsey din anul 1948, „Sexual Behavior in the Human Male”, a învățat două generații că toate practicile sexuale sunt naturale, drept urmare legitime. Se considera a fi un om de știință pur, fără parti-pris-uri, dar de atunci au ieșit la iveală dezvăluiri care ni-l arată ca pe un individ destul de pervers, cu un interes personal în abolirea distincțiilor între normal și anormal. Studiul său includea experimente pe copii mici, care, deși ilegale, dintr-un motiv necunoscut au fost trecute cu vederea de justiție. Probabil că magia cuvântului „știință” l-a făcut intangibil. În orice caz, morala implicită a cărții era departe de a fi neutră, după cum își dă seama oricine azi. Era o respingere categorică a însăși ideii de virtute în spațiul relațiilor carnale. Kinsey era un dușman al castității, virginității și inocenței însăși. Judecând după recenzii, filmul nu accentuează – care este termenul? – sadomasochismul lui Kinsey, și nici sexul cu copii.  Dar Hollywoodul are o lungă tradiție în a-și înfrumuseța eroi, iar adevăratul Kinsey are nevoie de foarte multă înfrumusețare. Socialismul, altădată unul din punctele forte ale Ultimei Mode în Gândire, a ieșit un pic șifonat din istoria modernă, dar revoluția sexuală – cunoscută cândva ca „free love” – merge în continuare neabătută. Dacă te simți bine, fă-o. Dacă apar probleme, întotdeauna poți face mai târziu un avort sau o penicilină. Cei care încă se opun acestei revoluții, care ar mai putea fi numită și etica lui Kinsey, sunt acuzați astăzi de „intoleranță”.  Poți citi asta pe paginile de editoriale ale ziarelor, unde creștinii republicani care se opun avorturilor și „căsătoriilor” între persoane de același sex sunt acuzați că acționează contrar învățămintelor lui Hristos. La urma urmelor, Hristos a predicat toleranța, care le lipsește cu desăvârșire acestor oameni. Cel puțin, așa ni se spune. De fapt, Hristos nu a propovăduit niciodată ceva atât de siropos și neclar ca toleranță, fără să mai vorbim de o toleranță a la Kinsey. A propovăduit iertarea, răbdarea, mila – care acoperă destul de multe, dar sunt la distanță considerabilă de Kinseyland. Destul de intolerant, conform Ultimei Mode în Gândire. „Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.” Sunt cuvinte încântătoare, dar severe de iertare, chiar de încurajare, dar departe de „totul e permis”. De ce se presupune că toleranța ar fi o virtute indiscutabilă? Dr. Samuel Johnson, mereu gata să ia poziție împotriva Ultimei Mode în Gândire din vremea sa, a

By | februarie 21st, 2018|General|0 Comments

A provocat FDR atacul de la Pearl Harbor?

de Patrick Buchanan Pe 8 decembrie 1941, Franklin Delano Roosevelt a cerut de la tribuna Congresului reunit o declarație de război împotriva Japoniei. Cu o zi înainte, în zori, portavioanele japoneze lansaseră un atac laș devastând flota americană staționată la Pearl Harbor. „Nu ne rămâne decât un sigur lucru de făcut, și anume să înfrângem Japonia”, a afirmat fostul președinte Herbert Hoover, principalul om politic republican al vremii. Dar pentru prieteni, „Șeful” a transmis alt mesaj: „Știm cu toții că după ce am tot zgândărit șarpele cu clopoței, l-am făcut să muște.” Astăzi, la 70 de ani după Pearl Harbor, a fost scoasă la lumină o remarcabilă istorie secretă, scrisă între 1943 și 1963. Este explicația lui Hoover cu privire la ce s-a întâmplat înainte, în timpul și după războiul mondial, care urma să anticipeze moartea Vestului. „Freedom Betrayed: Herbert Hoover’s History of the Second World War and Its Aftermath”, cartea editată de istoricul George Nash, reprezintă o condamnare severă a lui FDR și a celor din jurul său, care au mințit cu nerușinare că vor să țină America în afara războiului, în timp ce făceau pas după pas pentru a ne băga în război. Cu toate acestea, cartea nu este polemică. Cele 50 de pagini care descriu evenimentele premergătoare războiului din Pacific conțin memorii și documente ale tuturor părților pentru a confirma concluzia lui Hoover. Care era situația Japoniei în vara anului 1941? Prinsă de patru ani într-un război cu China pe care nu putea nici să-l câștige, nici să-l încheie, aventurându-se în Indochina franceză, Japonia se vedea ajunsă la capătul resurselor. În interiorul guvernului, exista o puternică facțiune condusă de primul ministru Funimaro Konoye care încerca disperată să evite un conflict cu Statele Unite. Tabăra „pro-anglo-saxonă” includea ofițeri de marină, care luptaseră alături de americani și englezi în Primul Război Mondial, în timp ce partida favorabilă războiului era concentrată în Armată: generalul Hideki Tojo și ministrul de externe Yosuke Matsuoka, an antiamerican înverșunat. Pe 18 iulie, 1941, Konoye l-a înlăturat pe Matsuoka, înlocuindu-l cu amiralul „pro-anglo-saxon” Teijiro Toyoda. Răspunsul american: pe 25 iulie, am sechestrat toate activele japoneze din SUA, punând capăt tuturor exporturilor și importurilor, și refuzând Japoniei accesul la petrolul pe care se baza țara și de care depindea imperiul. Uimit, Konoye a continuat politica sa pacifistă câștigând în secret sprijinul marinei și armatei pentru a se întâlni cu FDR pe coasta americană a Pacificului ca să asculte și să răspundă la cererile americane.   Ambasadorul american Joseph Grew a implorat Washingtonul să nu ignore oferta lui Konoye, deoarece prințul japonez l-a convins că poate fi ajuns la un acord cu privire la retragerea japoneză din Indochina, din Sudul și Centrul Chinei. Pentru a se proteja de armatele lui Mao și de Rusia stalinistă, administrația de la Tokyo dorea menținerea unei zone tampon în nordul Chinei.   Pe 28 august, ambasadorul japonez la Washington i-a prezentat lui FDR o scrisoare personală din partea lui Konoye în care îl implora să se întâlnească. Japonezii ne-au rugat să

By | februarie 20th, 2018|General|0 Comments

Prezervativele în școli favorizează sarcinile și bolile cu transmitere sexuală

de Jon Miltimore Îmi aduc că în vremea liceului câțiva din colegii mei de cameră se duceau la oficiul sanitar din campus de unde se întorceau cu (literal) o pungă de gunoi plină de prezervative. (Niciunul dintre noi nu era vreun Casanova, dar prezervativele erau gratis, așa că de ce să nu profităm) Asta se întâmpla acum aproape 20 de ani. Astăzi lucrurile arată altfel. La începutul acestei luni, președintele Asociației Americane de Pediatrie, Dr. David Kaplan, a afirmat că trebuie făcute eforturi mult mai serioase pentru ca prezervativele să ajungă la liceeni. Momentul pe care și l-a ales nu a fost, ca să fim cinstiți, cel mai bun.  În urmă cu două săptămâni, doi cercetători de la Universitatea Notre Dame au publicat un studiu care avea următoarea concluzie: școlile care distribuie prezervative adolescenților înregistrează rate mai mari de sarcini nedorite. Iată ce scrie Christina Cauterucci pe Slate: „Majoritatea studiile din trecut au arătat că accesul la mijloace de contracepție scade rata nașterilor în rândul adolescentelor, dar acesta este primul studiu solid asupra programelor privind prezervativele. Cercetărorii Kasey Buckles și Daniel Hungerman de la Universitatea Notre Dame au descoperit că sarcinile în rândul adolescentelor cresc cu 10% la școlile care distribuie gratuit prezervative. Studiul a analizat atât școlile care au oferit gratuit prezervative, însoțite de consiliere obligatorie despre folosirea lor adecvată, cât și cele care au distribuit prezervative fără niciun fel de instrucțiuni. Autorii au urmărit ratele sarcinilor înainte și după ce au fost implementate programele în fiecare școală, și au comparat aceste cifre cu ratele sarcinilor la școlile care nu au astfel de programe, și cu ratele de sarcină ale femeilor cu vârste între 20-25 ani din aceleași zone ca și școlile analizate. Aceasta le-a permis cercetătorilor să observe dacă este vorba de o schimbare mai profundă la nivelul comunității care ar putea explica proporția mai mare a tinerelor care rămân însărcinate în școlile unde prezervativele sunt gratuite.” Așadar, ce nu a funcționat? Cauterucci pare înclinată să creadă că de vină a fost absența unor instrucțiuni potrivite despre cum funcționează profilaxia. Michael J. New, în National Review, susține o teorie alternativă:  „Există o posibilitate ca distribuția gratuită de prezervative să conducă la o activitate sexuală mai intensă. În  mod interesant, studiul relevă că bolile cu transmitere sexuală s-au înmulțit în zonele unde au fost împărțite prezervative. Deși acesta este un argumente în favoarea ideii că astfel de programe încurajează activitățile sexuale riscante, autorii avertizează că această concluzie trebuie tratată cu prudență.” Așadar, ca să fie clar, cea mai solidă cercetare academică sugerează că a le da prezervative adolescenților conduce la mai multe sarcini și, se pare, la mai multe cazuri de boli cu transmitere sexuală. Între timp, președintele Asociației Americane de Pediatrie recomandă să extindem aceste programe și în alte regiuni. Sesizează cineva vreo contradicție? În urmă cu 20 de ani, când colegii mei s-au întors cu o pungă plină de la dispensarul campusului, m-am gândit atunci că școala le transmite un mesaj greșit tinerilor. Știința socială pare că

By | februarie 19th, 2018|General|0 Comments

Povestea de „succes” a controlului armelor în Australia

În cazul în care nu ați aflat, legea australiană pentru controlul armelor este un mare succes. Am prins asta din mulțimea de meme care mi-au apărut în feedul de Facebook, dintr-o conversație cu vecinul meu, și dintr-o grămadă de articole din presă. Această poveste de la NBC a fost publicată exact când m-am apucat să scriu acest articol. Îl are în centru pe un profesor de la John Hopkins care subliniază că rata de omucideri din SUA este de 23 de ori mai mare decât cea din Australia. Apoi este acest articol din Slate, „De câte incidente armate mai este nevoie pentru ca America să reglementeze armele?”, pe care mi l-a trimis un prieten. Acest articol, scris de Will Oremus, ne spune următoarele: „Crimele violente și morțile survenite ca urmare a armelor de foc nu s-au terminat, desigur, în Australia. După cum a punctat în august, blogul Wonkblog găzduit de Washington Post, omuciderile cauzate de arme de foc au scăzut cu 59% între 1995 și 2006, fără niciun fel de creștere corespondentă în omuciderile produse fără arme de foc. Scăderea în sinuciderile cu arme a fost și mai drastică: 65%. Studiile au relevat o corelație strânsă între acest declin puternic și recumpăratul armelor. Jafurile cu arme de foc s-au rărit, de asemenea. Între timp, violările de locuințe nu au crescut, în contrast cu ideea după care armele de foc sunt necesare pentru a preveni aceste crime. Dar iată care este cea mai surprinzătoare statistică. În deceniul premergător masacrului de la Port Arthur, au fost 11 atacuri armate în SUA. În Australia nu a existat nici măcar unul.” Destul de impresionant, nu? Dar înainte să vă entuziasmați cu privire la perspectivele introducerii în America a unei legi a armelor de foc similară cu cea australiană, merită să aruncăm un ochi pe câteva fapte trecute cu vederea de aceste articole. În primul rând, rata omuciderilor cu arme de foc era mică încă dinainte de a fi aprobată această lege. În anul 1993, 64 de oameni au murit împușcați în toată țara, ceea ce înseamnă 0.00036% (mai puțin de o persoană) la 100.000 de oameni. (Spre comparația, în 1993 în SUA aceeași rată a fost de 8% la 100.000 de oameni, conform FBI) De ce are importanță? Ei bine, numerele mici pot avea drept rezultat fluctuații mari. Un exemplu simplu: între 2005 și 2006 rata omuciderilor din Australia a crescut de mai bine de două ori. Sau, dacă este cineva înclincat poate alege un an extraordinart ca referință cum a fost 1996, când un atac armat a fost responsabil pentru mai bine de o treime din toate omuciderile care au avut loc. (Cum se întâmplă, de obicei, o scurtă trecere în revistă a articolelor relevă că presa aproape întotdeauna folosește anul 1996 ca referință.) În al doilea rând, să aruncăm o nouă privire asupra acelor date din 1993. Informațiile arată că rata omuciderilor din Australia era de 25 de ori mai mică față de SUA înainte ca Australia să treacă la o legislație

By | februarie 16th, 2018|General|0 Comments