Tineri cu probleme, ucigași în masă

Scrierile sale revelau un tânăr cu probleme serioase. „Nările mi se dilată în timp ce savurez mirosul înțepător al prafului de pușcă și al sângelui. Înnebunit de furie îmi voi înroși pușca în timp ce măcelăresc fiecare dușman care îmi pica în mână. Prin moartea dușmanilor mei îmi pregătesc ființa pentru lupta sfântă și mă alătur cu un strigăt bestial proletariatului”.

Cuvântul „ură” apărea constant în scrierile sale: „ura ca un element al luptei”, „ura care este intransigentă”, „ura atât de violentă încât împinge o ființă umană dincolo de limitările sale naturale, făcând-o o mașină de ucis de violentă și fără milă”
Fanteziile sale bolnave includeau un regim stalinist pe continentul american. Pentru a atinge acest ideal, tânărul cu probleme serioase tânjea după „milioane de victime atomice”.
Tânărul argentinian era indiferent și disprețuitor față de toți cei din jurul său: „nu am casă, femeie, tată, mamă, frați. Prietenii mei îmi sunt prieteni doar când gândesc ideologic ca mine.”
Din fericire pentru tânărul argentinian cu probleme, în timp ce era un vagabond prin Mexico City a avut norocul să dea peste un excelent observator al caracterului uman. Acest judecător, un exilat cubanez, a diagnosticat la fix psihoza argentianului și a făcut „o intervenție” la momentul potrivit, canalizându-i talentele și aspirațiile către obiective considerate progresive de intelighenția mondială: înfăptuirea stalinismului.
La scurtă vreme, argentinianul a fost angajat cu folos în Cuba. Setea de sânge nestăvilită a fost satisfăcută din plin de exterminarea cubanezilor anti-comuniști, o specie de mamifere insuportabilă în ochii opiniei mondiale iluminate.
Pentru început, tânărul argentinian a jucat un rol activ în uciderile în masă ale cubanezilor fără apărare, spărgându-le craniile victimelor în convulsii, cu un foc de pistol. Dar dat fiind volumul acestor crime, sarcina s-a dovedit a fi obositoare și la puțin timp argentinianul a angajat niște casapi cubanezi pentru a organiza mai bine baia de sânge.
Nu că ar fi luat distanță față de măcel. În fapt, se simțea atât de bine în timp ce oamenii erau omorâți încât și-a construi în propriul birou o fereastră specială care îi permitea să vadă și să se bucure de orgia sângeroasă care avea loc în curtea de lângă biroul său.
În acest proces, argentinianul îl ajuta pe mentorul său cubanez să întemeieze un regim exclusiv care s-a dovedit a fi destul de rezistent, ca să folosim un eufemism. Din păcate, utilitatea (în viață a) argentinianului pentru mentorul său nu va fi fost nici pe departe la fel de importantă ca moartea sa, și la scurtă vreme „martiriul” său a fost aranjat cu pricepere.
Nicio persoană în toate mințile nu ar purta un tricou cu Che. Nicio persoană decentă nu ar putea tolera așa ceva în preajma sa. Dar imaginea lui Che Guevara este considerată drept cea mai replicată imagine a secolului trecut, apărând peste tot, de la tricouri la postere, de la chiloți la skateborduri, de la celulare la pijamale de copii. Hollywoodul i se pleacă la picioare în blockbustere iar revista Time îl sărbătorește ca unul dintre „eroii și icoanele” secolului alături de Maica Tereza.
Orice analist serios al campaniilor de „gherilă” a lui Che nu poate să nu observe că Ernesto Guevara era în fapt incapabil să pună compasul pe o hartă. Și cu toate acestea, istorici serioși îl așează alături de Mao și al său „lung marș” de opt mii de mile.
Din punct de vedere al scopului, amplitudinii și duratei, farsa Che Guevara o depășește pe oricare alta din istoria modernă. Prin comparație, „The South Sea Bubble” a fost o operațiune de ageamii. Doar cel mai mare impostor și manipulator al epocii moderne – prin concursul dornic al mereu credincioșilor complici din media, academia, publicistica și cinematografia occidentale – putea să creeze un războinic de gherilă desăvârșit și un sfânt secular din acest sadic, laș și idiot de poveste.
Influența lui Fidel Castro asupre intelighenției apusene poate fi descrisă doar ca magică, și face ca fiecare evaluare a regimului său de către băieții isteți să fie complet lipsită de logică. Și anume:
A băgat în închisoare și a torturat într-un ritm mult mai intens decâ Stalin și refuză (spre deosebire de Apartheid din Africa de Sud, Pinochet în Chile și Somoza în Nicaragua) să permită Amnesty International sau Crucii Roșii să inspecteze închisorile sale. Totuși, Cuba are un loc în Comisia pentru Drepturile Omului a Națiunilor Unite, iar când a vizitat New York-ul ca vorbitor la ONU, în 1995, revista Newsweek l-a aclamat pe Castro drept „cea mai tare chestie din Manhattan”, în timp ce Time a titrat „vedeta din Manhattan” făcând referire la agitația socială care l-a înconjurat și la goana după autografe a celor din lumea bună a orașului.
În codul său penal este prevăzută o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru cine ascultă o glumă despre sine. Și totuși, Jack Nicholson și Chevy Chase îi cântă în strună.
A abolit Habeas corpus în timp ce măcelarul său numărul unu (însuși Che Guevara) a afirmat „dovezile juridice reprezintă un detaliu burghez retrograd”. Și totuși, Universitatea de Drept de la Harvard l-a avut ca invitat de onoare, l-a aplaudat și l-a ovaționat după fiecare a treia propoziție.
A exilat un procent mai mare de evrei din Cuba decât Țarul Nicolae din Rusia. Și totuși, fondatorul fundației Shoah, Stephen Spielberg, a apreciat cina cu Fidel Castro drept „cele mai importante opt ore din viața mea”.
Este fiul unui soldat european alb prejudecăți rasiale care a răsturnat cu forța un guvern cubanez în care negrii aveau postul de președinte al senatului, șef al armatei și președinte al statului (Fulgencio Batista era nepot de sclavi , născut într-o colibă cu acoperiș din frunze de palmier). Apoi l-a băgat la închisoare pe prizonierul politic de culoare cu cea mai îndelungată pedeapsă din istoria modernă (Eusebio Penalver a stat mai mult în ocna lui Castro decât a stat Mandela în Africa de Sud). Astăzi cei aflați în închisorile staliniste/apartheid din Cuba sunt în proporție de 90% negri, în timp ce daor 9% din partidul stalinist aflat la putere sunt negri. I-a condamnat pe alți negri (Dr. Elias Biscet, Jorge Antunez) la pedepse de 20 de ani pentru că l-au citat pe Martin Luther King într-o piață publică. Și totuși el este un erou pentru membrii de culoare ai Congresului și primește laude frecvente și chiar îmbrățișări pasionate din partea lui Charles Rangel și Jesse Jackson.
A transformat o națiune cu un venit pe cap de locuitor mai mare decât jumătate din Europa, cea mai mică inflație din emisfera vestică, o clasă de mijloc mai numeroasă decât a Elveției și cu un influx uriaș de imigranți într-o țară respingătoare chiar și pentru haitieni. Și totuși, Colin Powell și Times din Londra (deținut de Rupert Murdoch) au recunoscut „realizările revoluției lui Castro”.
Pe scurt, cu excepția „țăcăniților de dreapta”, Cuba nu este analizată cu fapte sau observații judicioase, ci cu lozinci false și la îndemână.
Bucuria lui Che Guevara în moartea cubanezilor a fost posibilă deoarece cubanezii erau complet neînarmați la acel moment. Aplecați și legați la ochi, erau apoi omorâți de Che. Și în exact această manieră erau aliniați în fața plutoanelor de execuție. În alte împrejurări, cu arme de foc deținute de alții, argentinianul cu probleme tremura de frică.
Pe 8 octombrie 1967, de pildă, după ce i-a întâlnit în sfârșit pe dușmanii săi înarmați și perseverenți, Che a aruncat arma încărcată la pământ: „nu trageți. Sunt Che! Valorez mai mult viu decât mort pentru voi”.
Răpitorii săi bolivieni vedea lucrurile altfel. De fapt, au adoptat o poziție care a devenit de atunci preferată de americanii care întâlnesc pe proprietatea lor așa-zise specii pe cale de dispariție: „trage, sapă și taci din gură” (“Shoot, shovel, and shut-up.”)
Nu s-a făcut niciodată mai multă dreptate.
Traducere din engleză de la lewrockwell.com