Asaltul LGBT nu se va opri la căsătoria homosexuală

03/10/2018    |   de Tyler O'Neil

Într-un atac șocant asupra libertății de exprimare și chiar a drepturilor de proprietate, purtătorul de cuvânt al Camerei Comunelor din Marea Britanie susține că țara sa nu va avea parte de o „căsătorie egală completă” până când bisericile nu vor fi determinate să efectueze cererile de căsătorie ale persoanelor de același sex.

„Cred în continuare că vom avea căsătorie egală completă atunci când vei putea naibii să te căsătorești în biserică dacă vrei să o faci, fără să fii nevoit să te lupți cu biserica pentru acea egalitate care ar trebui să fie dreptul tău”, a afirmat John Bercow în cadrul unei recepții PinkNews.

Marea Britanie a legalizat căsătoriile între persoanele de același sex în 2013, dar Bercow a sugerat că problema LGBT nu va fi rezolvată până când bisericile nu vor fi determinate să oficieze astfel de căsătorii. „Nu vrem să ne purtăm de parcă totul s-a terminat, tot ce a fost de făcut s-a făcut și nu mai rămâne nimic de făcut, pentru că nu este adevărat”, a adăugat el.

Declarația lui Bercow vine la o lună după ce Tim Farron a demisionat din poziția de conducere a Partidului Liberal Democratic deoarece presa britanică a lansat un fel de inchiziție asupra credinței sale creștine. Farron, care a susținut legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, a intrat în colimator iar reporterii l-au asaltat cu întrebarea dacă homosexualitatea este un păcat.

„Consecința atenției pe care am acordat-o credinței este o sfâșiere între viața mea de credincios și viața mea de lider politic. A fi lider politic și a trăi creștinește, a susține cu credință învățăturile Bibliei mi-a fost imposibil”, a declarat la vremea aceea Faaron.

Un alt politician britanic, secretarul de stat pentru educație Justine Greening, a afirmat că bisericile creștine trebuie să „țină pasul cu atitudinile moderne” în ceea ce privește căsătoria între persoanele de același sex.

„Cred că este foarte important să recunoaștem că multe biserici, inclusiv Biserica Angliei, nu vor să oficieze căsătorii între persoanele de același sex”, a afirmat Greening, o lesbiană declarată.

Deși a insistat că „nu le-ar recomanda cum ar trebui să facă asta”, ea a insistat totuși că „este important ca Biserica să țină pasul și să fie parte dintr-o țară modernă”. (…)

Greening nu spune doar că bisericile ar trebui să accepte căsătorii între persoanele de același sex, ea sugerează că organizațiile religioase ar trebuie descurajate de la a avea opinii contra culturale. Iar asta vine din partea unui secretar pentru educație!

În Marea Britanie, mișcarea LGBT devine din ce în ce mai mult o religie organizată. Când bisericile sunt așteptate să urmeze tendințe culturale, mai degrabă decât să-și afirme adevărul primit de la Dumnezeu, ele devin obiectul cenzurii statale. Dacă religia este liberă să aibă vreun înțeles pentru viețile oamenilor, bisericile trebuie să fie libere să acționeze în conformitate cu învățăturile lor, dar mișcarea LGBT nu pare să accepte niciun fel de opoziție.

Chiar și în SUA, mișcarea a început să preseze pentru interzicerea opțiunii de a refuza căsătoriile religioase între persoane de același sex. (…) Discutând cazurile în care patiseri, florari și fermieri au refuzat să servească la căsătorii homosexuale, megafinanțatorul homosexual Tim Gall a afirmat: „Îi vom pedepsi pe păcătoși” (…)

Acesta este tipul de asalt lansat împotriva creștinilor care sunt credincioși învățăturilor biblice despre homosexualitate. Astfel de oameni sunt dați afară din politică, chiar dacă susțin căsătoria homosexuală. Sunt „păcătoși”, care trebuie pedepsiți. Sunt „grupuri ale urii”, asemănate cu KKK. Sunt comparați cu un dictator care și-a ucis fără milă un sfert din populația sa.

Înainte de decizia Curții Supreme a SUA în cazul Obergefell v. Hodges care a legalizat căsătoria între persoanele de același sex în 2015, conservatorii erat luați peste picior pentru că folosesc argumentul „pantei alunecoase”, și anume că dacă va trece căsătoria homosexuală, libertatea religioasă va fi amenințată. Doi ani mai târziu, adevărul a ieșit la iveală (…)

În astfel de cazuri, bisericile ar trebui să aibă libertatea religioasă de a funcționa în acord cu credința lor. Ar trebui să aibă libertatea de exprimare pentru a-și expune viziunea asupra unei culturi ostile. Ar trebui să aibă libertatea de a face pe proprietatea lor ce vor. În fine, această dezbatere nu este doar despre căsătoria între persoane de același sex. Bisericile ar trebui să fie capabile să refuze orice cuplu – dacă vor să aibă o „căsătorie deschisă”, sau dacă nu înțeleg cum trebuie căsătorie, de pildă. (…) Bisericile sunt organizații independente și nu ar trebui forțate să țină slujbe dacă nu sunt de acord (…)

Traducere din engleză de la pjmedia.com

1 Comment

  1. Bogdan spune:

    Vau de capul lor de neisprăviți ciudați, care urăsc ei mai mult decat toti ! O întreaga majoritate normala la cap este urâtă de acești înapoiați care fac ce vor profitând de funcția lor.
    Arunca vina asupra altora, că au ,,hate speech,, când de fapt ei au așa ceva! Ei nu țin cont de sutele de ani de confirmare că acel comportament sodomit este ceva aberant anormal si reprezintă un păcat.
    Impun ei acum profitând de funcția lor.
    Interesant ca ei au adus mulți arabi musulmani peste poporul lor doar pentru a le face rău pentru a avea motiv sa persecute creștinii. Vad ca lor nu le impun asemenea anomalii .
    Totul e împotriva noastră făcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *