Personalitatea vegetariană

Mi-e greu să accept ideea că Hitler era vegetarian. Pur și simplu nu părea atât de agresiv. Se pare că și alții au aceeași părere. Când am început să tastez pe Google „vegetarieni agresivi”, motorul a completat restul după ce eu am scris primele litere.

Dintre toate curentele identitare enervante care defilează sub uriașa și dezgustătoarea flamură a curcubeului, mă întreb ce îi face pe vegetarienii militanți să fie cei mai respingători? Ce se află în Personalitatea Vegetariană de mă face să-mi doresc să fie canibalizați? Ce predici țin veganii de mă determină să mă duc să-mi comand o friptură?

Există vreo substanță chimică în mugurii de fasole care produce auto-îndreptățire? Sau vreo enzimă în vită care reduce cucernicia prefăcută? Dacă ești ceea ce mănânci, vegetarienii radicali trebuie că mănâncă ceva tare neplăcut.

Vegetarienii mai vocali pe care i-am cunoscut par că respectă toate formele de viață cu excepția celor care se află lângă ei. Deoarece se opun suferinței animale, se simt îndreptățiți să-i facă să sufere pe toți oamenii de lângă ei (…)

Dacă Dumnezeu nu ar fi dorit ca noi să mâncăm carne, te gândești că ar fi încercat să facă astfel încât tofu să fie mai gustos. Nici măcar nu sugerez că toate dietele vegetariene sunt nesănătoase sau carnea roșie este sănătoasă. Nu dețin suficiente cunoștințe de nutriție pentru a acționa ca un Adevărat Credincios. Nu este vorba despre sănătate, ci despre un anumit tip de personalitate. Există o mare diferență între a avea o dietă vegetariană și o personalitate vegetariană.

Îmi dau seama că nu toți vegetarienii se poartă astfel. Dar o minoritate agresivă insistă în a țipa atât de tare, astfel încât nu auzi ceea ce spun ceilalți. Așadar, respectos, nu îi voi ținti pe cei care își țin prețioasele alegeri culinare pentru ei. Mă voi concentra asupra facțiunilor radicale precum veganii, i.e., cei care nu consumă niciun fel de produse animale, nici măcar lapte, precum și asupra unor falange precum frutarianiștii (cei care mănâncă doar fructe) și, aproape de planeta Pluto, respiratorienii (cei care se hrănesc doar cu aer, lumină și vibrații).

Dincolo de simplul vegetarianism, veganismul pare că își are rădăcinile mai puțin într-o preocupare pentru sănătate, cât în idei țicnite despre „dreptatea animalelor”.

S-a sugerat că o lipsă a vitaminei B-12, absentă dintr-o dietă vegană, poate duce la psihoză. Mai există o maladie nutritivă, orthorexia nervosa, care încearcă să explică o fixație obsesivă pentru puritatea dietei.

Cu toate acestea, cred că exista ceva în neregulă cu destui dintre acești oameni cu mult înainte ca ei să înceteze a mai consuma carne.

Ca toți Adevărații Credincioși și ca toate Personalitățile Autoritare, veganii militanți aderă la o CAUZĂ comună pe care ei o consideră mult mai importantă decât propriile vieți, o cauză sfântă și nobilă care, paradoxal, îi face să se comporte urât și profan.
Dacă nu ați fost niciodată confruntați cu o ofensivă vegană, ea arată cam în felul acesta: „De ce nu încercă să te educi și să cauți informații și să citești o carte astfel încât să nu pari atât de prost? Dacă gura ta de carnivor, care devorează cadavre de animale, vrea să bea lapte, sigur, dă-i drumul și înghite excrețiile unor bovine otrăvite.”

Veganii îți vor pune în față, una după alta, imagini înfiorătoare ale unor atrocități. E ca o formă de pornografie pentru ei. Urăsc ceea ce văd, dar pare că nu se satură să privească. Singura diferență este că imaginile sunt ale unor animale, nu ale unor oameni. Pretind că nu există nicio diferență și te vor acuza de „specism” dacă nu ești de acord cu ei.
Deoarece se bazează pe speranțe nejustificate, egalitarismul radical conduce inevitabil la nebunie. Și deoarece lunaticii „drepturilor animale” extind definiția unor concepte ca „dreptate socială” și „egalitate” astfel încât să acopere orice formă de viață dincolo de Homo sapiens, din acest motiv ei sunt cei mai enervanți și militanți activiști egalitari. Ei propun ceva chiar mai nebunesc decât aceia care se străduiesc să susțină că toți oamenii sunt egali.

O astfel de demență îi face să se asemuiască pe ei înșiși cu aboliționiștii și să se refere la industria mierii ca „sclavie a albinelor”. Din acest motiv compară abatoarele cu lagărele de concentrare. Din acest motiv, apar organizații precum Vegans of Color, care pretind că nu „își permit luxul de a fi preocupați de o singură temă” și care subliniază „necesitatea anti-rasismului și a analizei critice a albilor în cadrul mișcării vegane (pentru a construi coaliții și solidaritate).”

După cum știm cu toții, nimic nu este mai bun pentru solidaritate decât a critica fără întrerupere oamenii albi.

Ironic, dar nu este altceva decât o formă pură de agresivitate animală. Este o altă formă de a te purta superior în numele egalității (…)

Mă pot gândi, totuși, la un caz în care animalele sunt superioare omului. Ele nu își proiectează iluziile demente asupra noastră.