Nicio persoană decentă nu poate accepta ceea ce i s-a întâmplat lui George Floyd, sau oricui altcuiva care a suferit același lucru din partea polițiștilor care au prestat un jurământ pentru a respecta și impune legea. Autoritățile din Minneapolis s-au mișcat rapid iar Derek Chauvin a fost dat afară din poliție, arestat și urmărit penal pentru crimă, la care s-au adăugat și alte acuzații. Cei trei ofițeri care au fost alături de el au fost de asemenea concediați și urmăriți penal.
Protestele pașnice indiferent de cauză sunt la fel de americane pe cât este plăcinta cu mere, dar ceea ce s-a întâmplat după moartea lui George Floyd este detestabil. Ceea ce agravează lucrurile este tăcerea și sprijinul aparent pe care îl primesc anarhiștii care au confiscat protestele pentru a-și promova propriile scopuri. Aceștia sunt progresiști albi și stângiști precum organizația Antifa, cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie de problemele majore care există în comunitățile de negri, probleme care se înrăutățesc din cauza protestelor și jafurilor.
„Antreprenorii negri, trenduri pentru 2020: o privire asupra afacerilor deținute de afro-americani în 2020” este un studiu asupra afaceriștilor negri. Când au fost întrebați cum se văd pe ei în contextul politic actual, majoritatea au fost fie „foarte încrezători” sau „destul de încrezători”. Dacă sondajul s-ar desfășura astăzi, mă îndoiesc că am avea aceleași răspunsuri. O mare parte din deosebire ar proveni din închiderea economiei de către stat dar cea mai mare parte ar avea drept cauză distrugerea recentă nestăvilită din interiorul comunităților de negri. Există filmări cu proprietari de afaceri negri înarmați legal care stau în fața magazinelor lor pentru a le proteja. Există alte filmări cu proprietari negri de mici afaceri, în lacrimi, deoarece și-au văzut afacerile în care și-au pus economiile de-o viață distruse. Întrebarea pentru anarhiștii Antifa și tovarășii lor de jaf negri este cum promovează justiția socială pentru moartea lui George Floyd distrugerea afacerilor afro-americanilor?
Recentele jafuri și distrugeri de proprietate, ca și ratele mari ale criminalității din cartierele de negri, sunt echivalentul unei legi care interzice dezvoltarea și oportunitățile economice. În timpul recentelor dezordini din comunitățile de negri, au fost distruse multe tipuri de magazine. Farmaciile CVS au închis 60 de magazine în 21 de state din cauza jafurilor. Magazine mari ca Walmart au fost jefuite și incendiate. Multe magazine mici au fost jefuite și incendiate. Cine va plăti pentru toate aceste jafuri? Dacă veți răspunde: negrii, atunci aveți dreptate. Negrii trebuie să ducă povara și inconvenientul de a merge în malurile de la periferie dacă vor să evite prețurile mari pe care le vor practica micile magazine de cartier care au supraviețuit jafurilor și protestelor.
Chiar și când nu există genul acesta de anarhie, fărădelegea este o caracteristică a multor comunități de negri. Într-un final, soluția rezidă în comunități. Dat fiind actualul climat politic, un politician alb sau negru nu are nimic de câștigat dacă ia măsurile necesare pentru a pune ordine în comunitățile de negri. Ceea ce înseamnă că negrii trebuie să devină intoleranți față de criminalii care le fac viața un iad, chiar dacă asta înseamnă să își facă singuri dreptate.
Asta mă aduce la unul din aspectele cele mai neplăcute ale actualelor jafuri și distrugeri. Și anume impotența vizibilă a oamenilor pe care îi alegem și îi plătim pentru a impune legea. Iar aici îi includ pe guvernatori, primari și șefi de poliție care refuză să-și folosească puterile legale pentru a-i proteja pe cetățeni și proprietățile lor de răufăcători. Din nefericire, politicienii care cer lege și ordine sunt adesea văzuți negativ. Dar asta nu are sens. Săracii sunt mult mai dependenți de lege și ordine decât oricine altcineva. În vremuri de dezordine socială și infracțiuni numeroase, bogații își pot permite sisteme de alarmă, câini de pază, pot angaja gărzi personale, iar dacă lucrurile se înrăutățesc considerabil se pot muta într-o comunitate închisă. Aceste opțiuni nu sunt la îndemâna săracilor. Singura lor protecție este o societate bazată pe impunerea legii.