Numărul celor care fac educație acasă s-a dublat

08/12/2020    |   de Kerry McDonald

Multe familii americane s-au uitat pe oferta educațională a școlilor care le propuneau învățământ online sau hibrid și au spus „nu, mulțumesc”. Este ceea ce se poate desprinde din informațiile la nivel național și local cu privire la creșterea pronunțată a numărului de copii care fac homeschooling.

Înainte de pandemie și de închiderea școlilor din primăvara trecută, existau puțin sub două milioane de elevi educați acasă în America, ceea ce reprezenta cam 3,4% din numărul total de elevi clasele 1-12. Potrivit unei cercetări recente realizate de Education Week, acest procent a ajuns în această toamnă la aproape 9% sau aproximativ cinci milioane de copiii educația acasă. Această estimare oglindește o cercetare realizată de Gallup în august care sugera că 10% dintre elevii americani vor fi educați acasă în acest an.

Datele de la nivelul statelor arată cât de spectaculoasă este această ascensiune a homeschoolingului, mai ales în zonele unde multe școli continuă să fie închise complet pentru învățământul față către față. În Massachusetts, de pildă, Boston Globe relata săptămâna trecută, că 7188 de elevi s-au transferat în acest an de la școlile publice în sistemul de educație acasă, comparativ cu doar 802 în anul precedent.

În Carolina de Nord, cererile pentru homeschooling aproape s-au triplat, cu peste 10.000 de formulare depuse de părinți în vară, comparativ cu 3500 anul trecut. În fapt, mulți părinți din Carolina de Nord au completat formele online în prima săptămână din iulie (atunci când sistemul începe să accepte cererile pentru noul an școlar) ceea a făcut să cadă siteul instituției.

În New York City, homeschoolingul a crescut la fel de spectaculos în această toamnă. Mai mult de 10.000 de elevi s-au retras din școlile publice în acest an pentru a începe educația acasă, comparativ cu 2500 de retrageri anul trecut.În Vermont, cererile pentru trecerea la homeschooling au crescut cu 75% față de anul trecut, tendințe similare înregistrându-se în statul vecin New Hampshire. În Wisconsin, aplicațiile s-au dublat, iar în Connecticut numărul studenților care au părăsit sistemul public pentru a face educație acasă a crescut de mai bine de șase ori comparativ cu anul trecut. Această tendință contrazice critica nesfârșită că acest tip de educație ca și celelalte bazate în jurul familie reprezintă modele doar pentru familiile mai bogate. „The New York Times” sublinia în luna iulie, ca răspuns la aceste critici, că „grupul social al homeschoolerilor – înainte de pandemie – era mult mai puțin bogat decât media”

Înscrierile la școlile publice au început să scadă

În special din cauza noilor copii intrați în sistemul de educația acasă, școlile publice din țară se confruntă cu o scădere a înscrierilor. De pildă, în Arizona, înscrierile la școlile publice au scăzut cu 5% comparativ cu anul trecut, iar în Massachusetts au scăzut cu 4%.

Pe lângă ascensiunea educației acasă, unele familii au preferat să renunțe la școlile publice pentru a-și înscrie copii în școli parohiale și private care au fost mai capabile să răspundă cerințelor părinților pentru o educația de la persoană la persoană. O nouă analiză cu privire la înscrierile în școlile private a descoperită că 70% dintre școlile private au avut parte de o creștere a numărului de elevi sau au avut aproximativ același număr de nou veniți ca în anul trecut. Cei care au susținut ultima variantă au precizat că motivul l-a reprezentat imposibilitatea lor de a mai primi alți elevi.

Declinul înscrierilor în școlile publice i-a făcut pe unii oameni să se îngrijoreze. Finanțarea publică a școlilor este direct proporțională cu numărul elevilor înscriși în aceste școli.  Din cauza exodului din școlile publice, state precum Texas și California au decis să înghețe înscrierile la nivelul de dinainte de pandemie pentru a menține aceeași finanțare. Însă mulți părinți și plătitori de taxe s-ar putea să se enerveze că școlile publice primesc în continuare aceeași finanțare fără să ofere în același timp educația promisă (…)

Creștere constantă a homeschoolingului

Având în orizont vaccinul Covid-19, speranța unei întoarceri la viață normală este mai ridicată decât la începutul acestui an. Multe familii care și-au retras copii din școlile publice pentru a-i educa acasă sau într-o școală privată se vor întoarce probabil la școlile lor când se va încheia pandemia și școala va redeveni normală. Dar unele familii s-ar putea să prefere noile lor opțiuni educaționale.

Unii dintre cei, acum, cinci milioane de elevi și părinții lor s-ar putea să descopere că nu erau, la urma urmei, atât de mulțumiți de școlarizarea standard și apreciază mai mult libertatea, creativitatea și flexibilitatea homeschoolingului.

Părinți cu care am stat de vorbă mi-au spus că s-au gândit de multă vreme la educația acasă dar până acum le-a lipsit impulsul determinant. Văzându-i pe copiii lor înflorind în afara sălilor de clasă convenționale, mulți dintre ei ar putea să continue homeschooling și după pandemie. După cum remarcă un articol din „The Atlantic” „Covid 19 este un catalizator pentru familiile care erau deja sceptice față de sistemul tradițional de educație și care acum se gândesc să plece definitiv”.

O dată ce viața se va întoarce la normal, noii homeschooleri s-ar putea să descopere, de asemenea, că adevărata educație a casă este mult mai atrăgătoare decât versiunea din pandemie. Grupurile de educația acasă își vor recăpăta vitalitatea și sociabilitatea. Muzeele, bibliotecile, organizațiile și afacerile locale vor oferi oportunități pentru copii. Activitățile zilnice vor avea loc mai adesea în afara casei decât în interior iar pentru copiii educați acasă asta înseamnă că vor fi din nou foarte legați de oamenii, locurile și obiectele din comunitatea lor.

În această toamnă, milioane de părinții care își educă acasă copii și-au dat seama că ai lor copii pot învăța fără școală. Când lumea se va redeschide vor descoperi că homeschoolingul este chiar mai bun decât și-au imaginat.

 

Notă Contra Mundum: Celor care doresc să înceapă sau să se familiarizeze cu educația acasă le recomandăm pentru o bună introducere cartea lui Mary Pride – Complete Guide to Getting Started in Homeschooling

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *