Părintele Serafim Rose despre Henry Miller

Unul dintre discipolii lui D.H. Lawrence a fost un scriitor pe nume Henry Miller, care este foarte prozaic. Miller era un american, care a murit în urmă cu câțiva ani, la vârsta de peste 70 de ani. A trăit în Big Sur și era tipul clasic de boem modern, eliberat de toate prejudecățile. Prin anii ‘20 a mers la Paris, așa cum făceau o mulțime de tineri intelectuali din Apus. Hemingway a mers și el acolo, pentru că Parisul era un fel de capitală artistică a lumii. Era locul în care puteai afla ce se întâmplă cu adevărat în lumea artei. Miller era mai degrabă bătrân când s-a decis să devină artist și să meargă la Paris pentru a trăi ca un expatriat și a scrie romane. În esență, el a fost influențat de D.H. Lawrence, care i-a accentuat ideea realității materiale a acestei lumi, a pământului, a păgânismului, a sexului.

Romanele sale publicate în Franța au fost interzise până foarte recent în America. Chiar știu pe cineva care avea o librărie în San Diego și care a fost arestat în urmă cu 15 ani pentru că le vindea pe sub mână. Desigur că de atunci lucrurile s-au schimbat și ele se tipăresc astăzi fără probleme, fiind considerate chiar demodate.

D.H. Lawrence a murit în jur de 1930, dar Henry Miller era încă activ în anii ’60, când eu trăiam în California. Cu toate acestea, nu l-am întâlnit niciodată. Mama mea trăia în Carmel, iar el era încă o atracție turistică în acele vremuri în Big Sur. Se retrăsese acolo, cu niște discipoli în jurul său, care îi împărtășeau concepțiile.

Ceea ce scrie acest Henry Miller nu este în fapt nimic mai mult decât roman pornografic, compus din cuvinte cu patru litere și experiențe sexuale descrise explicit. Astăzi astfel de cărți au devenit comune și toată lumea scrie în felul acesta. Din acest punct de vedere, este un om modern tipic și luminat, cu un pas înaintea lui Hemingway, mai ales că debordează de un duh anarhic. Este același duh despre care vorbea Fourier: lasă patimile libere și va veni raiul.

Mult mai interesantă este, în schimb, întâlnirea lui Miller cu Nicolai Berdiaev care trăia în acea perioadă la Paris, era interesat de toate manifestările culturale moderne și îi citise cărțile. Nu știu dacă Berdiaev le-a citit în engleză sau nu. Dar ce este sigur este că Berdiaev însuși era un anarhist absolut. Dorea răsturnarea Bisericii și eliberarea omului spiritual. Așadar, l-a citit pe acest anarhist american, Henry Miller, care credea în expresia liberă a sinelui, indiferent de ce se găsea acolo, gunoi sau altceva. Cred că de fapt Berdiaev i-a citit o singură carte, dar după această carte a exclamat: „La sfârșitul romanului, simt cum lumea se dizolvă. Anarhia absolută! Omul acesta ar trebui ars!”

Berdiaev nu-l putea suporta deoarece afirma că toate patimile trebuie lăsate libere. Era prea mult chiar și pentru filosoful rus, deoarece din această perspectivă omul este o expresie absolută a ceea ce se nimerește să vină din natură. Dacă adopți o singură dată această filosofie, totul începe să se destrame. Nu mai rămâne nimic și te destrami și tu la rândul tău. 

Uneori, Berdiaev face niște observații foarte precise. A mers, de pildă, la o conferință a lui Rudolf Steiner la Berlin, iar după această experiență a afirmat că a simțit ceva înfricoșător la acel om, ceva care încearcă să-l cucerească pe Dumnezeu de jos. Observația lui era exactă, deși și el era, la rândul său, un fals profet.

Henry Miller trăia o viață în care patimile erau descătușate. Făcea orice dorea fără rețineri. Avea convingerea, ca și D.H. Lawrence, că în special pasiunea sexuală ar trebui să fie eliberată pentru ca omul să se reînnoiască, ceea ce reprezintă desigur un mit care poate în viața de zi cu zi să distrugă oamenii.

Însă Miller a scris niște eseuri care demonstrează că era conștient de ceea ce se întâmplă. Gândea foarte profund în ceea ce privește condiția omului modern, direcția spre care se îndreaptă lucrurile, descătușarea sexualității, depășirea prejudecăților trecutului etc. Credea în astrologie și în tot felul de arte magice. De asemenea, era de părere că se apropie o nouă eră, epoca Vărsătorului, când astrologii vor fi prim-miniștri, iar alchimia Renașterii va cunoate o nouă înflorire. Toate aceste lucruri Miller le-a luat din spiritul epocii, în același fel în care Hitler afirma: „Eu sunt cel dintâi dintre magicieni”, deși cred că mai degrabă a spus „în noua epocă a magiei.”

Într-unul din articolele sale, Miller vorbește despre necesitatea ca omenirea să aibă un singur guvern mondial. „Cine va conduce acest guvern mondial? Va veni timpul când va răsări un om prin forțe proprii, iar el va avea o asemenea forță carismatică încât oamenii, de bună voie, se vor îngrămădi la el și vor vedea în el speranțele unei noi religii, a noii ere a omenirii, devenind la fel ca și Napoleon un simbol al oamenilor.”

Mai departe el spune:

„Cred că fiecare epocă are un personaj care reprezintă acea epocă”. Cu alte cuvinte, epoca produce pe cineva care o reprezintă, iar epoca noastră va produce un om ieșit din comun, o nouă figură politică magică, care va veni și va stăpâni pământul; el va reprezenta pentru noi toate simțirile pământului, toate acele lucruri interzise care nu erau permise înainte. Este o profeție destul de exactă; în fapt este o altă profeție despre Antihrist și noul mileniu care va să vină, în care patimile vor fi eliberate, oamenii vor fi liberi de toate constrângerile credințelor trecute despre Dumnezeu, moralitate, și se vor bucura de mileniu.

Este, bineînțeles, un exemplu perfect de autoidolatrie generată de filosofia lui Kant la nivel literar și popular. O dată ce acest lucru (literatura lui Miller – n.trad.) a fost permis, atunci orice este permis. Astăzi cu greu poate fi găsit un singur film în care să nu apară o scenă sexuală.