Într-un final a fost vorba de dresuri.
În timp ce lumea era preocupată de Covid-19 și de protestele care au luat cu asalt America, a fost descifrat un mic secret regal.
Nu mai era o știre pentru nimeni că în 2018, cu câteva zile înainte de nunta cu prințul Harry al Marii Britanii, Meghan Markel a făcut-o pe ducesa de Cambridge să plângă pentru nu se știe ce. Disputa a avut drept subiect rochița de nunță potrivită a fetiței mai mici a lui Kate, prințesa Charlotte, dar originile controversei nu se știau. Revista Tatle a descoperit luna trecută motivul: Kate considera că Charlotte ar trebui să poarte dresuri iar Meghan nu a fost de acord.
În pofida lacrimilor lui Kate, Meghan a câștigat partida. Fotografiile de la nuntă o arată pe prințesa Charlotte și pe celelalte domnișoare de onoare copii, cu picioarele goale.
Dresurile ocupă un loc aparte în peisajul vestimentar. Sunt privire îndeobște ca fiind de modă veche, dar un mic număr de oameni și instituții încă insistă ca ele să fie purtate.
Am întrebat un grup de femei mileniale care sunt cam de vârsta lui Meghan, despre dresuri. Au picat cu toate de acord că sunt prostești și lipsite de sens. Totuși, una dintre ele care lucra la un colegiu creștin conservator, mi-a spus că acolo li se cere să poarte dresuri dacă reprezintă școala la un eveniment public.
Un articol din New York Magazine susține că dresurile merită un loc în garderoba unei femei. Au utilizare practică și pot fi atrăgătoare. Dar revista recunoaște că „în afara firmelor de avocatură conservatoare, a audiențelor cu regina Angliei sau a balurile de debut din Sud, răspunsul la întrebarea „sunt dresurile necesare” este un nu categoric.”
Tocmai acesta este punctul sensibil în disputa dintre Meghan și Kate. Dresurile sunt considerate esențiale în prezența reginei. Experta în protocolul regal Victoria Arbiter a declarat pentru Insider: „Nu veți vedea niciodată o figură princiară fără dres. Aș spune că este singura regulă de neclintit în termeni de ceea ce regina pretinde.”
Comentatorii au sugerat că refuzul lui Meghan de a le îmbrăca cu dresuri pe domnișoarele de companie reprezintă un exemplu de diferență culturală, ea fiind obișnuită cu stilul american. Dar poate că este ceva mai mult de atât.
La mai puțin de doi ani de la căsătoria lor, Meghan și prințul Harry au părăsit familia regală și s-au stabilit în orașul natal al lui Meghan, Los Angeles. A fost oare această dispută un semnal pentru ceea ce va urma?
Dacă Meghan era incapabilă să renunțe la un detaliu care este considerat în mod universal ca făcând parte din protocolul regal, poate că nu era dispusă să facă niciun fel de concesie. Dresurile în cauză nici măcar nu erau pentru picioarele ei. Altcineva le purta.
Singura dată când am purtat dresuri avea ceva din situația lui Meghan. Am fost domnișoară de onoare la nunta unei rude și mama miresei m-a rugat să port. Așa am și făcut. Poate că nu am înțeles subiectul, dar am fost fericită să mă supun deoarece părea foarte important pentru ea.
A te înțelege cu alți oameni presupune compromis. Trebuie să vedem cu grijă ce este important pentru noi și unde putem lăsa de la noi puțin. Uneori trebuie să luăm o poziție, dar uneori nu. Prințul Harry și Meghan ilustrează ideea că o mentalitate de tipul „ca mine sau altfel nu” duce la certuri și rupturi.
Kate poartă dresuri la evenimentele publice. Nu știm ce părere are despre această practică, dar păstrează tradiția regală. „Încearcă din răsputeri să consolideze importanţa monarhiei și să însuflețească lumea în criza Covid-19, iar insistența sa asupra ciorapilor fini reprezintă doar o prelungire a acelui simț al datoriei – continuitatea constând la fel de mult în fi modest și respectuos dar și în a fi o prezență calmă și dătătoare de încredere, indiferent de situație”, scrie The Telegraph.
Fiind de acord cu un detaliu relativ minor din protocol, Kate și-a câștigat o poziție puternică în interiorul casei regale. De acolo, a reușit să pledeze pentru cauzele în care credea.
În concluzie, disputa dintre Kate și Meghan a fost în cele din urmă cu privire la mult mai multe decât un simplu dres.