Triumful orașului cult

Daniel J. Flynn a scris o carte remarcabilă despre prăbușirea orașului San Francisco în nebunia multiculturală din anii ‘70. În „Cult City. Jim Jones, Harvey Milk, and 10 Days that Shook San Francisco” este descrisă orgia prelungită care a caracterizat viața publică din San Francisco și care a avut drept consecință două dezastre. A culminat în masacrul de la Jonestown soldat cu 918 morți, inclusiv 287 de copii, și câteva zile mai târziu, în asasinarea primarului George Moscone și a consilierului municipal Harvey Milk, de către un angajat public concediat, pe nume Dan White. Flynn arată incontestabil cum aceste evenimente sunt legate într-un soi de justiție cosmică.

Moscone și activistul gay Harvey Milk au fost printre cei mai mari susținători ai dereglatului psihic Jim Jones, care i-a împins la sinucidere pe adepții săi în Guyana pe 17 noiembrie. De la începutul anilor ‘70, Jones a fost o vedetă politică în cercurile democrate din Californa și a prefigurat turnura stângistă pe care o va lua acest partid la nivel național în următoarele decenii. Jones era într-o legătură strânsă cu radicalii de culoare precum Angela Davis; se identifica cu insurecția homosexuală în ascensiune condusă de prietenul său Milk; și a fost liderul unui cult care împletea elemente New Age cu un atașament pentru Jones în calitate de conducător cu puteri supranaturale. Apropos, doar după ce am citit cartea lui Flynn și i-am luat un interviu mi-am dat seama că Jones era alb. Puterea sa carismatică asupra negrilor, care reprezentau majoritatea susținătorilor săi, m-a făcut să cred că și el era negru.

Când și-a dus adepții în Guyana, unde i-a înfometat și abuzat în văzul lumii, el a continuat să se bucure de entuziasmul puternic al întregului establishment democrat. De fiecare dată când survenea vreo plângere, coteria sa de prozeliți bine plasați, sărea în apărarea sa. Printre aceștia se aflau președintele Jimmy Carter, guvernatorul Californiei Jerry Brown, cel care i-a urmat lui Ronald Reagan în 1975, guvernatorul adjunct Mervyn Dymally, senatoarea Dianne Feinsten, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților din statul California Willie Brown, primarul din San Francisco Moscone și consilierul Milk. Ziariști cu faimă, precum Abe Rosenthal de la „New York Times”, se aflau între cohortele de admiratori ai lui Jones.

Înainte ca Jones să își târască discipolii în Guyana, a condus Templul Poporului din San Francisco, unde oricâte escrocherii a pus la cale pentru a-și mări averea privată ca „lider civic și religios”, a avut întotdeauna aliați politici care i-au asigurat spatele.

Dacă Jones ar fi rămas în California și nu ar fi căzut pradă tendințelor ucigașe și suicidare, ar fi putut ajunge o forță în politica democrată și poate chiar ar fi fost ales într-o funcție înaltă. După ce s-a sinucis și i-a determinat pe adepții săi să bea o băutură letală, ceea ce a urmat a fost, după cum explică Flynn, o mușamalizare. Evenimentul a fost destinat să apară în ochii publicului (și exact asta a fost și impresia mea în 1978) că Jones este un fundamentalist religios fanatic, care din cauza fanatismului său (presupus creștin) a planificat și a dus la îndeplinire moartea a sute de persoane.

Flynn demonstrează că Jones era orice dar nu un creștin pios. Era un admirator al comunismului sovietic și îi încuraja pe simpatizanții săi să doneze bani Uniunii Sovietice. De asemenea, rupea copii ale Bibliei pe care o considera competiție neloială pentru sistemul său de credințe. Deloc surprinzător, între timp toți prietenii lui Jones au preluat această poveste și au explicat masacrul de la Jonestown în consecință.

La fel de înșelătoare au fost reportajele, îmbrăcate ideologic, despre asasinarea lui Milk și a lui Moscone de către un fost angajat al administrației publice.  În ceea ce Flynn descrie glumind drept „fapte cosmetizate”, cele două victime au fost transformate în martiri ai cauzei homosexuale. Nimic de felul acesta nu a avut loc.

Cei doi au murit din cauza unei probleme care ținea de dreptul de angajare, ceea ce pare a fi o chestiune incomodă pentru producătorii de film și avocații LGBT. Uciderea lui Moscone, care era heterosexual, și a lui Milk care era gay, a fost o problemă a stângii politice(…)

Tabloul mai larg pe care îl prezintă Flynn în minuțioasa sa cercetare asupra tumultuoșilor ani ‘70 din San Francisco este acela al politicii transformaționale. Ceea ce părea stupid în acei ani în „orașul cult”, precum serbările iubirii, folosirea pe scară largă a drogurilor, proslăvirea stilurilor de viață alternative, mișcările bizare New Age, se va răspândi în tot restul țării. În același timp avea loc o schimbare fundamentală la nivelul Partidului Democrat (…) iar Flynn arată cum media încă de pe atunci începuse deja să manipuleze grosolan faptele care nu-i serveau scopului politic. Nu a început cu MSNBC.