Cum oprim isteria panicardă?

Ziarista Julia Hartley-Brewer a pus o întrebare în emisiunea ei de dimineața: „Având în vedere isteria legată de încălzire și pledoariile pentru întoarcerea restricțiilor Covid, cum facem să terminăm cu această isterie panicardă?”

Isteria panicardă a apărut bineînțeles înainte de valul de căldură și de Covid. În ultimele decenii am văzut cum s-a născut panică legată de salmonela din ouă, de gripa aviară, de gripa porcină, boala picior și mână, HIV/SIDA, virusul anului 2000 (cine l-ar putea uita?) când toate computerele urmau să se oprească în noaptea de 31 decembrie 1999, aruncând spitalele în criză, guvernele în haos, iar avioanele  aveau să se prăbușească.

Nu s-a întâmplat nimic, desigur. A fost panică și isterie, cu multă isterie și multe miliarde aruncate pentru rezolvarea problemei, prin care, se presupune, am evitat un dezastru global și căderea civilizației.

Bolile și foametea apar tot timpul. Așa au stat lucrurile mereu și așa vor sta și de acum încolo.

Nu va dispărea niciodată ideea că „sfârșitul e aproape”, iar criza „sfârșitului vremurilor” este urmată de speranță eshatologică.

Sute de milioane de oameni ar putea să moară, iar statele s-ar putea să aibă probleme serioase, dar poți să fii sigur că amenințările apocaliptice vor fi întotdeauna umflate dincolo de orice proporții în raport cu realitatea. Christopher Booker ne reamintește că în 1996 ni s-a spus că vor muri 500.000 de oameni din cauza bolii „vacii nebune”. Un an mai târziu a fost revizuită estimare la 100 de persoane.

Pe măsură ce temperaturile din Marea Britanie s-au apropiat (sau poate chiar au depășit) 40 de grade Celsius, mai cald decât în Jamaica și Barbados, am fost avertizați că 10.000 de oameni vor muri. La știri e plin de valuri de căldură și infernuri. Graficele meteo sunt roșii de lavă și teroare. Iar acum apar cereri pentru întoarcerea măștilor Covid (pe căldura asta?!) pentru a salva (din nou) sistemul de sănătate, iar dacă nu acționăm imediat vor muri 100.000 de persoane.

Așadar, cum oprim isteria panicardă?

Fără să-mi doresc a o dezamăgi pe Julia Hartley-Brewer, vă spun că nu o vom opri: isteria panicardă e la fel de veche ca omenirea, iar impulsul din spatele ei e religios. De mii de ani au existat profeții, culte, credințe apocaliptice, care în aceste vremuri secularizate au luat forma scenariilor irațional-isterice pompate de media, fiecare așteptându-și judecata de apoi și privind cu speranța către o Nouă Eră a păcii, bunăstării, împăcării între oameni, fără emisii de carbon.

Câtă vreme avem ghicitori de noroc și falși profeți vom avea și această isterie panicardă pur și simplu deoarece spiritul religios trebuie hrănit, iar într-o epocă secularizată, fără ritual și evlavie, izbucnesc o mulțime de superstiții. Bineînțeles că ceea ce unul numește o superstiție, altul va considera o credință sinceră, dar în vremuri fără Dumnezeu, zeii sectelor și senzațiilor sunt aceea care îi consolează pe cei fricoși și terorizați. Cumva ne mângăie îngrijorarea.

Isteria panicardă s-a mutat de la privitul cometelor la cititul presei zilnice.  După cum a observat Shakespeare este o dorință de sfârșit, deoarece atunci când cerurile nu își mai varsă furia asupra noastră, când focul distrugerii nu mai arde pământul, atunci va fi pace și rai.

Unii încearcă să facă raiul pe pământ și îi aclamă pe liderii mesianici (de regulă proveniți din stânga progresistă) care vor înfăptui o Nouă Eră a adevăraților drepți, a fericiri și a autoidentificării, astfel încât fiecare va fi ceea ce dorește să fie, fără ca nimeni să mai aibă vreodată dreptul să îi arunce în față praful realității.

Cum vom stopa această isterie panicardă?

Doar atunci când mișcările politice-mesianice și entuziaștii pseudo-religioși vor deveni credincioși în Adevăr.

Dar Julia Harley-Brewer nu va urma această cale: e prea ocupată să transmită despre apocalipsă și să demaște oracolele catastrofei. Se trăiește bine de pe urma isteriei panicarde.