De ce ar trebui să învățăm istorie?

Un tablou familiar al zilelor noastre: părinți care protestează la întâlnirile școlare. Reglementările COVID și propaganda de gen sunt lucrurile cărora părinții se opun, dar teoria critică de rasă e o altă temă importantă de diviziune.

Această ideologie îi nemulțumește pe mulți părinți deoarece privește totul – cultură, istorie, politică – prin lentile rasiale și încearcă să inverseze inegalitățile din societate prin discriminarea indivizilor considerați privilegiați. O astfel de instrucție furnizează tinerilor impresionabili din școlile noastre un tablou distorsionant. Rezistența părinților a dus la interzicerea acestei teorii în unele state, în timp ce altele se pregătesc de asemenea să o interzică.

Dar aceste interdicții creează uneori confuzie, profesorii nemaiștiind ce e bine să predea. Acest lucru m-a pus pe gânduri și m-a dus la problema mai largă a importanței istoriei pentru educație. De ce ar trebuie să le predăm istoria copiilor. Ar trebuie oare să ștergem cu buretele tot trecutul? În căutarea unor răspunsuri m-am îndreptat către Benjamin Franklin și al său eseu „Propuneri pentru educarea tinerilor din Pennsylvania”, unde am găsit patru recomandări pe care mulți le-ar putea găsi surprinzătoare.

Istoria ar trebui să aibă în centru Binele

Istoria de astăzi tinde să sublinieze fiecare greșeală sau păcat din personaje istorice precum Thomas Jefferson sau Robert E. Lee. Deși Franklin ne încurajează să privim atât binele și răul în personajele istorice, el ne cere să punem în evidență binele – felul în care aceste figuri istorie au demonstrat virtuți ca: „autocontrol, cumpătare, hărnicie, perseverență”. O bună educație istorică, spune Franklin, va „fixa în mințile tinerilor impresii puternice ale Frumuseții și Utilității Virtuților de tot Felul.”

Istoria ar trebui să prezinte Conducătorii Mari

Potrivit lui Franklin, școlile ar trebui să predea discursurile politice ale marilor eroi și lideri istorici. Aceste discursuri stârnesc admirația tinerilor și le oferă modele excelente.

Istoria nu ar trebui să excludă religia

A scoate religia din orice aspect al vieții publice pare idealul gloatei corecte politic. Franklin ar fi fost în dezacord cu o asemenea poziție, pentru că, deși nu era creștin, vedea beneficiile influenței religiei în societare. Educația istorică, scria el, ar trebui să arate în mod constant „utilitatea religiei pentru societate” și „superioritatea creștinismului în raport cu toate religiile vechi și moderne”.

Istoria ar trebui să arate beneficiile bunei guvernări

Un bun guvern, sugerează Franklin, este acela care încurajează și răsplătește hărnicia și inventivitatea oamenilor. Astfel, un curriculum istoric bun va încuraja elevii să fie atrași de astfel de guverne și societăți care fac asemenea lucruri. Mai mult, scrie Franklin, „predarea istoriei ar trebui să promoveze avantajele libertății și ale legilor bune”, în același timp în care ar trebui să discrediteze viața fără principii.

Cum arată sistemul nostru de educație în lumina acestor recomandări? Evident, nu foarte bine. În fapt, pare exact pe dos.

Ca să fim drepți, trăim într-o lume diferită de cea a lui Franklin. Dar asta nu înseamnă că nu putem implementa ideile sale. În fapt, putem reduce totul la o singură recomandare simple: scoateți în evidență binele din trecut, nu atât răul.

Acesta e un sfat de bun simț pentru viață în general. Gândiți-vă la oamenii drăguți și prietenoși pe care îi știți – cei pe care îi vreți lângă voi. Se fixează asupra lucrurile bune și frumoase, sau sunt obsedați de rău și negativ? Cred că mai degrabă sunt din prima categorie.

La fel stau lucrurile și cu istoria. Da, trebuie să recunoaștem că nu totul din trecut era bun, dar ar trebui să admitem acest lucru, să-l acceptăm și să mergem mai departe spre acele lucruri din istorie care ne încurajează și ne inspiră să devenim oameni mai buni.

Noi vom fi aceia analizați într-o zi. Să-i tratăm pe strămoșii noștri așa cum ne-am dori cândva să ne trateze urmașii noștri.

Editura Contra Mundum a lansat în cadrul colecției „Educație clasică” trei volume de istorie, cel mai recent fiind „Istoria Românilor” de P.P. Panaitescu, apărut pentru prima oară în 1942.