Ce pierdem când ne dispare atenția

04/02/2025    |   de Walker Larson

La momentul la care au fost scrise, sfârșitul secolului 16 – începutul secolului 17, piesele lui Shakespeare erau considerate ca fiind pentru tot omul. Astăzi, adesea, numele lui Shakespeare aduce după sine ideea de cultură înaltă și o anumită morgă, dar la vremea lui, Shakespeare scria pentru toată lumea, pentru aristocrații de la curtea reginei Elisabeta, ca și pentru neguțătorii care-și luau liber de la muncă pentru a sta printre poporenii de la Teatrul Globe și a vedea o piesă (și a-i huidui un pic pe actori).

Concret, asta înseamnă că elisabetanul obișnuit avea un vocabular suficient de dezvoltat și o capacitate de atenție sporită pentru a urmări o piesă de trei ore scrisă de Bard și a vedea în asta o distracție pe cinste – pentru care merită să-ți pierzi salariul unei după-amiezi. În zilele noastre, dacă un american obișnuit rezistă la o piese de Shakespeare, dacă o înțelege și nu se bâțâie de plictiseală, vorbim deja de o realizare.

E doar unul din exemplele despre felul în care interesele omului și capacitatea sa de atenție s-au transformat în ultimii 500 de ani, în special odată cu apariția computerelor și a altor ecrane care s-au infiltrat în fiecare domeniu al vieții noastre și în fiecare colț al casei.

Felul în care ecranele ne schimbă mintea nu dă semne de stăvilire. Un articol din revista Time de anul trecut discuta despre cercetările Dr. Gloria Mark care a analizat interacțiunea dintre calculatoare și comportamentul uman din ultimii 20 de ani. Împreună cu echipa sa au observat oamenii care folosesc ecrane și au încercat să identifice cât de repede li se schimbă atenția la ceva nou. La începutul anilor 2000, utilizatorul obișnuit de ecrane își schimba centrul de atenție la fiecare 2,5 minute. Astăzi, acest indicator a scăzut la doar 47 de secunde. Gândiți-vă un pic (sau cel puțin măcar 47 de secunde): când folosim un laptop, o tabletă sau un telefon, stăm concentrați la ceva pentru mai puțin de un minut.

Bineînțeles că există mulți alți factori care influențează capacitatea de atenție, inclusiv cât de interesant este obiectul atenției, cât de mult am dormit recent, ce factori de stres social sau personal ne afectează. Dar ecranele ne oferă un labirint foarte atrăgător de distracții, iar difracția ecranelor conduce la distragerea atenției.

Creierele noastre pur și simplu se obișnuiesc cu zgâlțâiturile noutății provenite din schimbarea frecventă a obiectivelor pe ecran (cum ar fi verificarea emailului în timp ce scrii ceva – exact cum am făcut eu de vreo câteva ori în timp ce scriam acest articol). Iar majoritatea aplicațiilor și instrumentelor electronice sunt concepute să profite și să încurajeze înclinația noastră spre noutate. Din acest punct de vedere, se poate spune despre ecrane că, în cel mai bun caz, încurajează apucăturile noastre metale rele. Potrivit Dr. Adam Brown de la Universitatea St. Bonaventure din New York, „cu cât schimbi mai des obiectivele, cu atât mai mult creierul tău vrea să hoinărească și să caute ceva nou.”

Lipsa de atenție duce la consecințe pentru viețile noastre. Cu cât facem mai multe lucruri odată (multitasking), cu atât greșim mai mult. Munca noastră încetinește deoarece îți ia timp să te reapuci de ceva după ce ai fost întrerupt (voit sau nu). În opinia lui Brown, cu cât ne lăsăm mai seduși de cântecul de sirenă la Samsung Galaxy, cu atât creierele noastre se readaptează mai greu.  Această bâlbâială ne încetinește munca.

Am observat acest lucru în viața mea de scriitor: cu cât am mai puține distracții – digitale sau de altă natură – cu atât scriu mai coerent și mai rapid.  Pe de altă parte, chiar și simplul act de a ține un singur tab deschis cu căsuța mea de email mă poate distrage. Când văd că s-a schimbat numărul de mailuri primite, instinctiv dau click  în căutarea acelei mici doze de dopamină, ceea ce face să întrerupă șirul gândurilor din articol.

Dar problemele sunt mai adânci decât ineficiența muncii. Conform acestor oameni de știință, lipsa de atenție duce la anxietate. Dr. Mark susține că nivelurile de stres ale indivizilor tind să crească cu cât schimbă mai des taskurile.

Vedem acest lucru în folosirea tehnologiei, așa cum am remarcat mai sus. Dar chiar și dincolo de asta, viața noastră modernă pare să nu fie altceva decât o distragere, ceea ce poate fi unul dintre motivele pentru care a crescut anxietatea. Viața noastră zilnică e adesea un iad de agitație înrăutățit de stilul modern de viață. Trăim într-un mediu rapid, asaltați de informații, sarcini administrative, priorități de serviciu și viață care se bat cap în cap, știri care ne dau dureri de cap, toate făcându-ne să nu ne putem concentra pe un singur lucru o dată, să ne așezăm confortabil în momentul prezent și în bogățiile pe care ni le oferă.

Atât de des, suntem sfârtecați, împărțiți, teleportați, trăind mental în mai multe locuri o dată, iar prezentul ne este pierdut. E o tragedie, deoarece noi ne trăim viețile în prezent. Nu e de mirare că devenim stresați când pierdem legătura cu liniștea prezentului.

Obiceiuri de neatenție. Ineficiență la muncă. Anxietate mentală. Acestea sunt roadele folosirii fără disciplină a ecranelor. Dar cel mai otrăvit dar s-ar putea să fie efectul pe care capacitatea redusă de atenție îl are tocmai asupra umanității noastre.

La sfârșitul „Eticii Nicomahice” Aristotel argumentează că fericirea umană constă, cel puțin în parte, în contemplație. În cultura noastră activă, orientată către muncă, o astfel de pretenție ne pare ciudată, chiar absurdă. Oare? Gândirea să ne facă fericiți?  Dar ne devine mai clar dacă ne dăm seama că fericirea vine din a poseda ceea ce iubim iar cunoașterea – cu alte cuvinte, contemplația – e cea mai adevărată formă de posesiune. Ne dorim să trăim cu cei pe care îi iubim, de pildă, pentru că fiind împreună cu ei, ei ne sunt cu adevărat alături, „îi știm” bine și astfel îi purtăm în suflet. Același lucru poate fi spus despre orice lucru bun pe care îl iubim: când îl contemplăm, devine mai profund al nostru, aducându-ne bucurie și fericire.

Dar pentru contemplație avem nevoie de atenție. Liniște. Absența distracțiilor.  Dacă e adevărat că atenția noastră se degradează, s-ar putea să pierdem ceva mai important decât productivitatea: am putea pierde ceea ce ne face specific uman, ceea ce ne face pe noi să fim noi: capacitatea de a ști și de a înțelege lucrurile la un nivel profund, ceea ce înseamnă capacitatea noastră de a iubi adânc și cu sens.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *