Rolul central al caracterului în manualele de altădată

06/10/2026    |   de Annie Holmquist

Navigam pe internet zilele trecute când am dat peste o scurtă maximă din The New England Primer — primul manual școlar care a format mințile a mii de copii în perioada de început a coloniilor americane. Versurile sunau cam așa:

Să ai legături cu puțini,
Să fii apropiat de unul singur,
Să fii drept cu toată lumea,
Pe nimeni să nu vorbești de rău.

Este o lecție de viață extraordinară. Având în vedere că această formă concisă și versificată le era insuflată unor copii mici, ale căror minți absorb totul ca un burete, este foarte probabil ca ei să fi păstrat sfatul până la maturitate. Am început să mă întreb ce alte învățături le mai erau transmise copiilor din America prin manualele din primii ani ai națiunii, așa că am căutat primele trei volume din Abecedarele lui McGuffey — unele dintre cele mai cunoscute manuale de lectură folosite pe vremuri în școlile americane rurale. Analizând doar câteva secțiuni — care erau, cel mai probabil, fragmente pe care elevii trebuiau să le copieze pentru a-și exersa caligrafia —, am descoperit următoarele rânduri.

Din Primul Abecedar:

Când pe cer, la asfințit,
Stelele încep să apară,
Și în zori, când s-a ivit
Lumina de odinioară,
Gândește-te că Domnul e aproape.

Tot ce spui și tot ce faci,
El aude și veghează;
Când muncești sau când te joci,
Prezența Lui te-nconjoară.

Orice bucurie ori suspin El știe,
Și-ți numără fiecare lacrimă ce cade;
Când Îi spui Lui a ta suferință,
Să știi că Domnul te aude.

Ce fel de lecții întipăresc aceste versuri simple în inimile și mințile copiilor care le citesc? În primul rând, ele statornicesc ideea că Dumnezeu este o ființă reală, care poartă o grijă profund personală față de cei pe care i-a creat. Textul arată că El este mereu prezent, nicidecum retras sau distant, văzând tot ceea ce făpturile Sale fac, spun, gândesc și trăiesc. În cele din urmă, versurile recunosc valoarea vieții umane și rolul deosebit pe care fiecare dintre noi îl are de îndeplinit pe pământ.

Al Doilea Abecedar oferă o altă lecție profundă și fundamentală de viață:

Ascultă! Vocea mamei o aud,
Ce dulce-mi sună la ureche;
Mereu blândă, pare să-mi șoptească:
Copilul meu drag, te iubesc nespus.

Mă iubești, mamă? Da, o știu bine,
Nimeni nu poate iubi ca tine.
Oare nu la pieptul tău ocrotitor
Am învățat să dorm și să am somnul ușor?

Nu mi-ai legănat tu capul obosit
În ceasurile lungi de suferință,
Iar cu muzica glasului tău liniștitor
N-ai adus bucurie în mica mea inimă?

Mereu blândă, răbdătoare și caldă,
Ți-ai îngrijit copilul neliniștit,
Învățând acești pași mărunți calea
Care duce spre cer și spre Dumnezeu.

Ce aș putea să-ți ofer în schimb?
Ia această inimă plină de dor, mamă dragă;
A ta este, în vorbe și în gând,
Câștigată prin nesfârșita ta bunătate.

Aceste versuri preaslăvesc maternitatea ca pe o chemare nobilă, arătând cum grija, sacrificiul și blândețea unei femei pot avea un impact uriaș asupra generației următoare. Un astfel de mesaj a inspirat, cel mai probabil, milioane de fetițe să devină mame destoinice și milioane de băieți să caute și să se căsătorească cu o femeie care să fie o mamă bună pentru viitorii lor copii.

Mai departe, textul îi învață pe copii să își respecte părinții și să trăiască o viață care să reflecte bunătatea și generozitatea oferite de cei care i-au adus pe lume.

Dar, mai mult de atât, rândul care le îndeamnă pe mame să își educe copiii cu înțelepciune și blândețe sugerează subtil că părinții sunt cei responsabili pentru creșterea și educarea propriilor copii, și nu statul, așa cum se crede adesea în ziua de azi.

Trecând la Al Treilea Abecedar, găsim următoarele rânduri:

Dați o mână de ajutor unii altora
În truda zilnică a vieții;
Când întâlnim un frate mai slab,
Să-l ajutăm în ceasul luptei.
Nu-i nimeni atât de bogat încât să nu poată fi,
La rândul său, silit să ceară împrumut;
Iar soarta omului sărac de astăzi
Poate deveni a noastră mâine.

Acest vers îi îndeamnă pe cititori să fie buni vecini, să evite egoismul și să arate bunătate și compasiune față de cei aflați în suferință. De asemenea, îi încurajează să se ferească de mândrie, recunoscând că viața le poate rezerva oricând o întorsătură neașteptată care să le schimbe norocul.

În concluzie, fiecare dintre aceste trei fragmente înglobează cea mai mare poruncă și Regula de Aur: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”. (…) Iar a doua, asemenea acesteia: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Formarea caracterului în programa școlară de astăzi
Pentru cei dintre noi care au sensibilități postmoderne, pare remarcabil faptul că școlile publice americane de altădată promovau atât de fățiș principii legate de credință și caracter. Să privim, prin contrast, ce predau manualele și clasele din ziua de azi.

În loc să-i învețe pe elevi să-L iubească pe Dumnezeu și să se apropie de El, școlile actuale le spun copiilor să iubească Planeta Mamă, susținând că viața pământului și a creaturilor sale animale merită mai multă venerație decât omenirea însăși.

Onorarea părinților primește, poate, o recunoaștere formală în școli și manuale, însă apoi școlile se întorc la 180 de grade și se comportă ca și cum ele ar fi experții care știu mult mai bine decât părinții de ce au nevoie copiii. Cum ar putea o astfel de atitudine să promoveze respectul față de cei care i-au adus pe lume, i-au îngrijit și îi iubesc necondiționat?

În cele din urmă, ce se mai alege de iubirea aproapelui și de întinderea unei mâini de ajutor celor mai puțin favorizați? Școlile și manualele noastre vorbesc destul de mult despre cei săraci și oprimați, dar aceste referințe sunt adesea privite prin prisma luptei de clasă și a nevoii de egalitate — sau de reparații materiale pentru cei nedreptățiți. Se creează astfel o invidie care înăbușă din fașă rodul iubirii frățești și al ajutorului creștinesc între vecini, cel care era promovat pe vremuri în școlile publice din America.

„Prin urmare, ar trebui să fie grija ta, și a mea”, scria cândva John Adams, „să înălțăm mințile copiilor noștri și să le călim curajul; să le stimulăm și să le însuflețim hărnicia și activitatea; să le trezim un dispreț nativ față de josnicie, o oroare față de nedreptate și inumanitate, și ambiția de a excela în orice abilitate, facultate și virtute”. Cu alte cuvinte, copiilor ar trebui să li se insufle un caracter puternic — un caracter precum cel promovat prin aceste mici maxime McGuffey — încă de devreme și la tot pasul. „Dacă le lăsăm mințile să se înjosească și să se târască de la început, se vor târî toată viața”, a concluzionat Adams.

Fie ca noi toți să avem înțelepciunea și discernământul de a stabili dacă manualele școlare folosite de copiii noștri astăzi îi pregătesc să crească în curaj și caracter… sau să se înjosească și să se târască pentru tot restul zilelor lor.

 

Editura Contra Mundum a publicat o colecție de manuale vechi care respectă aceste principii și care poate fi consultată aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *