Inginerii sufletelor

21/05/2018 | de Theodore Dalrymple

 

Când Războiul Rece s-a sfârșit, am crezut, cum fără îndoială s-a întâmplat cu mulți alții, că epoca ideologiei a apus. Din nou, ca mulți alții, am subestimat nevoia omului de transcendent, care în absența religiei sau a culturii înalte, se va regăsi cel mai probabil într-o cauză politică sau socială.

Atracția corectitudinii politice este că încearcă să transforme sufletele oamenilor prin schimbarea felului în care vorbesc. Dacă limbajul este modificat suficient, anumite lucruri devin de negândit, iar lumea se îndreaptă spre o direcție prestabilită.

 

Ca urmare, reforma deliberată și conștientă a limbajului nu este munca pedanților, ci a filosofilor-regi. Stalin i-a numit pe scriitori „ingineri ai sufletelor”, dar în cel mai bun (sau rău) caz sunt auxiliari. Adevărații ingineri ai sufletelor sunt birocrații. Recent, guvernul britanic a anunțat că nu va mai folosi în documentele oficiale pronumele „el”. O dezvoltare planificată va înlocui dezvoltarea organică a limbii, iar o mulțime de polițiști ai limbajului (sau mai degrabă persoane de poliție) se presupune că o vor pune în aplicare.  Probabil că guvernul va veni cu un plan cincinal pentru limba engleză.

 

Există și alte căi de schimbare a sufletului oamenilor. În aceeași săptămână, britanicii au aflat că mai multe autorități publice în educație lucrează la o schemă, în care sunt investite mari sume de bani publici, pentru a le furniza elevilor cărți de povești în care personajele copii cresc alături de doi adulți care de același sex. Proiectul, pus în aplicare de o organizație care se numește „No Ousiders Project”, a fost gândit de mai multe instituții de stat, inclusiv Institutul pentru Educație (sursa principală a multor strategii pedagogice îndreptate împotriva educației din Marea Britanie, responsabil pentru faptul că mulți copii sunt incapabili să citească, să scrie și să calculeze). Chiar numele „No outsiders” este o minciună implicită, din moment ce organizatorii proiectului îi vor trata pe cei ale căror viziuni le găsesc contrare ca marginali, de fapt, ca nonexistenți.

Directorul de proiect Elizabeth Atkinson a afirmat, cu acea lipsă de precizie înșelătoare devenită obișnuință în cazul universitarilor britanici, că „cel mai important lucru pe care îl fac aceste cărți este să reflecte realitatea pentru copii.”

 

În măsura în care ceea ce a spus este mai degrabă o denotație decât conotație, este greșit. Chiar și astăzi, un procent foarte mic de copii cresc cu doi adulți de același sex și drept urmare cărțile nu reflectă realitatea. A mers și mai departe: „Experiența mea este în literatura pentru copii și știu cât de puternică este în a modele valorile sociale și dezvoltarea emoțională”. Ea este o ingineră declarată a sufletelor.

Scopul ultim al cărților este, totuși, nu să promoveze parentingul gay ci să le comunice copiilor ideea că nu este normal pentru ei să crească alături de părinții biologici. Și drept urmare, prin ștergerea chiar a ideii că există un model „normal” de a trece prin viață, să faciliteze ecloziunea unei lumi fără familii nucleare, care au nevoie de asistența statului în multe domenii importante. Ca să-l parafrazăm pe Freud, în locul tatălui, va fi statul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *