de Joseph Sobran
Nimic nu este mai obositor și mai lipsit de viață ca Ultima Modă în Gândire. De mai bine de un secol, am fost bombardați cu ea, prin apostoli avansați ai Progresului ca George Bernard Shaw, H.G. Wells, Sidney și Beatrice Webb, și Bertrand Russell, ca să-i numim doar pe acei câțiva ale căror nume încă au mai rămas cumva în minte. Ideile lor au fost aplicate cu rezultate dezastruoase dar crezul lor merge mai departe.
Unul dintre părinți fondatori ai Ultimei Mode în Gândire este cercetătorul american al sexualității Alfred Kinsey, eroul unui nou film. Faimosul studiu al lui Kinsey din anul 1948, „Sexual Behavior in the Human Male”, a învățat două generații că toate practicile sexuale sunt naturale, drept urmare legitime. Se considera a fi un om de știință pur, fără parti-pris-uri, dar de atunci au ieșit la iveală dezvăluiri care ni-l arată ca pe un individ destul de pervers, cu un interes personal în abolirea distincțiilor între normal și anormal. Studiul său includea experimente pe copii mici, care, deși ilegale, dintr-un motiv necunoscut au fost trecute cu vederea de justiție. Probabil că magia cuvântului „știință” l-a făcut intangibil.
În orice caz, morala implicită a cărții era departe de a fi neutră, după cum își dă seama oricine azi. Era o respingere categorică a însăși ideii de virtute în spațiul relațiilor carnale. Kinsey era un dușman al castității, virginității și inocenței însăși. Judecând după recenzii, filmul nu accentuează – care este termenul? – sadomasochismul lui Kinsey, și nici sexul cu copii. Dar Hollywoodul are o lungă tradiție în a-și înfrumuseța eroi, iar adevăratul Kinsey are nevoie de foarte multă înfrumusețare.
Socialismul, altădată unul din punctele forte ale Ultimei Mode în Gândire, a ieșit un pic șifonat din istoria modernă, dar revoluția sexuală – cunoscută cândva ca „free love” – merge în continuare neabătută. Dacă te simți bine, fă-o. Dacă apar probleme, întotdeauna poți face mai târziu un avort sau o penicilină.
Cei care încă se opun acestei revoluții, care ar mai putea fi numită și etica lui Kinsey, sunt acuzați astăzi de „intoleranță”. Poți citi asta pe paginile de editoriale ale ziarelor, unde creștinii republicani care se opun avorturilor și „căsătoriilor” între persoane de același sex sunt acuzați că acționează contrar învățămintelor lui Hristos. La urma urmelor, Hristos a predicat toleranța, care le lipsește cu desăvârșire acestor oameni. Cel puțin, așa ni se spune.
De fapt, Hristos nu a propovăduit niciodată ceva atât de siropos și neclar ca toleranță, fără să mai vorbim de o toleranță a la Kinsey. A propovăduit iertarea, răbdarea, mila – care acoperă destul de multe, dar sunt la distanță considerabilă de Kinseyland. Destul de intolerant, conform Ultimei Mode în Gândire. „Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.” Sunt cuvinte încântătoare, dar severe de iertare, chiar de încurajare, dar departe de „totul e permis”.
De ce se presupune că toleranța ar fi o virtute indiscutabilă? Dr. Samuel Johnson, mereu gata să ia poziție împotriva Ultimei Mode în Gândire din vremea sa, a avut cuvinte grele despre „toleranța nelimitată”. După cum le-a spus lui Boswell și altor prieteni: „Bătrânul Baxter (Reverendul Richard Baxter, 1615-1691), țin minte, susținea că un magistrat trebuie să tolereze toate lucrurile care sunt tolerabile. Sub nicio formă aceasta nu este o definiție bună a toleranței. Dar arată măcar că s-a gândit că unele lucruri nu sunt tolerabile.”
În afara cazului în care afirmăm că totul este tolerabil, trebuie să existe niște limite. Și trebuie să ne întrebăm dacă nu am tolerat deja prea mult. Răspunsul depinde de întrebări asupra naturii umane, despre care Ultima Modă în Gândire nu se arată prea tolerantă. Avem suflete nemuritoare? Dacă da, există riscul să ajungă în iad? Și care sunt păcatele care cresc șansele? Ar putea fi păcatele sexuale printre ele?
Ultima Modă în Gândire răspunde negativ la aceste întrebări. Sau, mai degrabă, presupune răspunsuri negative. Creștinul le ia în serios. Dacă în mod fundamental suntem mai mult decât animale, ele trebuie înfruntate.
Să-i lăsăm deoparte pe amărâții bolnavi și părăsiți ai revoluției sexuale, fără să mai vorbim de cei omorâți înainte de a se naște. Ce putem spune de învingători? Se uită cineva cu admirație la asemenea moguli ai masturbării ca Hugh Hefner și Larry Flynt? Ați auzit vreodată pe cineva că vorbește admirativ despre ei?
Trăim acum în ruinele falselor speranțe progresiviste, atât în chestiuni morale cât și politice. Totuși, așa este domnia acestor idei banale încât nimeni nu îndrăznește măcar să sugereze a reconsidera meritele unor asemenea progrese ca divorțul și contracepția, ale căror efecte sunt mai rele decât orice ar fi prezis un pesimist.
Toleranța s-ar putea să fie sfârșitul nostru. Ultima Modă în Gândire are nevoie de foarte multă regândire.