Respectul din haine

02/08/2023    |   de Annie Holmquist

De fiecare dată când zbor cu avionul încerc din răsputeri să mă îmbrac cât mai bine, chiar dacă mă duc doar pentru o scurtă vizită la un prieten.

Hainele de călătorie nu sunt pretențioase – o bluză drăguță și o fustă (care nu depășește lungimea genunchilor, asta pentru a nu avea probleme cu securitatea de la aeroport) – dar arată respectabil. Asta mă ajută nu doar să am încredere în mine, dar îi ajută și pe alții – de la agenții de pază la ceilalți călători – să mă trateze frumos și respectuos.

Având în vedere aceste constrângeri vestimentare, am fost uimită să descopăr un articol din USA Today care sugera că avioanele ar trebui să aibă un cod vestimentar. Potrivit autorului, un argument important pentru o astfel de propunere o reprezintă numărul certurilor care au izbucnit în ultimii ani pe cursele aeriene. „Călătorii și unii psihologi cred că dacă oamenii s-ar îmbrăca mai frumos înainte de zbor, s-ar putea să fie mai respectuoși și mai puțini dispuși să sară unul la gâtul altuia”, susținea autorul.

Deși nu aș fi surprinsă să aflu că scandalurile în creștere au și alte cauze, cred, totuși, că autorul atinge un punct sensibil. E un fapt că modul în care ne îmbrăcăm ne afectează nu doar comportamentul nostru, dar și al celor cu care intrăm în contact.

Pentru început, felul în care ne îmbrăcăm le permite indivizilor să își facă o părere rapidă despre noi, chiar dacă nu-și dau seama de asta. Astfel, e lesne de văzut cum cei care se îmbracă mai bine pe avion sau oriunde altundeva obțin mai mult respect decât cei care își pun pe ei pantaloni de yoga și un hanorac.

Îmbrăcămintea mai formală pare să ne crească abilitățile noastre cognitive. Bazându-se pe două studii diferite, Asociația Științelor Psihologice a observat că îmbrăcămintea formală sporește distanța și politețea, ceea ce contribuie la „îmbunătățirea proceselor cognitive abstracte”. Un al doilea studiu a observat că îmbrăcămintea formală crește șansele unui individ de a vedea tabloul mai larg, în loc de a se pierde în detalii.

Un alt studiu, care a observat indivizii îmbrăcați în halate de laborator, în halat de pictor sau fără niciun halat, sugerează că încercăm să trăim la standardele hainelor pe care le purtăm. Indivizii îmbrăcați în halat de laborator erau mai atenți când „executau o sarcină experimentală care necesita atenție selectivă” decât cei îmbrăcați în alte haine. Astfel, pare mai probabil că atunci când ne îmbrăcăm formal, ne vom purta mai formal, în timp ce atunci când ne îmbrăcăm casual sau neîngrijit, vom avea o atitudine pe măsură.

Aceste studii și observații confirmă ceea ce spunea cândva Mark Twain despre respectul pe care îl obținem sau nu prin hainele pe care le purtăm.

„Nu există putere fără haine. E puterea care conduce rasa umană. Dezbrăcați-i pe șefi la piele și niciun stat nu va putea fi condus. Oficialii dezbrăcați nu pot avea nicio autoritate. Ar arăta și ar fi ca toți ceilalți – comuni și neimportanți. Un polițist în haine normale e un om; în uniformă e cât zece oameni. Hainele și titlurile sunt cel mai puternic lucru și cea mai formidabilă influență pe pământ. Fac ca neamul omenesc să aibă un respect voluntar și spontan pentru judecător, general, amiral, episcop, ambasador, contele frivol, ducele idiot, sultan, rege și împărat.”

În vremurile acestea când ni se spune să „să fim liberi” „să fim noi înșine” sau să alegem „confortul în dauna stilului”, astfel de reflecții ar trebui să ne pună pe gânduri. Sigur e un timp și un loc în care îți lași părul să crească … dar avem vreun beneficiu noi sau ceilalți să o tot facem la nesfârșit în public?

Dacă ne dorim ca alții să ne respecte credințele, ideile, persoanele, de ce să nu îmbrăcăm cât mai bine semnalizând astfel prin hainele noastre respectul pe care îl acordăm și îl pretindem?

 

 

2 Comments

  1. lucral spune:

    „Haina face pe om” dar „Imparatul este gol”.

  2. Emilian spune:

    Mai exista si aspectul stimei de sine; cand esti imbracat in zdrente acesta dispare. Moda promoveaza zdrentele, hainele inestetice, uratul, urmarind afundarea si mai temeinica a gloatei in gunoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *