De ce naționalismul nu ne va salva de globalism

24/01/2019 | de John Horvat

Naționalismul este unul dintre acei termeni vagi care apar atunci când o ordine socială nu este înrădăcinată în certitudini morale. Conceptul poate lua multe înțelesuri, unele bune, altele rele…deoarece nimic nu este sigur, apare o atmosferă de neîncredere care distorsionează dezbaterea publică.

Această atmosferă se simte astăzi în modernitatea noastră epuizată, plină de neînțelegeri și îndoieli. Oamenii se întreabă cum am ajuns în această situație și ce trebuie făcut.

Lucrurile nu s-au întâmplat dintr-odată. De foarte multă vreme, modernitatea a erodat instituțiile naturale de care indivizii au nevoie pentru a-și dezvolta certitudinile și a-și ține în frâu patimile. Ordinea liberală proclamă libertatea indivizilor de a fi ceea ce doresc ei să fie, ba astăzi chiar și libertatea lor de a fi ceea ce nu pot să fie.

În cuvintele lui Alasdair MacIntyre, ordinea socială a devenit „un loc de întâlnire al voințelor individuale, fiecare cu propriul set de atitudini și preferințe, și care înțeleg lumea doar ca o arenă pentru atingerea propriei satisfacții”.

Așa, de pildă, un individ poate folosi familia drept culoar pentru prosperitate materială și afecțiune. Aceeași persoană ar putea să divorțeze mai apoi când căsătoria nu-l mai satisface, și să intre într-o altă uniune. Exact același lucru se întâmplă cu alte comunități și instituții de bază când satisfacția personală reprezintă cea mai importantă valoare.

Atacul modernității asupra ordinii sociale creștine a reprezentat o erodare progresivă a instituțiilor sociale începând cu cele mai mici, trecând apoi la celelalte. Este un fel de subsidiaritate inversă unde funcțiile instituțiilor mici, odată distruse, sunt asumate de cele mai mari. Cu fiecare cucerire succesivă, individul are parte de mai puține interdicții imediate, dar se află sub un control din ce în ce mai mare.

Astfel, divorțul și revoluția sexuală au distrus familia ca singurul criteriu social real pentru societate. Comunităților locale și bisericii le-a rămas să rezolve consecințele tragice ale distrugerii familiei. La rândul lor, instituțiile locale au fost răsturnate de ruina legăturilor sociale. Statul era mult prea bucuros să-și asume responsabilitățile tuturor celor afectați printr-un imens leviathan de birocracție și reglementări socialiste.

Un proces paralel poate fi observat în centralizarea economică de la producătorul local la imensele rețele naționale care și-au asumat controlul economiei naționale.

Faza următoare în acest proces de subsidiaritate inversă îl reprezintă distrugerea singurei legături sociale rămase pentru individ: statul-națiune. Mașinăria globalizării și integrării este deja gata să preia funcțiile națiunii iar acum caută să impună o guvernare globală care controlează toate aspectele vieții, culturii și economiei.

Astăzi, națiunea se găsește în atmosfera teribilă a tranziției. Indivizii sunt copleșiți de imensa distanță dintre ei, și de sistemul apăsător de guvernare. Ei acuză pseudo-elitele globaliste care au pierdut contactul cu realitatea de zi cu zi a majorității cetățenilor. Libertatea individuală este încorsetată de reglementări mutilante, impozitare ridicată și corectitudine politică care trece dincolo de granițele naționale.

Aceasta a dus la reacții puternic ostile. Indivizii simt dorința firească de a-și recăpăta controlul propriilor vieți. Această criză a deșteptat în inimile lor o iubire sinceră și legitimă a țării, aflată acum sub atac. S-ar putea să-i facă pe oameni să recurgă la o putere mai mare decât orice putere globală, și anume Dumnezeu.

Acest climat confuz de imense rețele globale dispuse împotriva indivizilor izolați favorizează apariția unor termeni vagi precum naționalismul și populismul. Oamenii gândesc că dacă elitele globale sunt egoiste și false distrug statul națiune, acesta trebuie restaurat și așezat cum trebuie în inimile și mințile cetățenilor. Nu este nimic în neregulă cu aceste sentimente, dar ele devin vagi, nedefinite și incomplete.

Adevăratul concept al națiunii a fost de multă vreme șubrezit de o ordine liberală în care propriul interes a fost standardul dominant în ceea ce privește felul de a trăi. Astfel, unii oameni asociază ideea de națiune doar cu acele lucruri prin care se promovează interesul propriu al unei țări, nu cu obținerea bunului comun, ceea ce reprezintă adevăratul scop al unității naționale. Ei cred că națiunea ar trebui să fie condusă ca o afacere, iar statisticile care măsoară restaurarea unei națiuni ar trebui exprimate nu în termeni de moralitate, ci în cei de măreție materială și economică, și beneficii personale.

Este nevoie în primul rând de un concept al națiunii. O națiune nu este o entitate economică, ci una morală. O națiune ia naștere când grupuri informale de indivizi, familii și asociații intermediare se adună într-un întreg distinctiv. O națiune formează o unitate culturală, socială, economică și politică care nu poate fi atinsă în orice altă formă. Scopul acestei noi unități sociale nu este numai acela de a promova binele fiecărui membru, ci binele comun tuturor. Acest bine comun trebuie să includă principii morale care asigură pacea comunității, permit coexistența virtuoasă și favorizează binele material și spiritual al tuturor celor din comunitate.

Astfel, orice restaurație a națiunii trebuie să includă reconstrucția acestor grupuri, familii și asociații care compun națiunea, creează cultura, și protejează înțelegerea și unitatea. Fără aceste elemente dinamice, conceptul de națiune este redus la sentimente vagi de măreție politică și economică, adesea desprinse de realitate. Va fi cu necesitate o restaurație sterilă bazată pe trecut din moment ce va exclude instituțiile familiei, comunității și credinței care creează în mod natural condițiile pentru ca națiunea să prospere.

Cu alte cuvinte, societatea trebuie să fie ancorată din nou în certitudini morale. Trebuie să fie înrădăcinată în concepte obiective de lege naturală, familie și ordine socială atât de bine definite de Biserică și atât de favorabile armoniei sociale. Națiunile nu sunt planificate mecanic precum corporațiile ci apar organic (precum familiile) atunci când părțile lor sunt sănătoase și principiale.

Primul pas spre această restaurație este de a recunoaște că soluțiile parțiale nu sunt suficiente. Termenii vagi care pot însemna orice nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemelor. O soluție reală trebuie să implice întreaga țesătură socială ancorată în certitudini morale. De asemenea, trebuie să implice o rugăciune către Dumnezeu Cel Atotputernic care poate face orice.

În realitate, simpla întoarcere la statul-națiune nu va preveni absorbția într-un Moloh global. Ar putea crea chiar un nou Moloh.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *