Jignirea istoriei negrilor

Mulți albi se simt rușinați, mâhniți și vinovați față de istoria americană a sclavagismului, de legile Jim Crow și de discriminarea rasială grosolană. Mulți negri rămân în continuare supărați pe nedreptățile trecutului și pe ceea ce ei consideră a fi nedreptățile prezentului. Atât negrii cât și albii ar putea profita de pe urma unei o înțelegeri mai bune a istoriei negrilor.

Este adesea trecut cu vederea sau ignorat faptul că negrii din America, ca grup, au realizat cele mai mari progrese, împotriva unor dintre cele mai mari obstacole și într-un decurs de timp mai scurt decât orice alt grup rasial din istorie.

De pildă, dacă s-ar contabiliza încasările și cheltuielile negrilor din America și ar fi luați în considerare ca o națiune separată cu propriul produs intern brut, atunci am fi fără probleme în topul celor mai bogate 20 de națiuni. Un general negru, gen. Colin Powell, a condus o dată cea mai puternică armată din lume. Negrii din America sunt printre cei mai celebri oameni iar unii dintre ei sunt printre cei mai bogați oameni din lume, cum ar fi investitorul Robert F. Smith, furnizorul de servicii IT David Stewad, Oprah Winfrew, baschetbalistul Michael Jordan. În plus, am avut și un președinte negru al SUA.

Semnificația acestor realizări nu poate fi subliniată îndeajuns . Când a luat sfârșit Războiul Civil, nici sclavii, nici proprietarii de sclavi nu ar fi crezut că un asemenea progres va fi posibil în mai puțin de un secol și jumătate – în cazul în care ar fi fost posibil vreodată. Ca atare, această realizare vorbește despre tăria interioară a unui popor. La fel de important vorbește despre măreția unei națiuni în care astfel de câștiguri au fost posibile. Nicăieri altundeva aceste lucruri nu ar fi putut fi obținute cu excepția Statelor Unite.

Problema cu care ne confruntăm astăzi este cum să extindem aceste câștiguri la un sfert din populația de negri care nu se poate bucura de ele. Primul pas este de a recunoaște că lupta pentru drepturi civile s-a încheiat și a fost câștigată. A existat un moment când negrii americani nu s-au bucurat de garanțiile constituționale, precum toți ceilalți. Acum ne putem bucura de asta. Deși nimeni nu poate nega existența unei discriminări rasiale reziduale, discriminarea ca atare nu este principala problemă cu care se confruntă o mare parte din comunitatea de negri.

O problemă majoră este că unele politici publice și private răsplătesc dependența și iresponsabilitatea. Statul asistențial este principalul vinovat pentru faptul că există o rată de 75% a nașterilor în afara căsătoriei în rândul familiilor de negri, care au trecut fără probleme peste rasism și legile Jim Corw, dar care acum au fost decimate. Aveți în vedere că în 1940 rata nașterilor ilegitime era de 11% iar majoritatea copiilor negri creșteau în familii cu doi părinți. Majoritatea cazurilor de sărăcie, aproximativ 25%, se găsesc în familiile în care există doar mama. Rata sărăciei în rândul familiilor de negri formate din soț și soție a fost sub 10% timp de mai bine de două decenii.

Negrii pot să fie recunoscători că standardele duble în privința politicilor publice și private care răsplătesc inferioritatea și iresponsabilitate nu au făcut parte din cultura publică în anii 20, 30, 40 și 50 ai secolului trecut. Dacă așa ar fi stat lucrurile nu am mai fi avut parte de excelența intelectuală și curajul spiritual din spatele celei mai de succes mișcări pentru drepturi civile. De la sfârșitul secolului XIX și până la jumătatea secolului XX, unele școli de negri au fost modele de succes academic. Studenții negri de la Dunbar High School înregistrau adesea rezultate mai bune decât albii, chiar și pe la 1899. Școli precum Frederick Douglass (Baltimore), Booker T. Washington (Atlanta), P.S. 91 (Brooklyn), McDonogh 35 (New Orleans) și altele aveau un nivel de excelență similar.

Comportamentul autodistructiv care a devenit acceptabil, în special în școlile în care predomină negrii, nu este altceva decât o trădare scandaloasă a luptei purtată cu sânge, sudoare și lacrimi de generațiile trecute, pentru a face posibile oportunitățile educaționale de astăzi care sunt irosite constant. Vă garantez că negrii care au purtat acele lupte și care nu mai astăzi cu noi nu ar fi crezut că este posibilă o asemenea trădare.

Guvernul ar trebui să-și facă treaba sa de a proteja drepturile constituționale. Mai departe, negrii ar trebui pur și simplu lăsați în pace în loc de a fi înăbușiți de un paternalism inspirat de vina albilor. Din acest punct de vedere, nu pot rezista tentației de a-i trimite pe cititorii mei la documentul „Proclamation of Amnesty and Pardon” care îi iartă pe americanii cu origini europene pentru vina lor și a înaintașilor lor astfel încât să nu se mai simtă vinovați și să înceteze a se mai purta ca niște nătângi în relația lor cu afro-americani.