Niciodată nu a fost mai necesar pentru părinți să se confrunte cu această problemă a educației în toate ramificațiile sale. Până acum, copiii au fost crescuți în principal după metodele tradiționale. Experiența înaintașilor noștri, care reiese dintr-o mulțime de maxime educaționale, se transmitea din gură în gură. Mai puține sau mai multe, aceste maxime formează codul educațional al fiecărei case.
Dar cu greu ne dăm seama cât de profundă este schimbarea revoluționară adusă de progresul științei în teoria educației. Tradițiile bătrânilor au fost încercate și găsite defectuoase. Va trece destul timp până când axiomele noii școli vor deveni monedă curentă. Însă între timp părinții trebuie să găsească noi resurse teoretice, trebuie să cântărească principii și să adopte o metodă de educație pentru ei înșiși.
De pildă, potrivit vechiului cod, o mamă putea folosi bățul când și când, cu efecte benefice și fără niciun fel de mustrare de conștiință; dar acum, persoana copilului este văzută, pe bună dreptate sau nu, sfântă iar a induce durere pentru un scop moral este în mod general nepermis.
Din nou, vechea regulă de la masă pentru copii era „cât mai simplu, cu atât mai bine, lasă foamea să aducă sosul”. Acum dieta copiilor trebuie să fie la fel de spectaculoasă și variată ca a părinților. Iar apetitul, pofta după anumite tipuri de mâncare, care până acum era o înclinație rea ce trebuia stăpânită, este văzută astăzi, cu anumite limite, drept cel mai important ghid al părinților când vine vorba de pregătirea mesei pentru copii.
Ideea că cei mici ar trebui învățați să îndure greutățile era un principiu al vechiului regim. „Nu voi ajunge niciodată marinar dacă nu pot îndura vântul și ploaia”, spunea un micuț de cinci care care fusese scos afară într-o noapte friguroasă pentru a merge la o procesiune. Deși tremura, a refuzat adăpostul unei șure. Acum adăpostul este totul. Nu e permis să fie lăsaţi copiii să sufere din cauza oboselii și a intemperiilor.
Că ar trebui ca cei mici să facă exact ce li se spune, să-și vadă de treburile lor și să se bucure de ceea ce au atunci când nimic nu le stă în cale, rezumă vechea teorie. Acum, plăcerile copiilor sunt cu mult mai importante decât datoriile lor.
Înainte, erau crescuți în supunere. Acum, bătrânii le cedează locul, iar lumea este făcută pentru copii.
Englezii rareori merg încă atât de departe precum acei părinți dintr-o poveste, care au întârziat o oră la o cină deoarece fetița lor de 3 ani dorea ca ei să meargă la culcare deodată cu ea, și nu au putut pleca decât când a adormit. Nu mergem atât de departe, dar într-acolo ne îndreptăm.
Fragment din volumul „Educația acasă” de Charlotte Mason, lucrare apărută în anul 1886.
