Mai doriți progres?

Scriitorul meu progresist favorit, Michael Kinsley, a avansat o nouă salvă de argumente istețe – de genul acela care mă face întotdeauna să-i caut editorialele. Doar că de data aceasta nu cred că raționamentul său duce acolo unde dorește el. A expus neintenționat eroarea fatală a progresismului.

Kinsley și-a adus aminte că în 1989, „The New Republic”, al cărei editor era pe atunci, a avut un material de deschidere intitulat „Argumentul conservator pentru căsătoria homosexuală”, de Andrew Sullivan. Era gândit mai puțin ca o propunere serioasă, cât ca un „experiment mental” pentru a provoca reflecții. „Căsătoria homosexuală în sine părea atât de departe și atât de puțin probabil să aibă loc încât faptul de a fi de acord cu ea nu conta.”

Totuși, de atunci, „căsătoria homosexuală” a deveni o posibillitate serioasă. „Gândiți-vă pentru o clipă cât de uimitor este. La doar 15 ani de la eseul din The New Republic, căsătoria este obiectivul definitoriu al mișcării pentru drepturile homosexualilor… Căsătoria homosexuală se află pe punctul de a se alătura dreptului la avort pe scurta lista a testelor esențiale pe care trebuie să le treacă orice candidat democrat la președinție. Iar astăzi chiar și cel mai homofob demagog de dreapta se simte obligat să rostească – și s-ar putea chiar să creadă – glume proaste despre iubirea lui Dumnezeu pentru homosexuali”, scria Kinsley.

Mai mult, „astăzi, acceptarea aproape universală și minimul respect pentru homosexuali și a homosexualitate ca parte a vieţii americane i-ar fi șocat, dacă nu chiar jignit, pe marii progresiști din urmă cu câteva decenii, precum Hubert Humphrey…”

„Această evoluție nu este doar admirabilă, ci te inspiră… Le-a trebuit afro-americanilor un secol, iar feministelor jumătate de secol pentru a atinge ceea ce homosexualii au reușit într-un deceniu și jumătate.”

De necrezut! Una este să sărbătorești modele liberale familiare ale trecutului și prezentului, pe care le putem analiza separat pe baza meritelor lor. Altceva este să facem metanii în fața modelor progresiste din viitor, chiar înainte de a ști care vor fi ele. Dar, cu toate acestea, tocmai asta ne cere Kinsley. Nu face apel la vreun standard de bine și rău, ci doar la nespecificatele „revoluții ale percepției” și la „transformările perceptuale”.

Și care vor fi acestea? Răspunsul e la îndemâna oricui. Un nume mai puțin prețios pentru ele este „corectitudinea politică”, vântul care bate în direcția care trebuie, dar mereu în direcția unei tot mai mari licențe sexuale, susținută de un tot mai puternic stat secularizat.

Aceste „revoluții ale percepției” vor părea cu mult mai puțin întâmplătoare, misterioase și impredictibile creștinilor decât progresiștilor precum Kinsley, care prezumă că sunt predestinate. Ele vor include, cu siguranță, o toleranță mai mare pentru pedofili. (De ce nu ar trebui și ei să se bucure de aceleași drepturi ca noi toți? Logica de fier.) Iar majoritatea acestor revelații nu vor trece prin parlament, ci ne vor fi aduse de pe muntele Sinai de curțile de judecată.

Kinsley oferă un soi de progresism mistic despre care el crede că transcede politica, când de fapt depinde de tipul de putere arbitrară pe care tribunalelor li s-a permis să-l dețină timp de aproape trei generații. Sunt semne că se va schimba această situație și că progresiștii nu vor fi capabili să se mai bucure prea mult de tipul și gradul de putere obținut prin dictate juridice.

Eroarea fatală a progresismului, după cum o arată raționamentul lui Kinsley, este că nu are norme veșnice, ci doar o succesiune de entuziasme expuse de profeți minori. Fiecare dintre acestea apare ca o nouă idee nemaivăzută pentru progresiști, dar ajunge rapid la efecte extrem distructive și enervante.

Progresismul nu are o viziune finală stabilă a unei ordini sociale. Așteaptă întotdeauna următoarea „revoluție a percepției” pentru a răsturna totul. Ceea ce este progresist astăzi mâine s-ar putea să fie jenant de reacționar. Kinsley s-ar putea să găsească atrăgătoare această idee caleidoscopică a unui progres nesfârșit și nedefinit. Noi, restul, s-ar putea să o găsim doar epuizantă

14 decembrie 2004

Volumul de eseuri „Evul Întunecat. Noua Moralitate” de Joseph Sobran a apărut la Editura Contra Mundum și poate fi comandat de aici.