O altă concepție greșită:
Sunt îngrijorat că, dacă vă urmez sfatul, copilul meu nu mă va mai iubi.
Citiți fișa postului. Sarcina dumneavoastră ca părinte este să vă creșteți copilul pentru a fi cea mai bună persoană posibilă. Răsplata vine din aceea că știți că v-ați făcut treaba bine. Oricât de minunat ar fi să primești o atingere afectuoasă sau un spontan și nesolicitat „îmi place să stau cu tine” din partea propriului copil, astfel de expresii ale afecțiunii nu pot fi obiectivul principal pentru părinte.
Mulți părinți sunt căsătoriți sau au relații de lungă durată care s-au deteriorat. Alți părinți sunt părinți singuri, fără un partener iubitor. Părintele fără partener sau părintele al cărui partener nu este iubitor se poate uita la relația părinte-copil în speranța de a primi căldură și afecțiune. Pot să înțeleg acest lucru. Mama mea a fost o mamă singură care și-a petrecut ultima jumătate a vieții căutând partenerul potrivit. Nu l-a găsit. În cazul pacienților mei adulți, văd greutățile părintelui singur sau ale părinților blocați cu parteneri pe care nu îi mai iubesc sau care nu îi mai iubesc.
Dar încercarea de a-ți convinge propriul copil să îți ofere afecțiunea pe care ar trebui să o primești de la un partener adult dă peste cap relația părinte-copil și îți subminează autoritatea ca părinte. Într-o relație între doi adulți, totul este negociabil. Partenerul tău adult este egalul tău. Nu-i puteți da ordine, iar el sau ea nu vă poate da ordine. Relația cu copilul dvs. este diferită. Trebuie să stabiliți regulile și să le puneți în aplicare, chiar dacă el nu este de acord că legumele trebuie să vină înaintea desertului. Este derutant pentru toată lumea dacă într-o clipă încercați să fiți „părintele cool” afectuos, iar în clipa următoare încercați să fiți părintele corect. Consecința frecventă este că părinții alunecă de la a fi corecți la a fi prea blânzi pentru că nu vor să-și pericliteze afecțiunea pe care speră să o obțină de la copilul lor.
Abigail, o mamă din Tampa, Florida, mi-a împărtășit o poveste care cred că ilustrează prioritățile corecte. Fiica ei în vârstă de 14 ani, Kasey, dorea să meargă la Cancun în vacanța de primăvară cu prietenii ei. Dar părinții nu au fost invitați. Mama ei i-a arătat că locul a devenit o destinație populară pentru studenții americani în vacanța de primăvară.
Și, deși Kasey avea 14 ani, putea părea cu ușurință de 18 – era o tânără bine dezvoltată fizic.
— De unde să știe un tânăr că ești minoră? a întrebat mama.
— Mamă, nu mai fi atât de paranoică, a spus Kasey. Va fi ok. Vom sta cu toții împreună. Vom avea telefoanele mobile la noi.
– Nu cred că e sigur.
-Este super sigur, a replicat Kasey.
-Îmi pare rău. Tu nu mergi, a spus Abigail.
-Mamă! O să-mi distrugi viața! Toți prietenii mei merg! Toată lumea merge!
-Nu te duci, a repetat Abigail.
-Te urăsc! a țipat Kasey. Te urăsc! O să-mi distrugi întreaga viață!
— Ei bine, a răspuns Abigail, ca să fiu sinceră, uneori nici mie nu-mi place de tine. Dar sunt mama ta. Asta înseamnă că treaba mea numărul unu este să te știu în siguranță. Iar eu știu mai multe decât tine despre comportamentul tinerilor beți. Deci, nu te duci.
Și Kasey nu s-a dus.
De-a lungul celor trei decenii ca medic de familie, am avut de-a face profesional cu o mână de cazuri de agresiune sexuală. Într-unul dintre ele, singura mea implicare a fost să stau de vorbă cu mama, după faptă. „Știam că nu trebuia s-o las să se ducă”, mi-a spus această mamă. „Are doar 15 ani. A fost o petrecere a unei frății de la facultate. Știam că nu trebuia să o las să se ducă.”
Mi-a venit să o zgâlțâi pe mamă și să strige DE CE AI LĂSAT-O SĂ MEARGĂ?? Dar bineînțeles că nu am făcut asta. Pentru că știam deja răspunsul. Această mamă vrea să fie cea mai bună prietenă a fiicei ei. Iar un prieten nu poate da comenzi. Un prieten nu poate spune: „Nu, nu te duci la petrecere. Nu ai nevoie”.
Dacă vă faceți treaba ca părinte, uneori va trebui să faceți lucruri care l-ar putea supăra pe copil. Dacă sunteți îngrijorat că nu vă mai iubește, această îngrijorare vă poate împiedica să vă faceți treaba.
Faceți-vă treaba!
Fragment din cartea „Prăbușirea parentingului” de dr. Leonard Sax, apărută la editura Contra Mundum. Cartea poate fi comandată de aici.
1 Comment
Prietenia cu copilul apare atunci cand el va intelege ca toate eforturile tale sunt destinate nu a-i face pe plac, ci a-l forma si sprijini. Va veni evident, dupa momentele in care el crede ca ii subminezi potentialul, dar rezultatele vor aparea. Orice copil are nevoie de sprijin, de limite si de directie, iar astea ar trebui sa nu fie uitate indiferent de ce numim parenting.