Povestea lui Min Jicien

Min Jicien, un alt discipol al lui Confucius, a fost și el un model de respect filial. Mama lui a murit de tânără, iar tatăl, domnul Min[1], s-a recăsătorit. Noua lui nevastă îl trata foarte urât pe Jicien, pentru că nu era fiul ei de sânge. Adeseori, băiatul se culca înfometat și înfrigurat; nu primea nicio atenție pentru că mama lui vitregă avea grijă doar de cei doi băieți ai ei.

Când veni iarna, doamna Min le făcu băieților ei două cojoace căptușite cu bumbac gros și călduros. În schimb, lui Min Jicien îi dădu o haină cu căptușeală de paie. Dacă te uitai, cojoacele păreau toate la fel, dar cel împăiat nu ținea cald deloc. Nu-l apăra pe Jicien nici de vântul aspru, nici de frigul ce-i mușca din oase. Înveșmântat cu cojocelul lui subțire, băiatul tremura într-una de frig.

Într-una dintre zilele iernii aceleia, domnul Min se pregătea să plece la oraș cu treburi și-i porunci lui Jicien să pregătească degrabă calul și căruța. Era un ger de crăpau pietrele, iar crivățul bătea nemilos. Lui Jicien îi era atât de frig, încât tremura din cap până-n picioare. Avea mâinile și picioarele sloi, de abia și le mai putea mișca. Din pricina asta, scăpă hățurile dintre degetele amorțite, caii scăpară și se înfipseră într-un gard, iar domnul Min se repezi la Jicien să-i tragă o chelfăneală.

Dar zmucindu-l pe băiat de cojocel, mâneca se desprinse și scoase la iveală căptușeala de paie. Bărbatul rămase țintuit locului: ce însemna asta? Cum ar fi putut niște paie amărâte să-i apere băiatul de frigul iernii? Bărbatul înțelese atunci cruzimea cu care noua sa nevastă îl trata pe bietul Jicien. Se repezi în casă nebun de furie, strigând din toți rărunchii după nevastă-sa.

Femeia apăru și-i căzu în genunchi, dar domnul Min era de neînduplecat:

—  Să pleci imediat din casa mea, femeie rea, și să nu te mai văd niciodată.

Atunci, Min Jicien îngenunche lângă mama lui vitregă și-l rugă pe domnul Min să-i mai dea o șansă femeii:

—  Când e ea aici, un băiat suferă de frig. Dar dacă ea pleacă, trei băieți vor suferi din lipsa grijii materne. Te rog, tăicuță, las-o să stea.

Auzind aceste cuvinte, remușcările o făcură pe mama vitregă să izbucnească într-un plâns amar. Iar din ziua aceea se schimbă cu totul. Întoarse – cum se spune – o nouă filă în cartea vieții ei. Din ziua aceea, îl trată pe Min Jicien cu aceeași dragoste pe care le-o arăta și copiilor ei de-același sânge.

În cinstea lui Min Jicien, un poet din vechime a scris câteva versuri:

Văduvul Min avea un fecior de ispravă

Care cu dragoste-a plătit a mamei otravă.

Și iată, gerul iernii nu a înghețat

Și inima bună a acestui băiat.

[1] În onomastica chineză, numele de familie vine primul, urmat de prenume. Astfel, Min Jicien e echivalent cu Popescu Ion.