Povestea lui Dong Yong, care s-a dat robiei ca să plătească datoriile tatălui său

Dong Yong a trăit pe timpul Dinastiei Han[1]. După ce mama lui a murit, băiatul s-a străduit ani de zile să-și întrețină tatăl bolnav. Își găsise de lucru ca pălmaș la o fermă și câștiga doar cât să-i cumpere tăicuțului medicamente. Pentru că bătrânul era și invalid, Yong îl lua cu el la muncă. Îl punea într-un căruț, îl împingea ușurel până la fermă, îl așeza la umbra unui copac lângă ogor și se punea pe treabă. Astfel, reușea în același timp să câștige un ban și să-și îngrijească tatăl.

Se scurseră câțiva ani, iar bătrânul Dong muri. Yong, care cheltuise și ultima lecțaie pe medicamente, nu avea cu ce să plătească o înmormântare cum se cuvine. Ca să facă rost de bani pentru coșciug și bocitoare, n-avea altă soluție decât să se vândă pe el însuși ca rob, urmând să se răscumpere în timp, prin munca depusă.

Târgul fiind încheiat, după înmormântare băiatul s-a îndreptat spre casa proaspătului său stăpân. Pe drum, s-a întânit cu o tânără fermecătoare care i-a împărtășit trista ei poveste: părinții ei muriseră recent și ea nu găsea niște rude în casa cărora să trăiască. Fata spuse că și-ar dori ca Yong s-o ia de nevastă și să-i ofere siguranța și sprijinul atât de necesare unei tinere orfane. Cum băiatul nu avea nici un motiv să refuze propunerea, cei doi invocară Cerul și Pământul să le fie martori și se căsătoriră pe loc, atunci și acolo, sub copacul unde se întâlniseră.

Intrară împreună în casa stăpânului lui Dong Yong, un țesător foarte avar. Acesta îi reaminti lui Yong înțelegerea scrisă: pentru a-și redobândi libertatea, avea de țesut trei sute de baloți de pânză. Tânărul nu se temea de muncă, dar socoti că, și dacă-l ajută soția, lucrarea asta tot i-ar lua cam trei ani de trudă grea. Cei doi se apucară de lucru și, spre surprinderea lui Yong, tânăra lui mireasă avu atâta spor, încât reuși să țeasă toți cei trei sute de baloți în mai puțin de o lună! Țesătorul fu încă și mai surprins să vadă că pânza era impecabilă. Nu avu încotro și, respectând înțelegerea, îl eliberă pe tânărul rob.

Cei doi se îndreptau spre casa lui Dong Yong pălăvrăgind veseli, când deodată ajunseră lângă copacul primei lor întâlniri. Atunci, tânăra tăcu, iar chipul începu să-i strălucească ciudat, nepământesc. În ochi îi apăru o lacrimă.

—  Ce se întâmplă? o întrebă Yong. Sunt liber, ar trebui să te bucuri.

Fata începu să plângă în hohote:

—  Nu ți-am spus adevărul. De fapt, eu sunt o Nemuritoare din ceruri. Nobila ta grijă față de răposatul tău tată m-a impresionat atât de mult, încât am coborât în lumea de jos ca să te-ajut în ce aveai de îndeplinit. Dar acum nu mai pot rămâne aici; trebuie să mă întorc de unde-am venit. Rămâi cu bine și ai grijă de tine!

Dong Yong nu s-ar fi despărțit nici în ruptul capului de frumoasa fată, dar cine poate opri un Nemuritor căruia i-a venit sorocul să se întoarcă în lumea lui? Nu-i rămase decât să privească neajutorat cum soțioara lui se înalță ușor către cer și dispare în zbor.

Poetul din vechime i-a închinat lui Dong Yong următoarele versuri:

Pentru al tatălui coșciug s-a dat singur în robie,

Iar fecioara cea din ceruri ce s-a îndurat să vie

A țesut la cot cu dânsul cei trei sute de baloți.

Ăst băiat, Dong Yong, și-n ceruri i-a înduioșat pe toți.

[1] Dinastia Han (206 î. Hr – 220 d.Hr.), în timpul căreia confucianismul a devenit doctrina oficială a Chinei.