Cumpătarea în epoca internetului

În economia de astăzi, în care eficiența și rapiditatea au devenit adevărate obsesii, poți comanda un sandviș și îl poți primi acasă în doar câteva minute.

Mâncarea de tip fast-food, rezumatele generate de inteligența artificială, platformele de streaming și cardurile de credit ne-au obișnuit să obținem totul pe loc. Cultura confortului și a consumului ne-a format, treptat, reflexul de a căuta satisfacții imediate. Același reflex stă, într-o bună măsură, și la baza felului în care folosim internetul. Numai că internetul este, înainte de toate, un spațiu al informației. Iar atunci când vrem să aflăm totul pe loc, ajungem să aplicăm logica satisfacției imediate tocmai acolo unde ea este cel mai puțin potrivită: în căutarea înțelepciunii și a adevărului.

Este o confuzie fundamentală.

Înțelepciunea nu se dobândește din câteva fraze memorabile. Adevărul nu poate fi livrat de pe o zi pe alta. Amândouă se dobândesc în timp, printr-un proces îndelungat de reflecție, prin experiență și studiu, prin răbdarea de a înțelege și de a pune lucrurile cap la cap. Nu există scurtături.

Vorbind despre cumpătare, pe care o considera o formă a înțelepciunii, Aristotel scria în Etica Nicomahică:

Tinerii pot ajunge la măiestrie în geometrie și matematică și pot fi înțelepți în limitele acestor discipline, dar rareori întâlnim tineri cu adevărat cumpătați. Explicația este simplă: cumpătarea privește atât principiile generale, cât și situațiile concrete, iar pe acestea din urmă nu le putem cunoaște decât prin experiență. Or, tânărului îi lipsește tocmai experiența, pentru că dobândirea ei presupune timp.

Așa cum observă Aristotel, înțelepciunea este strâns legată de experiență. Iar experiența nu se dobândește peste noapte. Avem nevoie de timp pentru a trăi anumite întâmplări, pentru a ne gândi la ele și, abia apoi, pentru a desprinde din ele învățăminte.

Astăzi, semănăm tot mai mult cu oamenii descriși de Aristotel: pricepuți, dar numai într-o anumită măsură; descurcăreți, iuți la minte, capabili să prelucreze cantități uriașe de informație într-un timp foarte scurt, familiarizați cu toate subtilitățile lumii digitale, dar, în mod surprinzător, lipsiți de o înțelegere profundă a lucrurilor.

Și, mai ales, lipsiți de răbdare (…)

Pentru ca o informație să capete cu adevărat însemnătate – fie că privește un caz de crimă, o dezbatere politică sau orice alt subiect –, nu este suficient să o aflăm. Trebuie să o lăsăm să se așeze în mintea și în sufletul nostru, să o întoarcem pe toate părțile, să o înțelegem. Adevărul se maturizează în noi asemenea unui vin bun. Nu este o dulceață intelectuală pe care o gustăm în treacăt, pentru plăcerea unei clipe. Este ceva ce trebuie primit cu răbdare, cercetat și prețuit. Adevărul nu este de vânzare și nu se lasă descoperit la comandă, doar pentru că cineva nu mai are răbdare să aștepte.

Din nefericire, întregul nostru univers informațional funcționează după o logică opusă: adevărul a devenit o marfă, disponibilă la cerere, cumpărată și vândută în mare grabă, într-o piață în care fiecare încearcă să ne capteze atenția.

Sloganurile, opiniile pripite și atacurile la persoană circulă neîncetat, într-un vacarm online tot mai greu de suportat, fără prea mult loc pentru gândire și cumpănire. Cele mai multe publicații online tratează informația ca pe o marfă și, pentru a-și ține publicul aproape, trebuie să producă permanent ceva nou, ceva ce oamenii să poată citi, urmări și consuma. Numai că acești consumatori de informație nu mai au răgazul să se oprească asupra unei idei. Nu o cercetează în profunzime, nu încearcă să-i descopere înțelesurile și nici nu-i dau adevărului timpul necesar pentru a le limpezi gândurile. Vor doar următoarea doză de dopamină.

Informația și adevărul nu mai sunt scopuri în sine. În economia digitală de astăzi, ele au devenit simple mijloace pentru obținerea unei satisfacții de moment: o nouă doză de dopamină. Iar mecanismul este același ca în orice dependență: cu timpul, ai nevoie de stimuli tot mai puternici și mai frecvenți pentru a obține aceeași satisfacție. De aici și ritmul tot mai nebunesc al discuțiilor de pe internet, titlurile tot mai scandaloase și imaginile tot mai șocante folosite pentru a atrage privirile.

În cartea How to Read a Book (Cum să citim o carte), Mortimer J. Adler și Charles van Doren atrăgeau atenția asupra faptului că prea multă informație, primită într-un timp prea scurt, ne poate împiedica să înțelegem cu adevărat lucrurile. Cu mult înainte de apariția internetului, cei doi scriau:

Poate că astăzi știm mai multe despre lume decât știam odinioară și, în măsura în care cunoașterea este o condiție a înțelegerii, acesta este un lucru bun. […] Nu trebuie să știm totul despre un lucru pentru a-l înțelege. Uneori, prea multe informații ne împiedică să înțelegem, la fel cum ne împiedică și prea puține. Într-un anumit sens, noi, oamenii moderni, suntem copleșiți de fapte, în detrimentul înțelegerii.

Cei doi încheie cu o observație de-a dreptul tulburătoare: „Se poate pune serios la îndoială dacă apariția mijloacelor moderne de comunicare a contribuit cu adevărat la o mai bună înțelegere a lumii în care trăim.”

Merită să ne oprim puțin și să ne gândim la acest lucru.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să susții o cultură sănătoasă, poți cumpăra și citi o carte.