de Contra Mundum
Pentru cei mai mulți dintre părinți, discuția despre homeschooling se termină aproape exact în momentul în care începe. Dacă acceptă cumva ideea că școala de acasă nu înseamnă recluziune forțată, în pasul următor apare invariabil problema lipsei de timp pentru părintele care va trebui să se ocupe de asta. Și este într-adevăr o problemă. Însă doar dacă te aștepți să ai totul pe lumea aceasta: și carieră, și timp liber și copil educat bine și atașat de familie, etc.
„Da, homeschoolingul poate însemna că unul sau ambii părinți trebue să renunțe la obiective profesionale, la televizor și la vacanțe. Dar alternativa este un copil cu tot felul de probleme emoționale și sociale, medicamente scumpe care nu funcționează și, pe scurt, investiții mult mai mari decât ar fi costat din capul locului școala de acasă”, declara într-un interviu educatoarea Beverly Eakman.
Cel mai puternic argument pentru homeschooling vine tocmai din zona școlii publice. Zilnic ni se servesc în media porții consistente și suculente de violență, vulgaritate și îndobitocire industrială a copiilor, uneori reflectate, încă, cu indignare, alteori cu indiferență sau aprobator.
Mișcarea homeschoolingului a luat avânt atunci când comunitățile Amish și-au dat seama că școala de stat le pervertește copii într-un mod în care îi face pur și simplu de nerecunoscut pentru familiile lor. Pentru ei, singura soluție eficace și la îndemână a fost „secesiunea educațională” iar de atunci problemele lor s-au diminuat și atașamentul tinerilor față de comunitate a crescut. Ideea a fost preluată rapid de mulți alți părinți (în special creștini, dar nu numai), speriați pe bună dreptate de perspectiva unor catastrofe morale și intelectuale.
Astăzi, problema se pune destul de tranșant și nu ar mai trebui să existe dubii: de câte motive este nevoie pentru a părăsi școala publică? O mămică îmi spunea că deja la clasa I a venit o educatoare sexuală pentru a instrui copiii. Nu am întâlnit părinte care să nu se plângă de obscenitățile auzite de copiii lor încă din clasele primare sau chiar de la grădiniță. Telefoanele cu pornografia inevitabil atașată sunt puse cu forța în ochii copiilor de către alți copii, căci așa se face reeeducarea. Gadgeturile oficiale din clase sunt și ele deturnate în absența profesorilor tot spre delicii sexuale sau snuff. Violența copiilor, alimentată de orele nesfârșite petrecute în fața calculatorului și a televizorului, este comună. O profesoară de liceu mărturisea cum este amenințată constant de elevi. Un duhovnic renumit din București spunea că niciodată nu a auzit ce aude acum la copiii cu vârste foarte fragede. Lista exemplelor se poate extinde mult și bine, dar singura întrebare relevantă rămâne aceasta: de câte motive este nevoie pentru a părăsi școala publică?