Cum arăta un caiet de teme de la 1890

de Annie Holmquist

Nu se întâmplă prea des să putem arunca o privire pe un caiet de teme de la începutul secolului trecut. Dar din când în când, cineva descoperă un asemenea obiect care ne arată cât de serioasă era educațiape vremuri.

Un astfel de episod a avut loc în Australia, când Marcia Maybury a dat peste un caiet de lecții compilat în anul 1890 de bunica sa vitregă. La acea vreme, bunica vitregă a lui Maybury, Vera King, era o școlăriță de 11 ani care se ocupa cu subiectele specifice celor de 11 ani: pronunție, matematică, geografie șamd.

Potrivit lui Maybury, unul din cele mai izbitoare lucruri în privința caietului este scrisul de mână imaculat pe care îl avea Vera. Dar și mai interesant este nivelul intelectual:

„Un scris de mână cursiv și impecabil se așterne pe pagini, acoperind subiecte ce merg de la râurile din Australia la animale și condițiile climatice care afectează viile. Este doar un mic caiet obișnuit de exerciții, dar ce conține este incredibil. Vă provoc să-l puneți pe un școlar de 11 ani să facă exercițiile de matematică de acolo, ortografia, orice de acolo”, a afirmat doamna Maybury. „Era pur și simplu frumos. Scria despre vii, despre prețul lucrurilor. Bunica mea era o fată de 11 ani foarte isteață.”

Dar în timp ce Maybury o numește pe bunica sa „foarte isteață”, stau și mă întreb dacă nu era mai degrabă un copil normal al acelor vremuri care făcea teme absolut normale pentru acele vremuri. Într-adevăr, dacă se uită cineva pe curriculumul manualelor din trecut, nu poate să nu fie impresionat de nivelul de dificultate cerut ( în exerciții) din partea studenților.

Luați de exemplu, un manual de aritmetică din 1916 realizat pentru școlile publice din Michigan. Copiii, apropiați ca vârstă de Vera King, trebuiau să facă în principal trei lucruri:

1. Să țină minte. Deși manualele de acum un secol îi instruiau pe profesori să-i pună pe elevi să analizeze anumite formule matematice, ele specificau, de asemenea, că era de așteptat ca formulele să fie învățate, probabil pentru reamintire în utilizarea lor viitoare.
2. Exerciții. Elevii trebuiau să repete exercițiile și problemele matematice de nenumărate ori pentru a se obișnui cu ele. În plus, profesorilor li se cere să le dea „foarte mult de lucru în aritmetica mentală.”
3. A exersa abilități matematice de zi cu zi. Pe lângă fracții și procente, elevii primeau lecții despre ipoteci, taxe, dobânzi și conturi bancare.

Pare că astăzi am lăsat deoparte multe dintre aceste metode. În schimb, am introdus sentimente și dreptate socială în matematică, le dăm voie elevilor să folosească calculatoarele, neglijăm memorarea, și ignorăm dexteritățile matematice, practice, cotidiene, presupunând că elevii le vor dobândi cândva în viitor.

Dacă am inversa aceste politici, poate că nu am mai fi atât de șocați de „istețimea” copiilor de acum un secol? Nu ar putea oare și copiii noștri să ajungă la un nivel similar de seriozitate intelectuală pur și simplu prin introducerea aceste metode educative uitate?