Ce s-a întâmplat cu „domnule” și „doamnă”

de Jennifer Graham

Mereu încântătoarea Rachel Maddow a primit aplauze în urmă cu o săptămână când un congresman din New Jersey a numit-o în direct „domnule”. „Nu e nicio problemă, răspund la ambele apelative”, a spus ea râzând, după ce politicianul s-a corectat repede cu „doamnă”.

Schimbul de replici este remarcabil din două motive. În primul rând, pentru că poate avea loc într-o societate în care formulele de politețe sunt pe cale de dispariție, și apoi, pentru că Maddow nu s-a dezlănțuit ca să țină lecții dinozaurilor culturali care se simt inconfortabil cu avansul unei societăți fără gen. Da, am ajuns în această fază în care cineva care răspunde atât la „domnul” cât și la „doamna” reprezintă astăzi o victorie pentru conservatori.

Motivul este că titlurile au dispărut de peste tot cu excepția armatei, a parlamentelor și a Sudului. În New England, unde copiii mei născuți în Sud urmează școli publice de prestigiu, fata mea de 14 ani este întrebată de colegii ei „de ce vorbește așa?” când îmi spune mie sau unei profesoare „Da, doamnă”. Ei se comportă de parca fata mea ar vorbi klingoniană. De fapt, cred că mai degrabă ar înțelege klingoniana.

Mediul ostil s-a infiltrat în așa fel în conștiința ei încât fetei mele nu îi mai place să spună „Da, doamnă” când răspunde la întrebările puse de doctor. „Nu vreau să creadă că sunt o ciudată”, mi-a spus ea, după ce i-am reproșat absența formulei de politețe.

De când a devenit ciudat să fi politicos?

Din nefericire, după cum ne-a învățat Harper Lee, în unele cercuri este ciudat să fi politicos de mai bine de jumătate de secol. În scena procesului, din cartea clasică a lui Lee, „Să ucizi o pasăre cântătoare”, Mayella Ewell refuză să răspundă la întrebările lui Atticus Finch „câtă vreme o ia peste picior.”

La care el răspunde ironic: „Doamnă?”, repetând fără să-și dea seama jignirea de-ai vorbi politicos.

Desigur, Mayella Ewell nu este singura persoană care se supără pentru că este numită „doamnă”. Senatoarea Barbara Boxer l-a dojenit sever pe generalul de armată Michael Walsh deoarece i s-a adresat cu „doamnă” în loc de „senator”.

Cei care urăsc apelativul „doamnă” au dreptate să obiecteze când formula este folosită jignitor. Dar a o scoate complet în afara limbajului înseamnă a le lua copiilor un instrument lingvistic prin care își pot arăta respectul. Iar dacă nu pot vedea cum se manifestă respectul, este puțin probabil că îl vor avea vreodată.

Femeile care au obiecții față de acest termen, spunând că „doamnă” le face să se simtă bătrâne (și știm cu toții că a deveni bătrân este păcatul suprem în societatea americană), sunt responsabile parțial de dispariția acestui semn de politețe minoră. Și sunt în întregime responsabile pentru ceea ce a apărut în locul său: „domnișoară”, care este în întregime condescendent pentru femeile de o anumită vârstă și incorect factual pentru cele care sunt măritate. Ar putea fi considerat degradant dacă nu ar fi atât de prostesc.

„Oxford English Dictionary” definește „doamnă” ca o formulă de respect sau politețe când te adresezi unei femei și precizează că originile cuvântului sunt în secolul XVII, când era o formulă de adresare pentru prințese și regine. Cum s-a ajuns ca femeile americane să vadă în asta o insultă este greu de spus, dar Scout Finch ne oferă o sugestie de răspuns când se întreabă de ce Mayella Ewell s-a simțit jignită. „Mă întreb dacă vreodată cineva i s-a adresat cu „doamnă” sau „domnișoară Mayella”. Probabil că nu, din moment ce s-a simțit jignită de politețea obișnuită”

Din păcate, vine ziua în care nimeni nu va mai face greșeală de a numi un prezentator tv nici „domnule”, nici „doamnă”, deoarece generația care vine consideră că un „nu” și „da” răspicat este tot ce se cere, indiferent de titlul, nivelul de educația sau vârsta persoanei cu care stau de vorbă.

Articol tradus din engleză de la https://acculturated.com/bring-back-maam-sir/