Povestea de „succes” a controlului armelor în Australia

În cazul în care nu ați aflat, legea australiană pentru controlul armelor este un mare succes.
Am prins asta din mulțimea de meme care mi-au apărut în feedul de Facebook, dintr-o conversație cu vecinul meu, și dintr-o grămadă de articole din presă.

Această poveste de la NBC a fost publicată exact când m-am apucat să scriu acest articol. Îl are în centru pe un profesor de la John Hopkins care subliniază că rata de omucideri din SUA este de 23 de ori mai mare decât cea din Australia.
Apoi este acest articol din Slate, „De câte incidente armate mai este nevoie pentru ca America să reglementeze armele?”, pe care mi l-a trimis un prieten.

Acest articol, scris de Will Oremus, ne spune următoarele:

„Crimele violente și morțile survenite ca urmare a armelor de foc nu s-au terminat, desigur, în Australia. După cum a punctat în august, blogul Wonkblog găzduit de Washington Post, omuciderile cauzate de arme de foc au scăzut cu 59% între 1995 și 2006, fără niciun fel de creștere corespondentă în omuciderile produse fără arme de foc. Scăderea în sinuciderile cu arme a fost și mai drastică: 65%. Studiile au relevat o corelație strânsă între acest declin puternic și recumpăratul armelor. Jafurile cu arme de foc s-au rărit, de asemenea. Între timp, violările de locuințe nu au crescut, în contrast cu ideea după care armele de foc sunt necesare pentru a preveni aceste crime. Dar iată care este cea mai surprinzătoare statistică. În deceniul premergător masacrului de la Port Arthur, au fost 11 atacuri armate în SUA. În Australia nu a existat nici măcar unul.”

Destul de impresionant, nu? Dar înainte să vă entuziasmați cu privire la perspectivele introducerii în America a unei legi a armelor de foc similară cu cea australiană, merită să aruncăm un ochi pe câteva fapte trecute cu vederea de aceste articole.

În primul rând, rata omuciderilor cu arme de foc era mică încă dinainte de a fi aprobată această lege. În anul 1993, 64 de oameni au murit împușcați în toată țara, ceea ce înseamnă 0.00036% (mai puțin de o persoană) la 100.000 de oameni. (Spre comparația, în 1993 în SUA aceeași rată a fost de 8% la 100.000 de oameni, conform FBI)

De ce are importanță? Ei bine, numerele mici pot avea drept rezultat fluctuații mari. Un exemplu simplu: între 2005 și 2006 rata omuciderilor din Australia a crescut de mai bine de două ori. Sau, dacă este cineva înclincat poate alege un an extraordinart ca referință cum a fost 1996, când un atac armat a fost responsabil pentru mai bine de o treime din toate omuciderile care au avut loc. (Cum se întâmplă, de obicei, o scurtă trecere în revistă a articolelor relevă că presa aproape întotdeauna folosește anul 1996 ca referință.)

În al doilea rând, să aruncăm o nouă privire asupra acelor date din 1993. Informațiile arată că rata omuciderilor din Australia era de 25 de ori mai mică față de SUA înainte ca Australia să treacă la o legislație de interzicere a armelor de foc.

Cum se poate acest lucru dacă rata omuciderilor cu arme de foc a scăzut atât de abrupt în Australia? Ei bine, acele statistici ale FBI arată că rata omuciderilor cu arme de foc din SUA a scăzut de la începutul anilor ‘90 și până astăzi. (Merită menționat că această scădere continuă și după ce Interdicția Federală pentru Arme de Asalt a expirat în 2004.) Aceasta înseamnă că Australia și SUA au experimentat aceeași rată a scăderii în privința omuciderilor, chiar dacă o țară a aprobat o legislație în privința controlului armelor, iar alta nu.

În fine, legea australiană a interzis puștile semiautomate. Puștile din SUA (semi-auto și manuale) sunt responsabile pentru 3% dintre crimele care au loc în SUA: Așadar, ideea că o legislație similară celei din Australia ar reduce semnificativ omuciderile din America nu are credibilitate.

Acestea sunt fapte importante, dacă avem în vedere că și acum legislatorii doresc să introducă o legislație mult mai restrictivă a armelor.

Date fiind toate reportajele și știrile despre controlul armelor auzite în ultimele zile, nu ne rămâne decât să ne întrebăm: de ce nu auzim despre aceste cifre?

Nu sunt ele relevante pentru dezbatere? Sau mai degrabă nu sunt comode?