Despre crime și milă

Știrile despre unii criminali apărute în presă mă umplu de o bucurie taincă și de admirație: hoțul isteț care fură o mare corporație, escrocul înzestrat care își promovează falsul drept un tablou de Picasso. Aproape că pot scuza o ilegalitate care presupune talent sau istețime, câtă vreme nimeni nu este serios rănit. O parte din mine șoptește invidios: „De ce nu m-am gândit eu la asta?”

Dar când și când o ticălășie mă mișcă în direcția unei idignări criminale. Astăzi mi-am amintit de ceva de care aproape că uitasem. În urmă cu o generație un bărbat aflat într-o dispută de custodie veninoasă cu soția sa înstrăinată a încercat să o rănească încercând să-l omoare pe fiul lor tănăr prin incendiere. Băiatul a supraviețuit, dar mutilat teribil.

Acesta este genul de act diabolic pe care nu-l poți pune pe seama unei copilării grele sau a condițiilor socioeconomice. Iadul nu este suficient pentru un om care face așa ceva. Nici nu pot încerca să-mi imaginez o ființă normală care să facă asta. Așa ceva nu trece nici măcar prin mintea unui sălbatic, a unui canibal sau a cuiva care avortează.

Trebuie că acum băiatul să fie de vârstă mijlocie. Mă întreb dacă l-a iertat pe tatăl său.

Războiul modern produce răni la fel de îngrozitoare copiilor, dar sunt neintenționate iar cei care le produc pot spune: „apărăm libertatea” (ca la Hiroshima și Dresda?) În urmă cu câțiva ani o rachetă americană a lovit o casă în Bagdad, omorând șase copii și amândoi părinții.  Singurul supraviețuitor a fost unul dintre frați, rămas fără mâini și cu antebrațele arse. Și bineînțeles,  guvernul SUA are suficiente muniții să ucidă și să mutileze un miliard de copii. Se numește apărare.

Dar războaiele nu sunt chiar în fiecare zi.

Divorțurile sunt. Certurile între soți sunt. Iisus a spus că o crimă poate fi implicită în cuvintele mânioase, la fel cum un adulter poate fi implicit într-o simplă privire. Copiii pot fi răniți profund și pe termen lung de mânia unui părinte, fie că este țintită asupra lor sau asupra partenerului.

Mi-a luat remarcabil de mult timp – în fapt, mulți ani – să-mi dau seama cât de rău i-am rănit pe apropiații mei cu tot felul de cuvinte dure. Miracolul a fost că atât de mulți dintre ei m-au iertat, Dumnezeu să-i binecuvânteze.  Acum încerc să le dau cât mai puține motive pentru a mă ierta.

La urma urmei, nu putem greși când avem tehnic dreptate. Și ceea ce noi percepem ca  mică înțepătură, pentru ținta noastră poate să fie o săgeată otrăvită sau chiar un harpon.  Trebuie să-mi reamintesc constant cuvintele înțelepte ale bătrânului Gonzalo din Furtuna:

GONZALO (lui Sebastian) E aspru adevărul ce-l rosteşti, Şi nu-i la vreme spus: cam zgândări rana / În loc s-o oblojeşti.

Poate că nu sunt atât de diferit, pe cât mi-ar plăcea, de acel tată nemilos. Domnul nostru milostiv va ierta pe oricine care cere într-adevăr iertare și care este dispus să-i ierte pe ceilalți.  Când mă gândesc la răul făcut, îmi dau seama că trebuie să profit de acest târg cât mai pot. Sunt uimit de câte m-a iertat, dat fiind cât știe despre mine. Dar cu siguranță nu vreau să las impresia că este ceva strălucitor în păcatele mele. E posibil să fie la fel de numeroase ca firele de nisip din Sahara, dar cele mai multe sunt jenant de meschine. Fapte copilărești pe care ești rușinat să i le spui preotului.

Odată în timpul adolescenței, m-am spovedit unui bătrân și posac preot scoțian, care a reacționat cu stupefacție la secretele pe care i le-am spus. Privind înapoi, sunt convins că a auzit lucruri asemănătoare de la băieții de vârsta mea.  Dar din reacția sa ai fi crezut că tocmai a aflat cine este făptașul unei crime îngrozitoare despre care citise în ziarul de dimineață.

Exagerat sau nu, răspunsul său mi-a amintit de repulsia esențială în fața păcatului, ceea ce sunt convins că a fost și intenția sa. Dar la momentul acela m-a durut. Nu mi-am dat seama cât de miloasă era duritatea sa. Era un sfânt care încerca să mă transforme și pe mine într-unul. Dacă voi ajune în rai, va fi parțial datorită lui.

Traducere din engleză de la http://fgfbooks.com/Sobran-Joe/2017/Sobran170503.html