Ortodoxie și academie

Recent, Sf. Vladimir a găzduit o conferință despre Ortodoxie și universități. Nu am avut posibilitatea să particip, dar le sunt recunoscător prietenilor de la Ancient Faith Radio care au înregistrat discuțiile. Nu le-am ascultat pe toate. Dar am fost impresionat și intrigat de remarcile din deschidere ale Părintelui John Behr. A făcut câteva observații tăioase și a ridicat câteva probleme importante. Dacă nu l-ați ascultat încă, ar trebui.

Deși nu îmi propun în niciun fel să răspund direct prelegerii Părintelui John, acest podcast este într-un fel o încercare  de a da seama, chiar dacă doar parțial și superficial, de unele întrebări ivite. Aș vrea în special să discut următoarea problem: ar trebui să încercăm să creăm colegii ortodoxe? Și dacă da, ce fel de colegii ar trebui să fie?

Acum, cred că primul lucru pe care trebuie să îl stabilim de la început este că sistemul educațional american (eu prefer să îl numesc un arhipelag. Cei care au urechi de auzit, să o facă) este un dezastru total, de sus până jos. Voi merge mai departe. Educația înaltă este astăzi în mare parte o escrocherie. Majoritatea oamenilor nu au nevoie cu adevărat să meargă la facultate, iar un procent semnificativ din cei care merg nu ar trebui să fie acolo de fel.

Așadar dacă înțelegem prin crearea unei facultăți ortodoxe o versiune a ceea ce există deja însă cu adaosul a trei cruci, atunci ar fi mai bine să nici nu încercăm. Cu siguranță va eșua. Și chiar dacă va supraviețui cumva, o va face doar în pofida Ortodoxiei, a ethosului și a praxisului.

Așadar, să o luăm cu începutul. Care este scopul educației? Eu susțin că educația este subsumată imperativului mai amplu de a transmite cultura de la o generație la alta. Acum sigur că nu dezavuez nevoie de a învăța abilități și alte lucruri de același fel. Dar scopul general al educației este de a transmite o cultură intactă și funcțională.

Dacă acceptăm acest lucru, atunci devine clar că instrucția formală reprezintă unul din cele mai puțin importante elemente ale educației.  Cine dintre noi a învățat limba nativă în școală? Sigur am învățat unele din regulile formale ale gramaticii în școală și cred că gramatica este un subiect foarte important. Dar toți cei care am ajuns în școală deja știam să vorbim limba noastră nativă și ne descurcam binișor în comunitatea noastră lingvistică. Așadar, mijloacele elementare pentru a învăța elementele unei culturi sunt pur și simplu de a fi integrat în acea cultură, de a o trăi. Primordial învățăm uitându-ne la alții și făcând. Acum, bineînțeles că există unele lucruri care necesită mai multă instrucție formală. Și cele mai multe societăți vestice, cel puțin, au dezvoltat diverse scheme pentru o astfel de instrucție. Nu încerc să sugerez în niciun fel că educația formală și în special educația înaltă sunt inutile și lipsite de importanță.

Cu toate astea, trebuie să așezăm lucrurile în contextul lor potrivit. În special, trebuie să ne eliberăm de ideea că o astfel de educație este pentru toți, când în mod evident nu este așa. Din punct de vedere istoric, impulsul pentru educația obligatorie a venit din două surse. Pe de o parte, educația publică a fost promovată de reformatorii sociali, în special cei din New England, care au văzut în asta un instrument de a transforma toată țara după chipul și asemănarea New England-ului.
În sensul acesta, școlile publice erau preocupate într-adevăr de cultură. Dar în acest caz, era o cultură specifică: aceea din New England. Iar intenția nu era de a transmite acea cultură cât de a o impune unei populații altfel nu prea dornice. După Războiul de Secesiune, educația publică a fost gândită drept instrumentul principal prin care sudiștii rebeli vor fi învățați să devină buni americani. Adică copii fidele ale celor din New England.

Așa-zișii conservatori de azi nu încetează să vocifereze împotriva faptului că școlile publice au devenit locul de joacă al activiștilor sociali, care promovează diverse teme ale agendei stângiste prin curriculum școlar. Dar toate aceste văicăreli ignoră complet faptul că ingineria socială reprezintă tocmai motivul pentru care educația publică a fost creată de la bun început. „Colegul de cameră al lui tata” și „Heather are două mămici” nu sunt în realitate diferite de unele din miturile și poveștile cu care am fost învățați în școli, cum ar fi povestea pelerinilor care au sărbătorit prima Zi a Recunoștinței în lumea nouă. False.

Prima zi a Rugăciunii și Recunoștinței a fost sărbătorită în mai vechea așezare din Jamestown, Virginia. Dar asta a fost șters aproape total din conștiința noastră națională, în special din cauza a ceea ce am învățat la școală, în favoarea mitului că America a fost fondată de nonconformiști pioși, religioși care au venit în New England ca să se bucure de libertate.
Din nou, adevărul este oarecum diferit. Atât compania Virginia cât și Plymouth Bay erau tocmai asta: companii. Erau corporații pentru profit, finanțate de acționari bogați din Anglia care așteptau un profit frumos de pe urma investițiilor lor. Cu alte cuvinte, am fost de la început un proiect comercial, și oricât am încerca să îndulcim cu pioșenii acest adevăr, nu vom reuși.

Și astfel ajungem la a doua fundație a sistemului de educație public din America: corporațiile. Mare parte din finanțarea educației publice din această țară a venit inițial de la corporații, fie direct fie prin organizații filantropice fondate de capitaliști feroce („robber barons”). Oamenii aceștia doreau o forță de muncă instruită și educată, iar educația publică era văzută drept o modalitate pentru a realiza acest lucru.

Trebuie să ne amintim că industrializarea și comercializarea au schimbat radical natura muncii și pe cale de consecință natura educației (…) Industriașii au susținut educația publică ca un mijloc de a se aproviziona  cu o mână de lucru gata instruită. Chiar și astăzi, nu veți auzi vreun politician care să vorbească despre educația publică fără să se plângă de faptul că școlile nu fac suficient pentru a pregăti studenții pentru economia modernă. Orice ar însemna asta. Astfel, educația publică primară și prin extensie ceea ce se livrează către o mare parte din educația privată și către întreaga educație înaltă, atât publică cât și privată, există pentru două motive principale.

În primul rând să inculce o viziune socială a ceea ce înseamnă să fii american. Să fii american înseamnă să fii parte dintr-o națiune care nu s-a fondat pe bazele unei preexistente culturi anglo-celtice ci pe idealurile abstracte ale libertății și egalității, care trebuie răspândite dacă este nevoie prin forța armelor pentru toți cei de aici, inclusiv imigranți ilegali și cupluri de același sex, ca și în restul lumii.

Al doilea scop este de a antrena următoarea generație pentru a intra în câmpul muncii, să devină parte din economia națională și să devină din ce în ce mai mult parte din economia globală. Atât de răspândit este acest ideal încât până și universitățile sunt astăzi doar puțin mai mult decât niște filiale ale corporațiilor. Dacă mai are cineva în minte vechea imagine a turnului de fildeș, a cercetării pure și dezinteresate din academie, trebuie să se dezbare de ea.

Aproape toată cercetarea din universitățile americane este controlată de corporații, fie direct prin parteneriate și granturi fie indirect prin vasalul lor, guvernul federal. Nu o să aștept acum în inbox o avalanșă de scrisori mânioase din partea profesorilor de școală publică. Le-am primit înainte.

Nu spun că toți profesorii de școală publică sau administratorii sunt ciracii lui Satan. Sunt convins că sunt unii foarte buni cum este o mamă sau un văr pe care îi știți. Sunt sigur că mai sunt prin districte rurale școli unde se mai spune rugăciunea și unde încă nu s-au primit memorandumuri despre cum trebuie predată incluziunea și multiculturalismul.

Dar nimic din asta nu schimbă motivele pentru care educația publică a fost făcută obligatorie de la bun început sau cum operează astăzi în linii mari. Nici nu schimbă faptul că aceste scopuri sunt în bună măsură incompatibile cu un tip de viață ortodox. În calitate de creștini ortodocși, grija noastră principală nu ar trebui să fie cum putem obține un job sau să facem carieră ci cum să ne îndeplinim vocația noastră, chemarea noastră ca părinți, vecini, cetățeni și cel mai important ca fii ai lui Dumnezeu.

Nu ar trebui să ne preocupăm de economia globală, care oricum se duce spre prăpastie, ci despre economia gospodăriei noastre. Adică, felurile prin care putem câștiga și mânca pâinea noastră zilnică sunt integrate în totalitatea relațiilor noastre domestice și în relația noastră cu Dumnezeu. Sunt absolut convins că a obține un B.A. sau un B.S, cu atât mai puțin un M.B.A., va face prea puțin pentru a îmbunătăți această integrare.

Dacă este să avem cu adevărat un colegiu ortodox în America de Nord și nu doar un colegiu secular cu o fațadă ortodoxă, va trebui să fie amplasat la o fermă departe, cel puțin la distanță de o oră de mers cu mașina față de orice oraș indiferent de mărime. Ar trebui să fie segregat pe sexe și ar trebui să fie o școală de absolvire pentru doamne și domni la fel ca un colegiu convențional.

Studenților li se va cere să stăpânească greaca clasică și  ar trebui să citească, în măsura posibilităților, textele fundamentale care au definit dezvoltarea culturii apusene. Studenților li se va cere, de asemenea, să lucreze la fermă și să învețe bazele agriculturii și economiei locale prin participare directă. Inutil de precizat, anul va fi organizat conform perioadelor naturale din calendarul liturgic.

În fine, acest colegiu nu va avea absolut nimic de-a face cu statul federal sau local iar asta înseamnă o abținere de la orice fel de program de împrumut sau subvenții. Sunt perfect conștient, totuși, că pe lângă faptul că un astfel de program ar fi foarte scump la început, un astfel de colegiu pur și simplu nu îi va atrage pe majoritatea părinților și copiilor ortodocși.  Aceasta nu este o problemă cu adevărat din moment ce educația înaltă se presupune că este pentru cei câțiva, nu pentru mase.

Dar înseamnă totuși că pentru majoritatea părinților și studenților ortodocși, va fi un program mult mai eficient de a utiliza resursele noastre financiare limitate pentru a întări programele existente cum este OCF. În locurile unde există o concentrație ortodoxă mai mare, bisericile pot cumpăra împreună o clădire de apartamente sau mai multe case alăturate pentru a crea un centru rezidențial pentru studenții ortodocși.

În orașele mai mari, un astfel de centru ar putea găzdui studenții de la colegii diferite. Dacă există membrii ortodocși în aceste universități, pot fi găsite soluții pentru ca aceștia să țină cursuri acolo astfel ca studenții să obțină credite. Și desigur, un centru rezidențial ar putea oferi posibilitatea unei vieți liturgice depline pentru studenți.

Centrele rezidențiale OFC nu ar face nimic care să schimbe natura educației înalte din America. Dar cel puțin ar oferi o alternativă la experiența curentă a colegiilor, care, în măsura în care îmi dau seama, constă în principal în beții și încercări de a te culca cu orice mișcă intercalate ocazional de excursii în sala de clasa unde marxiștii culturali controlează totul. Dacă sună sumbru, este pentru că sunt sumbru.

Dar sunt lucruri pe care le putem face pentru a-i ajuta pe studenții noștri, chiar dacă nu suntem dispuși să ne retragem complet din această societate coruptă și condamnată. După cum este zicala, e mai bine să aprindem o lumânare, oricât de mică, decât să blestemăm pur și simplu întunericul. Bineînțeles, dacă aveți de cheltuit vreo 20 de milioane de dolari și vreți să discutați cu mine despre cum putem pune bazele unui colegiu ortodox adevărat, vă stau la dispoziție.  Aș vrea să închei cu un fragment din Psalmul 77:

„Luați aminte, poporul meu, la legea mea, plecați urechile voastre spre graiurile gurii mele.

Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început,

Câte am auzit și am cunoscut şi câte părinții noștri ne-au învățat.

Nu s-au ascuns de la fiii lor, din neam în neam,

Vestind laudele Domnului şi puterile Lui şi minunile pe care le-a făcut.

Şi a ridicat mărturie în Iacov şi lege a pus în Israel.

Câte a poruncit părinților noștri ca să le arate pe ele fiilor lor, ca să le cunoască neamul ce va să vină,

Fiii ce se vor naște și se vor ridica, și le vor vesti fiilor lor,

Ca să-şi pună în Dumnezeu nădejdea lor şi să nu uite binefacerile lui Dumnezeu și poruncile Lui să le țină,

Ca să nu fie ca părinții lor neam îndărătnic şi răzvrătit,

Neam care nu și-a îndreptat inima sa și nu și-a încredințat lui Dumnezeu duhul său”

Astfel este înțeleasă educația de către creștinii ortodocși.

Și acum fie ca Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, prin mijlocirea rugăciunilor Sf. Inochentie din Alaska și a fericitului stareț Sofronie Saharov să ne miluiască pe noi toți și să ne primească în Împărăția Sa veșnică.

Traducere după transcriptul unei emisiuni realizate de Clark Carlton, accesibil aici.