Scruton: „Pornografia ar trebui eliminată din spațiul public” (1)

Sir Roger Scruton a acordat în anul 2009 un interviu revistei The Clarion Review din care prezentăm astăzi cititorilor noștri prima parte, urmând ca mâine să publicăm și partea finală a interviului.

Domnule profesor Scruton, pe lângă faptul că scrieți și predați, aveți, împreună cu soția, o firmă de consultanță în agricultură, și o fermă. Este profitabilă ferma sau este mai mult un hobby?

Puține ferme sunt profitabile, a noastră există mai mult pentru a ne defini identitatea de companie de consultanță în agricultură și ideile în care credem. Vecinii noștri transformă iarba în lapte și ies în pierdere; noi transformăm iarba în idei și facem profit. Avem caii noștri, pe care îi îngrijim, și-i lăsăm pe vecini să ne folosească pășunile pentru vitele lor; și vitele, dacă stai să se gândești, pot fi, cu ușurință, transformate în idei. Avem, de asemenea, găini și, uneori, porci, pe care-i transformăm în cârnați, după ce sunt, pentru o scurtă perioadă, idei.

Roger Scruton, Wiltshire, England, November 2011

Cum vă faceți timp să scrieți, să predați, să fiți fermier, să dați consultanță, să vânați, să trăiți? Aveți o auto-disciplină strictă sau vreo rutină zilnică?

Am fost  hărăzit cu energie și disciplină încă de când eram mic. Și da, am un ritual foarte strict: vin alb Burgundy la 7.30 seara și roșu de Burgundy la cină.

Ați crescut în „infantilismul anilor ’60”, după cum scrieți în autobiografia „Gentle Regrets” (Continuum, 2006) cu un tată care era profesor socialist. Cum ați ajuns să fiți conservator?

Nu sunt foarte sigur că am ajuns într-adevăr, conservator, deși descriu lucrurile așa. Mai degrabă, am descoperit că sunt conservator, iar asta s-a datorat unei auto-suficiențe care atinsese punctul critic în 1968. Ulterior, mi-am dat seama că, indiferent de lucrurile pe care le susțineam, eram împotriva Mișcării și a Revoluției. Așa că mi-am propus să descopăr un alt mod de a privi lucrurile – unul care să aibă la bază recunoașterea lucrurilor bune date de trecutul nostru european și care să fie scuturat de rebeliune arțăgoasă.

Ce pași ați urmat pentru a descoperi și a recupera acest nou mod de a privi lucrurile și ce ați făcut pentru a lansa această mișcare conservatoare?

Am vorbit puțin despre asta în Gentle Regrets. Am încercat să descopăr oameni – din mediul academic, din presă, oameni interesați de starea culturii naționale, cu care să dezbat acest subiect. Am contribuit la fondarea Salisbury Group, numită astfel după marele prim-ministru, necunoscut astăzi (lucru care îi explică măreția). Am reușit să găsesc suficienți intelectuali faliți și ex-politicieni bătrânei pentru a face totul să pară credibil și, în 1982, am fost numit editor fondator al Salisbury Review. A fost prima publicație care a avertizat asupra pericolului din ce în ce mai mare pe care îl aduce islamizarea în orașele noastre. Revista a fost imediat interzisă în bibliotecile universitare, iar autorii au făcut obiectul unor campanii de denigrare: câțiva și-au pierdut slujbele pentru că scriu la revistă. Între timp, am înființat (împreună cu câțiva prieteni), în 1974, Conservatrive Philosophy Group – cu scopul de a inocula idei în Partidul Conservator. Partidul a găsit toată treaba atât de absurdă încât, atunci când m-am gândit să candidez, simpla menționare a acestui lucru mi-a omorât în fașă cariera politică. Totuși, ca urmare a acestor eforturi, am primit oferta de a scrie pentru The Times și articolele mele au atras atenția destul de mult. Cu The Meaning of Conservatism mi-am propus să fac conservatorismul respectabil. Și cred că a ajuns respectabil. Eu, în schimb, nu.

Ați spus despre conservatorism că înseamnă „să iubești lumea pentru ceea ce este”. Puteți să explicați mai mult?

Coservatorismul înseamnă, așa cum ați spus, să iubești lumea așa cum e ea – nu pe toată, ci partea aceea pe care am primit-o de la înaintași. Înseamnă să admiți că e mai ușor să distrugi decât să creezi. Implică o atitudine deschisă față de comunitate în loc să îți dorești să o supui unui scop atotcuprinzător. Și așa mai departe.

 Prin ce se distinge conservatorismul față de liberalismul clasic?

Problema liberalismului clasic este că nu încetează să analizeze implicațiile sintagmei „să nu te amesteci în viața celorlați”. Oare atunci când îmi compromit abilitatea de a avea relații personale prin consum de droguri, promiscuitate și dependență de pornografie înseamnă că le respect celorlați libertatea? Le respect libertatea atunci când mă îndop cu muzică pop? N-am nimic împotriva individualismului atât timp cât admitem că individul este opera unei comunități și a constrângerilor morale care domină comunitatea. Individul nu este fundația unei societăți, ci este cel mai important subprodus al său.

Scrieți despre nevoia de a conserva o mulțime de lucruri: familia tradițională, tabuurile sexuale, natura, vânătoarea de vulpi, comunitățile viabile de fermieri, statul național. Ce au în comun toate aceste lucruri?

Toate lucrurile pe care le-ați menționat sunt forme – sau  produse – ale iubirii. E valabil chiar și pentru vânătoarea de vulpi, bazată pe iubirea pentru cai și ogari, pentru locuri, pentru ținuturi și climat, pentru comunitatea care a crescut într-un ținut și pe care l-a transformat în casă. Toate acestea pot fi descoperite în literatura remarcabilă care tratează vânătoarea de vulpi, de la Fielding, la Sassoon, și înaintea lor.

De ce sunt tabuurile sexuale o pregătire pentru iubire? Pentru că protejează șansele unei relații sexuale normale?

O relație sexuală normală este una în care dorința ia o formă personală și cuantificabilă, care pune reciprocitatea deasupra satisfacției și care proiectează un angajament pe termen lung, ca apogeu – un angajament care le permite partenerilor să privească dincolo de simpla dorință. Acest tip de normalitate este amenințat de cultul tinereții, de un nou tip de educație sexuală, care face ca tehnica să fie mai importantă decât abstinența, și de frica de angajament. Pornografia ar trebui să fie, fără îndoială, înlăturată din spațiul public: dar problema este că linia dintre public și privat a fost ștearsă de internet și, acum, pot fi luate în considerare doar măsurile radicale. Dacă aceste măsuri nu vor fi luate, mi-e teamă cu relațiile sexuale umane se vor deteriora atât de mult încât vor degenera, treptat, într-un fel de narcisism universal.

Mulți văd conservatorismul drept o formă de nostalgie romantică, o venerație irațională a trecutului. Cum răspundeți acestei viziuni? Este conservatorismul o mișcare romantică?

Orice formă de credință socială și politică pe care o vedem astăzi are legătură cu mișcarea romantică pentru că aceasta este arhetipul încercării noastre permanente de a trăi după propriile reguli. Lucrul acesta e valabil mai mult în cazul socialismului decât al conservatorismului, de altfel, socialismul fiind o formă de nostalgie bolnăvicioasă a viitorului, mai păcătoasă decât nostalgia trecutului. Ce înseamnă acest cuvânt, „nostalgie”? A tânji după nostos, după întoarcerea acasă, după Heimkehr, care este esența întregii filosofii serioase despre traiul nostru pe pământ. Trebuie doar să faci o distincție între formele sale negative și cele pozitive. Renașterea a fost o mișcare fantastică a nostalgiei către lumea clasică și uitați-vă ce influență uriașă a avut!

Partea a doua a interviului poate fi citită aici.

Traducere din engleză de la theclarionreview.org